Aceste cărţi care ne fascinează

Mi-a placut să citesc de când am pus mâna pe carte şi i-am rupt foile ca să fac cornete. Ăsta era un banc vechi adaptat. Mama zice că o terorizam înainte de culcare când o puneam să-mi citească aceeaşi poveste care mă fascina. V-aş da detalii dar nu-mi amintesc şi dacă o sun din Germania să o intreb asa ceva se va intreba dacă mai sunt în toate minţile. Nu-s genul pasionat de filosofie - inginer, remember? - dar citesc cu plăcere beletristică. În liceul, după Revolutie, eram elev la secţia informatică şi am descoperit genul SF. Cumpăram tot ce apărea la Nemira. Am umplut vreo două rafturi de bibliotecă într-un an, după care am constatat că pesemne s-au epuizat cărţile bune din acest domeniu şi au început să traducă romane tot mai slabe, aşa că am renunţat la achizitia masivă de cărţi. Unul dintre romane a stârnit însa vâlvă, nu mai ştiu cum se numea, dar era mai mult erotic decât SF. L-au citit şi fetele, dar nu a făcut o publicitate prea bună genului. Altă carte cu care am avut o scurtă problemă a fost Immortality Inc., tata citind pe copertă Immorality.

La facultate am abandonat aproape complet romanele, am trecut pe literatură de specialitate şi toate revistele tehnice care apăreau. Cred ca am învatat mai mult din ele decat de la profesori. De fapt la multe cursuri citeam reviste – deprindere căpătată în şcoala generală la orele plictisitoare – şi-mi xeroxam cursurile de la colegi. Dpdv practic mi-au prins mai bine lecturile din reviste decât informaţiile despre tranzistori şi alte bălării din programă. Concomitent cu facultatea am dat cu nasul şi de internet şi a început epoca lecturilor pe ecranul calculatorului şi a paginilor html salvate pe harddisk - perioadă căreia nu-i văd sfârşitul prea curând, maybe never. Odată cu începerea delegaţiilor am reînceput să citesc cărţi, avantajul fiind ca pot să le citesc în tren, în avion, în aeroport sau peste tot unde e un moment de plictiseală. Cel mai bine citesc însa în concediu, la soare, pe şezlong.

Doream de mai demult să scriu despre cărtile pe care le-am citit, dar pentru ca majoritatea celor care-mi lecturează blogul este de formaţie umanistă m-am simtit totdeauna dezavantajat. Ca să o zic pe româneşte: ce să ma apuc eu, inginer, să vă povestesc ultimele lecturi facute în călătorie, în majoritatea lor cărti uşoare, thrillere, când voi mă băgaţi în buzunar cu lecturi pentru facultate şi o gramadă de teorie şi subiecte grele. Nu este foarte potrivit. O să încep totuşi prin a recunoaşte că mi-a placut Codul lui DaVinci la fel de mult ca şi Inger şi Demon, aceste două cărţi m-au salvat în două weekenduri foarte plictisitoare în Germania, mi-a fost greu să le las din mana. Vorba unui scriitor, Agopian sau I.T. Morar: nu au valoare literară mare dar fiecare conţine munca echivalentă unui doctorat şi sunt comercial, dar bine, scrise. În intortocherea minţii mele nu-mi vine să citesc alt autor “la modă”, despre care am auzit ca e umflat de marketing: Coehlo. O sa o fac totuşi la un moment dat, când o să înceteze lumea să mi-l recomande.

Despre cărtile pe care le admir, asa cum am scris în rubrica “Books that I like”: “Cel mai iubit dintre pămanteni” a fost romanul liceului, l-am recitit de cateva ori şi ar trebui poate să o fac din nou acum, cu ochii semi-maturitatii la care am ajuns. Ştiu ca a fost la modă să-ti placa acest roman, apoi a devenit la modă să nu-ţi mai placă, dar nu o sa ma dezic de el, m-am entuziasmat foarte mult citindu-l. Am recitit de curand o cărţulie scrisă de Savu I. Dumitrescu, apărută in 86 şi intitulată “Zece ani alături de Marin Preda”. A fost şoferul lui in ultimii 10 ani de viata şi deşi cartea este foarte superficială, fără valoare literara şi cu constrângeri comuniste clare, un fel de precursor cenzurat al blogurilor J, totuşi a fost plăcut să cunosc mai multe lucruri despre M.P.

Altă carte care mi-a plăcut mult, “Răul”, descrie viata cvasi-militară a autorului suedez în internatul liceului si problemele pe care le are cu colegii. “Şahul” pentru supravieţuire şi impunerea prin inteligenţă şi sport mi s-au părut foarte interesante.

„Magicianul“ lui Fowles te trimite într-o insulă greceasca misterioasă, unde fiecare personaj îşi joacă rolul în raport cu celălalt iar dragostea este condiţionată mai mult de iluzii şi interpretări personale. Ilustrează proverbul cu pasărea din mână şi cioara de pe gard într-o manieră foarte subtilă şi vă invit să o cititi (ce blasfemie mi se pare sa alătur un proverb aşa de neaoş de capodopera aceasta :) ).

În germană nu m-am putut convinge să citesc nici o carte, deşi mi-ar prinde bine, nu mă atrage lectura cu dictionarul alături. În schimb îmi cumpăr cu plăcere cărti în engleză din librăriile internationale, un roman paperback de 4-500 de pagini costă între 10-12 euro, deci nu foarte scump. Am descoperit o serie de thrillere foarte interesantă, cu personajele Lyncoln Rhyme / Amelia Sach din filmul The Bone Collector - ecranizare dupa una din aceste cărţi. Autorul este Jeffery Deaver iar ultima carte din serie am gasit-o sămbată într-o frumoasă librarie cu 3 etaje din Köln. Altă carte deosebit de interesantă a fost ultimul roman al lui Sir Jeffrey Archer, „False Impression”, cu acţiunea petrecându-se în lumea artei iar eroii (pozitiv si negativ) fiind doi români. Tot sâmbata am cumparat şi „The Rule of Four”, de I.Caldwell si D.Thomason, care este prezentată a fi „one part The DaVinci Code, one part The Name of the Rose” sau „The DaVinci Code for people with brains”. Review-urile acestea mai că m-au facut să n-o cumpar, că de obicei n-am incredere în asemenea marketing, dar îmi părea cunoscut numele de undeva plus ca era disponibilă în trei ediţii diferite aşa că am zis că-i dau o şansă. Primele 100 de pagini au fost agreabile.

Hmm, cred ca am început să scriu prea serios pe blog şi nu cred ca mă prinde genul. Să-mi revin: lăsaţi manelele şi telenovelele şi citiţi!