Enclava Sibiu

Sa presupunem, prin absurd, ca traiesti in Sibiu si-ti iei masina.
Vrei sa mergi la Mall. Ntzz. Blocaj total la intoarcere, dureaza ore ca sa intri in Sibiu.
Vrei sa mergi la Brasov. O idee buna. Ai 3 ore la dispozitie ca sa ajungi acolo? Vrei sa te intorci in aceeasi zi? Fraiere. 3 ore la intors plus inca 1-2 in blocajul de la mall.
Vrei sa mergi la Bucuresti pe Valea Oltului. Doar daca nu ploua, nu ninge, nu cad stanci sau tiruri.
Vrei sa mergi la Timisoara, Arad, Ungaria. Inca se mai poate dar in curand o sa inchida drumul intre Arad si Sebes. O sa-l inchida cu totul, cateva luni.
Vrei sa mergi la Cluj. Si drumul ala e in lucru.
Plus ca numarul de bovine cu carnet creste exponential pe cap de sofer normal. Baa donatori de organe! Cica o sa inchida si calea ferata spre Brasov - Bucuresti pentru numai cativa ani. Deci Sibiu - Bucuresti cu trinu o sa fie o alta aventura clasa I.

Concedii de vis la Bazna, Geoagiu si Paltinis. Hai Ocna Sibiului.

Succes la descoperit Romania!

PS. Avem aeroport nou. Inaugurat pe 17 septembrie. Cu tot tacamul, panglica, invitati, discursuri, masline. In 21 am aterizat tot pe ala vechi.

Citește în continuare

Gafa de sambata seara

Caro, spre dimineata, cu prietenii. Vine o domnisoara pe care o stiam, povestim, vad ca amicul D sta de vorba cu o fata inaltutza si ii zic donshoarei cu care vorbeam "uite, D vorbeste cu un cal".
Fata raspunde "calul e vara-mea".
Ii dau replica "bine, atunci D vorbeste cu calul de vara-ta".
Si asa s-a facut dimineata.

Citește în continuare

It's alive

Azi noapte am fost in Caro, dupa mult mult timp. Nebunie, inghesuiala, caldura. Noroc ca poneii-s usurei si nu calca tare. Caro, deci. Feels home, looks strange. Canapele albe, sub funduri negre. DJ mutat in mijloc. Fetze cvasinecunoscute, ici-colo cate un dinozaur familiar. Tre' sa mai mergem. Dupa atata umblatura urmeaza niste welcome home parties. De la mine pt mine. Fara numar, fara cuvinte ... fara sens.

Barfe din Sibiu: de revelion se incearca aducerea formatiilor Bon Jovi si Scorpions.
Pe bune: Celebrity cauta fete dragutze pentru hostess. No brain damage, easy nights. Se plateste. Daca va intere' va fac intrarea. Fara comision.

