Entry for March 11, 2007

Duminica, amiaza. Ma asteapta 5 ore de mers cu trenul de la Solingen la Nürnberg asa ca e timp berechet de povestit.

Vineri seara am ajuns la firma-mama in Solingen, respectiv hotelul din apropierea ei, am facut jonctiunea pentru weekend cu colega (din Ro) F., nu-i dau numele pt ca nu stiu daca vrea sa fie vedeta de blog, venita si ea de la un client si am facut small talk si planurile pentru w-end la un pahar de bere.

Ieri a fost ziua sefului si s-au adunat cativa angajati dimineata tarziu la un brunch si cadou la firma. Dupa depasirea momentului aniversar am lasat omul sa-si vada de viata lui si am plecat cu colega F. sa-i arat Kölnul si domul. Skoditza firmei nu are sistem de navigatie (pe scurt „navi“) asa ca ne-au dat si un asemenea sistem portabil. Ma mai gandesc daca sa-l injur sau sa-i fiu recunoscator pentru ca totdeauna aceste sisteme sunt la fel de bune ca si programatorul care a conceput algoritmul din ele si de multe ori intre teorie si practica e o distanta ..nu ca intre viata si moarte dar de timp/injuraturi/amenda. La dus stiam traseul si am putut sa-i ignor sfaturile; practic vroia sa ma trimita pe fiecare alt drum (cat de cat important) decat eram eu obisnuit sa merg. N-am stat sa-i analizez setarile dar probabil tinea de optimizarea rutei sau timpului. [ Nu mai am incredere absoluta in masinariile astea de cand un sistem Blaupunkt incerca sa ma scoata de pe ruta München-Stuttgart la fiecare iesire posibila, desi indicatoarele aratau clar ca Stuttgart e inainte. La un moment dat iritat de rugamintile lui fierbinti si continue am iesit. Si m-am trezit in camp. Dupa un set de WTF si ceva blesteme m-am intors pe autostrada, l-am dezactivat si mi-am vazut de drum ca in Germania nu te pierzi decat daca esti foarte ghinionist – mai incurci drumuri, mai pierzi timp, dar nu te ratacesti, marcajele sunt excelent facute.]

Ajunsi in Köln, am parcat in buricul targului, intr-o parcare subterana, am vizitat dom-ul si m-am minunat a n-a oara cat de prosti au putut fi nemtii sa-si inghesuie capodopera in halul ala. Ansamblul format de dom si gara centrala aflata la cativa metri e o crima de planificare arhitecturala dupa parerea mea. Nici mizeria si cersetorii aferenti nu le fac cinste. De data asta macar nu era nici un betziv pravalit pe spate pe treptile garii, dar vine vara. Alta chestie ciudata, dar pe care o pot intelege: usile rabatante, cu fotocelula, de la intrarea in dom.

Orasul vechi e intesat de magazine de firma iar sambata dupa amiaza strazile inguste sunt pline de oameni care profita de ultimele zile de discounturi. Promenada de pe malul Rinului este si ea foarte atractiva, strajuita de case vechi, cu 2-3 etaje, viu colorate, fiecare avand un restaurant la parter.

Lasandu-se seara ne-am intors la masina, am pornit navi-ul si l-am indemnat sa-si faca treaba pt care l-am luat, ca iesirea din centrul orasului si gasirea drumului spre autostrada potrivita este un proces care de fiecare data m-a costat timp si nervi. Nici de data asta n-a fost mult mai bine, primul rateu fiind ca o parte din rutele alese de navi erau strazi in renovare iar traficul era deviat. Asa ca ne-am trezit intr-o piatza, zona pietonala, deci printre pietoni. Am intors cat se poate de repede, cu frica de amenda, m-am luat dupa alt ratacit si pana la urma am ajuns la o strada principala, dar in directia gresita, asa ca a mai fost nevoie de inca vreo 500 de metri si trei stopuri la care rosul tinea cateva minute pana sa gasesc o intersectie buna de U-turn. Si tot n-am ajuns la capatul aventurii, pana la autostrada a mai fost nevoie de ceva timp si deductii logice (nu toate reusite) pentru a stabili care dintre cele 3-4 benzi duce in directia dorita.