The other side of clubbing

Noi aici, la tzara, avem un club favorit, Caro, un fel de camin cultural . Acolo ne mai strangem in vichend la o bere burger la 2 litri si dezbatem ultimele probleme agrare. No, umbland eu prin locul acesta de pierzanie de vreo 4 ani incoace am cam inceput sa-i cunosc pe toti (hell, cred ca stiu meniul mai bine ca unii amploaiati mai noi) si pot spune ca sunt "stammgast". Asa ajungi sa faci tot felul de chestii ciudate, cum ar fi sa le aduci paşte de la schitul din Paltinis dupa slujba de ...Paşte sau sa pleci pe lumina acasa dimineata si sa rogi patrula politiei care intamplator isi face rondul pe acolo sa te duca cu duba pana in El Gringo la o ciorba-n pita (politistul era vecinul uneia dintre fetele din gashca). Noroc ca respectivul politist avea mai multe minte ca noi si nu avea sarcini de serviciu in zona respectiva ca altfel poate ma vedea careva zambind printre gratii. Nu va faceti griji, n-am plecat decat pe picioarele mele de fiecare data. Sa zicem ca beau responsabil...sa nu dau pe mine. Si circul cu taxiul. Dar despre altceva e vorba: totdeauna era la intrare clubului, la garderoba, un bodyguard chel si simpatic, Johnny, care, la o cafea, iti povestea totul despre fiu-so. La un moment dat n-a mai fost si intreband barmanii am aflat ca a facut comotie cerebrala...la 40 de ani. Gria viata de noapte. Si-a revenit, dar mai are totusi o pareza, mi-a spus ficiorashul lui care i-a luat locul de garderobier si incaseaza leul pentru fiecare haina. Ce sa mai zici...soarta asta ne pashte pe toti cei din "populatia de noapte". Hai ca ma duc la o vodka mica ...sanatate!