Citește în continuare

Iarba dulce de acasa

Nu mi se intampla prea multe lucruri amuzante zilele astea, dar o sa va povestesc o "amintire din copilatura". Avand tot familionul in oras, n-am avut parte de vacante petrecute descult pe ulita sau calare pe porc, dar am fost norocos sa am un parc langa casa bunicilor, loc in care mi-am petrecut incomparabil mai mult timp decat in jurul blocului. Mic si prost - nu ca acum cand sunt mare - impreuna cu alti doi vecini mici si la fel de prosti, am plecat intr-o zi sa plimbam dobermanul unuia dintre ei prin parcul Sub Arini. Ajunsi in cartierul Valea Aurie, pe malul paraului ce strabate zona, catarati pe niste munti de pietris (se construia ceva) am observat pe partea cealalta, pe alt munte de pietris, niste copii de indieni. Nu stiu de la ce ne-am luat, dar fiind toti "trigger-happy" am ajuns la un mic razboi cu pietre, dupa care ne-am continuat drumul linistiti. Cel putin asa credeam noi, dar bastinasii au traversat apa, nu stiu daca in sir indian, si ne-au capturat. Acum daca stau sa ma gandesc nu pot sa zic ca am patit ceva (de scalpat sigur n-am fost scalpat - dar pica singur) insa ne-au dus pe stadionul de rugby din apropiere si ne-au pus sa ... culegem iarba. Dobermanul nostru nu numai ca nu ne-a aparat, dar a si fraternizat jucaus cu inamicul. De ce sa culegem iarba? Pentru ca sa o vanda unui vecin de-al lor care crestea iepuri. Si asa am cules noi zi de vara pana seara, cu parintii dandu-se de ceasul mortii si mai sa mearga la militie sa ne dea disparuti sau sa ne caute prin Cibin. Exagerez, ca si atunci Cibinul era la fel de adanc ca si acum, adica ignorabil. Apropo, ignorabil sau nu, tot am cazut si in Cibin odata, ca s-a surpat malul cu mine si m-am trezit in apa pana la ... glezne. Revenind la poveste, pot sa zic ca aceasta a fost singura data cand am calcat pe un teren de rugby, experienta terminata brusc si in mod fericit prin aparitia paznicului stadionului, care ne-a gonit de acolo. Ajunsi acasa nu tin minte sa fi fost pedepsit foarte dur, nici usor nu mi-a fost, dar cum memoria este selectiva, stiu doar ca taica-meu vroia sa ma duca la film in ziua aia, ceea ce e clar ca nu s-a mai intamplat. Probabil de aia n-am fumat eu niciodata (iarba), din cauza sechelelor.

PS. Vorba cantecului devenit clasic - Unu Feat George Nicolescu - Cantec pentru sanatatea ierbii: mai avem nevoie si de iarba...

Citește în continuare

Concediul – partea a cincea - Plivlice

Pe drumul de intoarcere spre Ungaria am zis sa facem un ocol de 100 de km si sa iesim de pe autostrada pentru a vizita parcul national Plivlice, pt ca din ce-am vazut pe internet merita vazut. Dupa ce-am ajuns acolo am stat la o ditamai coada ca sa cumparam bilete, pentru ca tocmai venise un autocar si toti turistii erau la coada, iar apoi am constatat cu naduf ca nimeni nu verifica respectivele bilete. Intrati in interiorul parcului, poti sa alegi dintre mai multe tururi, cel mai scurt durand 3 ore iar cel mai lung 8. Noi l-am ales pe cel mai scurt pt ca mai aveam ceva drum de facut in ziua respectiva. Ne-am suit intr-un autocar care ne-a urcat pana in varful parcului si de unde incepi sa cobori pe carari, pe podete de lemn, printre lacuri si cascade. Este pur si simplu superb, pozele descriu locul acela mult mai bine decat cuvintele mele, asa ca daca nu le-ati vazut, va invit sa le vedeti pe flickr. In final ajunsi aproape de punctul de plecare, cireasa de pe tort este traversarea unui lac cu vaporasul. Daca am fi avut mai mult timp ar fi trebuit sa facem turul complet pentru ca includea si o plimbare mult mai lunga cu vaporasul.

Citește în continuare

Concediul – partea a patra – Dubrovnik

Dubrovnik-ul este motivul pentru care am vrut sa merg in Croatia anul acesta. Nu stiu exact de ce, dar mi s-a pus pata. Asa ca ajunsi la Makarska, la 160 de km distanta, era imposibil sa nu sacrificam o zi de plaja pentru o excursie in Perla Adriaticii, denumire care mi se parea un mare BS - pana am ajuns acolo.
Orasul vechi, Stari Grad, este continut intr-o cetate, foarte bine prezervata, monument Unesco. Cred ca de la acolo au venit si banii pentru restaurare. O excursie pe zidurile cetatii este impresionanta, mai ales cand te uiti in jos, in exterior si vezi cum se sparg valurile de stanci. Si daca ai noroc o sa observi si vreo cativa oameni care sar in apa de pe stanci. Turnul cel mare iti ofera o panorama frumoasa asupra regiunii iar piata centrala si piatetele pline de cafenele te imbie la stat la soare si sarbatorit viata. Populatia este eterogena, turisti din toate partile lumii se aduna acolo iar marile linii de vase de croaziera trimit cele mai noi vase acolo. Singura lor problema este cu parcarea, noi de abia am gasit un loc undeva pe o strada din orasul nou si pe caldura aia nu-ti prea arde de urcat dealuri. Recomandarea mea este sa vizitati Dubrovnikul, cel mai frumos oras al Croatiei si probabil al Yugoslaviei, dar sa nu stati acolo pentru ca plaja este destul de mica.

