Sambata dupa-amiaza, soare, vant, coafura rezista. Stau baietii ce stau la terase in Piata Mica si se gandesc ei sa faca ceva deosebit. Sa mearga la Zoo. In drum spre aceasta terra incognita ne intalnim cu o cunostinta a unuia din prietenii mei care ne intreaba unde mergem. Ii raspunde prietenul ca "la maimute, la zoo". Intrebare suplimentare "mergeti la striptease la ora 5 dupa amiaza? e deschis?". Ne amuzam copios. Intr-adevar, pare greu de crezut ca trei barbati pot sa mearga la zoo dar e totusi real. Eu unul sunt curios cum au refacut lacul si in ce conditii stau animalele de cand cu noile reguli EU.
Parcarea la zoo: trenuletz, standuri de ochelari, popcorn si alte maruntisuri. Pe aleea care duce spre intrarea in gradina zoologica o batrana vinde seminte. N-am mai vazut de mult pe cineva sa vanda seminte. De foarte mult timp. Aproape la fel de mult timp a trecut si de la ultima vizita la zoo. Mii de ani-lumina sau asa pare. Intram. 2,5 RON beletul. Ieftin. Sa vedem cum ne putem distra de banii astia. In stanga, lacul pe care se plimba marinii cu barcutzele si, noutate, un fel de fantana, un jet de apa de cativa metri inaltime in mijlocul lacului. Care cade, depinde de vant si noroc, pe cei care dau la rame. In dreapta, zona animalelor unde un babuin singuratic face o primire calduroasa copiilor expunandu-si partile incredibil de rosii. Da, copiii... se pare ca le-am crescut considerabil media de varsta. A disparut tapirul! Cu tot cu cusca...unde se duc tapirii cand se duc? Au disparut si ursii si tigrul, dar ii regasim imediat, le-au facut custi noi, mult mai spatioase. La fel si jaguarului. La cracadil n-am ajuns, era coada la intrare. Urcam scarile spre ierbivore. Vreo doua lame (botezate ad-hoc Gillette si Wilkinson), ceva bivoli si cerbi plus o pereche de ponei. Lama careia ii furniza amicul biscuiti acum 20 de ani ii da ignore si el se simte ranit ca nu-l recunoaste. Ne intrebam daca sa mai mergem mai departe pe alee, dupa tzarcul poneilor, dar hotaram ca probabil tot de aceleasi animale, dar in libertate, vom da, asa ca ne intoarcem. Mergem la debarcader, langa lac. Este o mica terasa. Nu stam. La unul din baieti ii este foame, asa ca mergem in Muzeul Satului la han. Buni micii doar ca din lumea copiilor trecem in lumea varstei a 3-a. O sa mai treaca ceva vreme pana cand o sa mai revin pe la zoo, nu s-a schimbat mare lucru, din pacate...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.