Fiind situat intr-o exclava a Croatiei (danke Irina pt termen), inconjurat de mare si de Bosnia Hertegovina, daca vrei sa ajungi la el dinspre Makarska trebuie sa traversezi o portiune de cativa km de coasta apartinand Bosniei. Acum de cand s-au scos vizele e usor, dar inainte am inteles ca era problematic. Eu nu mi-am facut temele si ne-am trezit in granita Bosniei fara pasapoartele la noi, le lasasem in camera, asa ca am trecut granita doar dupa ce am intrebat un granicer daca se poate. A fost amabil si a zis ca daca stam o singura zi e ok. Oricum te lasa sa treci fara sa te opreasca, dar prima experienta cu Bosnia, in 2003 a fost mai dramatica. Atunci am vrut sa scurtam drumul spre mare si in loc sa ocolim Bosnia sa trecem prin ea, venind dinspre Ungaria, dar ne-au tras pe dreapta, ne-au pus kalasnikovul in piept si ne-au zis ca "no visa, no bosnia". Am facut rapid cale intoarsa, cele doua masini care erau dupa noi fiind deja de mult in marsarier.

Citește în continuare

Sandeman

Hielau amigos,

daca aveti vreodata placerea sa ajungeti prin Porto va recomand o cursa cu taxiul, in special pe ruta Gaia - Ribiera (orasul vechi). Adica downhill, de pe deal spre promenada raului Douro. Face toti banii! Au niste strazi inguste si curbe de abia incap doua masini, dar taximetristii nu merg incet ci o calca fara nici o problema. Totusi nu-s chiar inconstienti, claxoneaza inainte sa abordeze o curba din aia "in cadere". Nu tre' sa te roage nimeni sa-ti legi centura de siguranta, desi ti-ai dori parasuta. Un punct in plus pentru taximetristii de aici: sunt la fel de nervosi la volan, dar numai gesticuleaza, nu injura. Eventual mai claxoneaza la semafoare, dar n-am auzit nici o "puta madre" sau cum s-o binecuvanta pe aici.

Am ajuns in centrul vechi, cu dorinta de a face si ce-l de-al doilea tur turistic cu autobuzul, intitulat pompos turul podurilor. Asta parcurgea mai mult zonele noi ale orasului si cica nu era la fel de frumos ca si celalalt, dar totusi, am zis sa-i dau o sansa. El mie n-a prea vrut, pentru ca domnul de la bilete mi-a zis ca autobuzul vine la 11.30 si n-a venit. M-am uitat in program si am vazut ca acolo scria 12.30 asa ca m-am dus sa ma plimb pe jos olecutza. Intors in statie am stat de nebun si n-a venit nici un autobuz, dupa care am remarcat ca pe stalp era alt orar, in care scria ca autobuzul fusese la ora 12 si urmatorul era la 13.15, moment in care am inceput sa apreciez nemtii, la care corespunde si pliantul cu orarul, si taxatoarea cu soferul, si scoala cu prefectura (intelegetzi voi). Pana la urma am reusit sa iau mult asteptatul autobuz, chiar in momentul in care a inceput o scurta ploaie de vara, asa ca tot raul spre bine. Turul n-a fost grozav, putine lucruri de pozat, dar am descoperit ca Porto are cartiere frumoase si mall-uri maricele si ca toata zona Porto are peste 1 milion de locuitori.

Reintors pe malul Douro-ului am zis ca e momentul sa aflu ce e asa special la vinul de Porto si pentru ca tot bancul stang (Gaia) e impanat de vechi firme producatoare am ales una dintre ele, recomandata, si am facut un mic tur de 30 de minute (si 3 euro) al pivnitelor de vinuri Sandeman. Sa va explic ce-am inteles ca poate nu-s singurul betziv de pe pagina asta: valea raului Douro e locul ideal pentru vita de vie, datorita climei generoase si solului pietros care asigura o temperatura constanta chiar si noaptea. O mare parte din valea raului a fost terasata si sunt cultivate peste 100 de soiuri de vita de vie. Sandeman este un englez care a ajuns in Portugalia in 1810 si a inceput negotul cu vin. Firma este printre cele mai faimoase, mai ales ca a fost unul dintre pionerii branduirii (pe la 1900) incepand cu silueta cu sombrero-ul spaniol si pelerina de student portughez, desenata pe la 1910 si intitulata "the Sandeman Don". Revenind la vinul de Porto, acesta este special pentru ca fermentatia strugurelui, proces care transforma zaharul in alcool, este intrerupta prin introducerea unui alcool distilat care opreste fermentatia. In acest fel o parte din zahar ramane in vin, dandu-i gustul dulce, recomandat pentru deserturi sau aperitive, dar si gradul de alcool este mai mare ca al vinurilor normale, aproximativ 20%. Dupa strangerea si procesarea strugurilor, acesta era imbuteliat in butoaie de lemn de stejar si trimis pe Douro cu niste barci traditionale intitulate Rabelos (vizibile in poza din postul de ieri) spre Vilanova de Gaia unde erau tinute in pesterile din munte iar apoi livrate mai departe.Turul n-a fost mai lucru, adica vreo cateva incaperi cu butoaie de diferite vechimi si multe explicatii, ca doar in secolul 21 nu se mai lucreaza ca in secolul 19 si vinul este tinut cine stie unde, ca n-am vazut cisterne venind si plecand din centrul istoric, am fost invitati sa degustam un vin alb si un tawny, amandoua excelente, motiv pentru care mi-am si luat o sticla de tawny. Care aveti drum prin Sibiu, aduceti branza (da' nu telemea) ca eu dau un pahar de porto.

Maine dimineata imi iau zborul spre Viena (via Frankfurt si Düsseldorf) si de acolo by car spre Sered, Slovacia, la alt client asa ca nu cred ca mai apuc sa va spun impresii pana in weekendul viitor. Sa munciti cuminti!

Citește în continuare

Porto

Boa noit, lume!

Incepem ca de obicei, ca in compunerile de la scoala: Azi a fost o zi frumoasa. In principal pt ca n-a trebuit sa lucrez, in particular pt ca am scapat de indigestia de ieri si, mentiunea juriului, pentru ca mi-am mutat cuibul din Oliveira de Azemeis, micutz orasel industrial, in Porto. De fapt in Gaia. Urmeaza lectia de geografie: Porto, vreo 250.000 de suflete (mici si negre) e orasul de pe malul drept al raului Duoro, iar Gaia e orasul din partea stanga. Imaginati-va un T. Partea orizontala (cea de sus pt absolventele de filologie) e oceanul Atlantic, iar liniuta verticala e raul Duoro. Misto zona, nu-i asa?

Transportul public in Portugalia nu e mare lucru, asa ca decat sa schimb vreo doua trenuri si sa fac in 2 ore distanta de 30 de km dintre orase am apelat la un taxi. Ajuns in Porto a trebuit sa astept ora 12 pentru a primi o camera la hotel dupa care am chemat alt taxi si m-am dus din Gaia in centrul Porto-ului la Infante, biserica de unde pleaca autobuzele in turul orasului. Noroc cu internetul ca m-am documentat. Pentru 10 euro te poti plimba cu autobuzul descoperit, gen Londra, si sa admiri orasul. Iti dau si casti si-ti explica in 7 limbi istoria fiecarei cladiri sau zone prin care treci. Tot turul dureaza 90 de minute, dar biletul este valabil 24 de ore, asa ca poti sa-l faci de cate ori vrei.

Arhitectura orasului este o combinatie de stiluri, nu intram in detalii ca exista website-uri pt asta, dar e pitoresc si latin. Latin ca in "nu foarte curat", cu case in ruina, cu haine si cearsafuri atarnate la geamuri, cu zone in paragina, dar cu mult farmec. Pe bulevardul Boavista sunt niste vile superbe. Malul Atlanticului are o promenada foarte frumoasa, iar terasele si barurile de acolo arata foarte bine. Principala atractie insa e orasul vechi de pe malurile Duouro-ului. In partea cu Gaia sunt firmele producatoare ale faimosului vin de Porto, acolo au pivnitele si cramele, exista si tururi de degustare (despre asta o sa va zic maine, ca e in program).

Si pentru ca ieri stomacul meu s-a revoltat impotriva carnei de porc afumata, azi am lasat specialitatile la o parte si am luat masa la Pizza Hut.

Pozele: http://www.flickr.com/photos/calin_turcu/sets/72157602032797067/show/
sau http://www.flickr.com/photos/calin_turcu si alegeti albumul Portugalia

see ya!

Citește în continuare

Portocala cu pepene dulce

Azi a fost o zi usoara, am terminat munca la ora 19.15 si am incheiat ziua la restaurantul de duminica, pe colina, pe terasa, la vreo 25 de grade. Peste spada si vin alb. Plus un pepene zemos cum n-am mai mancat, dar nu va mai stresez culinar. Ziua a fost buna, am avut toti spor, inclusiv gaina portugheza care mi-a cantat muzica de telenovele toata ziua. La un moment dat imi venea sa ma duc la seful ei sa-i zic ca n-au nevoie de software pt ca oricum angajatii au prea mult timp liber. Sa va povestesc cum isi deschid niste nemti turnatorie in Portugalia, in the middle of nowhere: cu ani buni in urma vroiau sa se extinda spre Cehia dar unul din familie a fost in concediu in Portugalia si a venit fascinat acasa. Au vandut toate proprietatile din Germania si s-au mutat aici, pentru preturile mici si calitatea vietii. Acum au cea mai mare si mai moderna turnatorie din tara. Alt neamt isi amintea ca in '78 dupa ce a terminat liceul a stat 6 saptamani in Portugalia. O masa completa costa pe atunci 1,5 marci germane, iar cazarea era 50 de pfenningi. Intre timp s-au mai schimbat lucrurile, UE a pompat bani seriosi si au umplut tzara de autostrazi. Cica au si unele paralele, la 2 km distanta una de cealalta, dupa principiul fara numar, fara numar. In rest stradute inguste si serpuitoare, destul de denivelate.Cam atat am avut de relatat din 9/11. Maine alta zi, alta distractie. Boa sorte!

Citește în continuare

Portocalia

Bom dia si salutari din Oliveira de Azemeis, Portugalia. Cu trabalho, bineinteles. Sa o luam cu inceputul. Adica revederea cu bagajele mele, in Solingen, sambata dimineata. Urmata de o zi intreaga de munca, ca ce naiba sa faci acolo cand ploua afara. Somnic devreme si trezirea la ora 5.30, ora la care de obicei ajung acasa. zbor din Dusseldorf via Frankfurt la Porto. Dat ceas inapoi inca o ora. Ora 12, Oporto. Luati si dusi la un restaurant in varful unui deal, inceputul unei aventuri culinare. N-am ce sa va scriu de Portugalia ca in afara de turnatoria clientului si hotel/restaurant n-am vazut mare lucru. Dar am mancat si am baut ca un campion mondial. Nu am mancat niciunde asa bine ca in Portugalia si imi cer scuze in avans daca o sa va fac sa salivati, dar trebuie sa scriu, macar pt mine, ca sa tin minte, ca poate-mi afecteaza atata vin rosu memoria.

Prima bomba culinara: pasta de ton de la antreul de duminica. O nebunie. Urlau papilele-n gura. Asta si de la maslinele cu usturoi probabil. Ce conteaza, dorm singur si e duminica. Totul udat cu vin rosu portughez. Felul principal niste filet de peste cu cartofi si apoi un desert, un tort de morcovi cu mult zahar. Desi mai aveam treaba am bagat un somn de voie o ora, urmat de munca si o plimbare pe inserate prin orasel, o bere (1.10euro - gratis) si masa la restaurantul hotelului (sau hotelul restaurantului?). Friptura de vita pe gratar - de fapt in foc, in restaurantul asta au un semineu pe care gatesc toata carnea. Delicios. Si bineinteles, udat cu vin rosu. Am dat o raita prin supermarket, o sticla de vin incepe de la 60 de centi si nu cred ca-i mai rau decat vinul nostru pastilat. Pe la 4-5 euro gasesti vinuri "tinta" de mare finetze si as cara niste baxuri daca mi-ar incapea in bagaj. Memo2me: data viitoare venim cu microbuzul. Destul de darapanate casele, dar totul are un farmec aparte. Multe au fatzada din gresie, ca sa protejeze impotriva aerului sarat.

Luni, munca de la ora 9 la 20.30 cu o pauza de masa. Cu munca nu va plictisesc, dar la masa iar am baut, vin rosu bineinteles. Cu sefu' si clientul. Cum naiba sa lucrezi in tzara asta daca esti tot beat? Workaholici mai rar pe aici. Plus ca-s toti ponei, asa, la un metru saptezeci, cica nici nu gasesti pantofi 45 in magazine. Revenim la mancare: antreuri cu nelipsitele masline cu usturoi, apoi prezentat arm'. Adica vine chelnerul cu ditamai sabia in care are infipta carnea, iti taie in farfurie cat vrei si pleaca. Cand termini revin cu iataganul si iar iti cioparteste. Cica e stilul brazilian. Garnitura de orez, fasole neagra si deasupra pesmet cu stafide. Nebunie. Papilele mele ma roaga sa emigrez sau sa fur bucatarul. Desert: ananas - tot tras in tzeapa si rumenit.

Seara, alta masa, alta distractie. Tot la hotel, in formatie de patru oameni, care nu stiu sa se opreasca din a vorbi profesional. Dar mancarea e buna. v-am zis ca e buna? Ieri am vazut ceva interesant asa ca azi am optat pt ea: tentacula de caracatita pe gratar. Cica caracatitoiu asta poate sa aibe lesne 2.5 metri, iar gustul delicios face ca orice alte fructe de mare sa para ruda de balta. Pana si ventuzele-s crocante. Iar vin rosu. Iar zambesc ca Iliescu.

Iar acum e aproape miezul nopti asa ca inchei aici, cu salutari. Obrigado!

Citește în continuare

Lufthansa - Stress & More

Ah, biet calator inocent! Cum stateam eu la Starbucks in Viena si savuram un Iced Caramel something, surfand "pa" net (weee, singurul wifi gratis din aeroport) nici nu banuiam ca Lufthansa si Austrian au facut un Star Alliance si au complotat impotriva mea, trimitandu-mi bietul geamantan impreuna cu bagajele altor aproximativ 30 de pasageri, frumos introduse intr-un container, prin cine stie ce destinatii exotice. Cat de prost tre' sa fi ca sa faci asta nu pot sa stiu, dar se "sparie" gandul. Asa ca odata ajuns in Dusseldorf ne uitam aproape toti ca boii la banda aia care se invartea de pomana, apoi ne-am trezit anuntati prin statie sa nu mai stam ca e pacat de noi si sa mutam turma la ghiseul de bagaje pierdute. Macar am primit un overnight kit, adica o trusa cu cateva unelte de toaleta si un tricou ca sa am in ce dormi noaptea asta si cu ce ma spala dimineata. Tricoul e xxl - probabil ca la aia mai mici sa poata fi folosit si ca pantaloni. Ceea ce m-a pus pe ganduri a fost pliculetul cu detergent pt haine, ceea ce n-anunta nimic bun, desi ei se lauda ca a doua zi dimineata o sa avem bagajele livrate la domiciliu, respectiv hotel. Trebuia sa se intample si asta odata, asa ca mai bine ca-i Lufthansa si nu Tarom ca nu se stie cum decurgeau lucrurile. Un lucru e sigur, aia nu-ti dau nici un overnight kit, o stat odata un coleg neamt de-al meu 3 zile la Sibiu fara valiza. Aproape ne gandeam sa-i facem birou separat.

PS. Lufthansa really really sucks. Cand mergi la check-in totdeauna la ei din 20 de ghisee merg 2-3 si coada e de cel putin jumatate de ora. Asa ca imi permit sa parafrazez programul lor de fidelizare Miles & More - Stress & Mor.

PS2. O ajuns si valiza sambata dimineata la ora 11.

Citește în continuare

Concediul – partea a treia – Makarska

Scuzati de pauza, dar am lucrat destul de mult in Germania si dupa aia, well..am ajuns acasa si a venit weekendul si acum ma doare spatele - for reasons unknow cum ar zice The Killers :)

Asaaa, sa continuam povestile despre concediul deja de mult apus. Dupa patru zile in insula Krk, intr-o frumoasa zi de luni, cu noaptea-n cap, adica pe la ora 8, am plecat spre Makarska, o statiunea relativ faimoasa in partea de "jos" a coastei dalmate, la 160 km de Makarska. Vreo 4-500 km distanta, nu mai stiu, oricum a fost o calatorie agreabila, in mare parte datorita drumului de coasta si apoi al autostrazii libere si cu peisaj frumos. Croatii aproape au ajuns cu autostrada la Makarska, de acolo ultimul tronson spre Dubrovnik nefiind inca gata dar nici nu cred ca o sa mai dureze mai mult de 2 ani.

Odata ajuns in Makarska, care e un oras in toata regula, ne-am luat dupa indicatoare pana in centrul orasului, am dat o tura ca sa analizam geografia locului si ne-am oprit la o agentie turistica. Doua minute mai tarziu un proprietar de apartamente si-a facut aparitia si ne-am cazat in vila lui, intr-o camera situata la 100 m de mare. 120 de euro pentru 4 nopti de cazare, doua persoane. Plaja de acolo este foarte interesanta, lata de 4-5 metri, strajuita de conifere in care poti sa vezi veverite, iar in fundal avand muntele inalt si golas. Impresionant. in zona falezei in care se face plaja este un fel de bazar, cafelene-restaurant si tonete de inghetata,iar in dreptul portului sunt restaurante, magazine, centrul istoric al orasului (no biggie) si chiar un mic mall. Au si un teren de polo, unde seara se antreneaza formatia locala. Teren = petic de mare ingradit cu niste platforme plutitoare din lemn. Tzeapa, pentru ca exista si o tzeapa, este ca plaja nu este amplasata paralel cu directia soarelui, asa ca inainte de 12.30 coniferele tin umbra pe plaja, soarele venind din spatele arborilor. Preturile din Makarska sunt un pic mai mici decat cele de pe insula, dar in general in Croatia exista o sindicalizare a serviciilor, nu stiu daca legala si autorizata, dar care se practica. De exemplu un cub (ce cub, ca e relativ rotund) de inghetata costa 5 kuna si un amic spune ca s-a scumpit, in 2003 ar fi fost 3 kuna, eu nu mai tin minte. Cursul valutar a ramas cam la fel 7 kuna = 1 euro. In afara de inghetata si felurile de mancare sunt la fel cam peste tot, platouri de peste, cateva chestii din pui si curcan, aceleasi steak-uri si omniprezentul djuveci, adica orezul cu legume cunoscut noua sub numele de ghiveci, mancare traditionala locala. Si mititeii, bineinteles. O alta ramura sindicalizata a turismului este cea hoteliera, desi camerele sunt private, ele se incadreaza in diverse categorii (stele) si din cauza aceasta au preturi standard. Asa ca nu prea ai sanse sa negociezi pretul cu proprietarii de locuinte, fapt care are mai multe avantaje decat dezavantaje pentru ca nu risti surprize neplacute, mai ales daca faci rezervare pe internet.

Partea subacvatica a plajei este acoperita tot de pietricele, dar este si foarte abrupta, dupa vreo trei-patru metri de la tzarm apa deja trece de doi metri adancime. Aici n-am vazut pesti in apa, dar pe plaja e plin de porumbei gunoieri, care ti se urca pe prosop cu nerusinare si cauta de mancare. Cateodata e amuzant, mai putin daca adormi pe plaja si te trezesti ciugulit si inconjurat de un stol - asa cum a patit o doamna "imprudenta". Oricum e de preferat sa ai porumbei gunoieri decat ursi gunoieri, right?

Citește în continuare