Aseară am avut parte de câteva dialoguri de tembeli. Ne-am strâns la un prieten şi povesteam de o farsă de la Radio Zu, făcută unei fete de sora ei. Când află victima cine i-a copt-o cică exclamă "vaaai, curva de soră-mea?? o dau afară". Un amic începe şi râde de prostia ăleia "haha, curva de soră-mea". Gazda, care conversa cu altcineva şi nu prinsese toată discuţia îl întreabă: "ce, vine şi soră-ta?".
De la prietenul meu am plecat pe jos câtre Liquid, că era relativ aproape. Destul de frig afară, cineva exclamă: "să-mi sug ciorapii, ce frig e". Vine răspunsul: "şi dacă ţi sugi o să fie mai cald?"
În postul acesta o să vă vorbesc puţin despre teatru şi mult despre frig.
Am tot sperat, uitându-mă la termometru, că o se reprogrameze spectacolul Metamorfoze de aseară. Erau 9 grade. Dar s-a jucat, în Piaţa Teatrului, în aer liber. Pentru două ore ne-am transformat toţi în pinguini din specia sac de plastic cu gaură pentru moacă. A început piesa, s-a mai oprit şi ploaia mocănească, s-a mai încălzit aerul sub "pelerină", doar bieţii actori se aruncau prin apa aia rece de zici că erau la Mamaia în august. La început mi-a fost milă de noi, dar după vreo oră am început să-mi concentrez rugăciunile spre cei de pe scenă, că erau săracii doar în maieu şi chiloţi, cu picioarele în apă şi trebuie să mă credeţi, tremurau ca nişte rahaţi îngheţati, vai de pneumonia lor. Dacă duminică e la fel de frig, eu mi-as băga picioarele în el teatru, că asta deja nu mai e artă, e inconştienţă.
Despre piesă nu vreau (şi nu pot) să vă zic multe, este o alegorie despre lume şi evoluţia ei, un fel de verişoară de-a spectacolului La Reve, mai spirituală şi mai săracă. Ca de obicei, Purcărete beneficiază de muzică foarte bună, nu ştiu cine-i compune piesele, dar se potrivesc foarte bine cu ce vrea el să prezinte. Are scene groteşti, are scene amuzante, are scene lungite, mai ales ultimele 15 minute, puteam trăi fără ele, mesajul de final este un pic patetic, dar probabil totul se trăieşte altfel la 20 de grade cu greierii cântând veseli în fundal, nu ca noi, la buza sacului. Per ansamblu merită văzută şi nu ne-a părut rău, ne-a părut doar frig.
La final, aplauzele publicului nu cred că au putut încălzi prea tare actorii, cred că visau doar o pătură şi vodcă, de două ori mai tare ca noi.
Picasso a avut o perioadă roz, eu am o perioadă mango. Adică momentan e fructul meu preferat. Cel mai avantajos e să-l cumperi de la Real, dar de fiecare dată când ajung la casă mă întreabă vânzătoarea: ăsta ce e? Chiar aşa exotic e mango-ul încă? Înţeleg că nu ştie fructele alea cu ţepi, gen lichi, dar mango poate fi confundat doar cu papaya şi nici aşa prea uşor. Data trecută i-am zis că e mango, a sunat o colegă să-i spună codul la mango şi a bătut nucă de cocos. Am avut o presimţire şi m-am uitat pe bon. Acum n-am mai verificat, a fost preţul acceptabil, dacă punea codul unui frigider cred că remarcam. Ţăranul de mine are impresia că dacă cumpără un fruct din magazin trebuie să meargă acasă şi să-l poată consuma. Ceea ce nu e cazul la mango, acestea sunt probabil culese când pomişorului făcător de mango de abia i-au căzut florile, iar fructele sunt nişte chestii mici şi verzi. Ajunse la botul sibianului ele sunt tot verzi şi mai trebuie lăsate vreo săptămână la copt, ca bananele pe vremuri. La început, obişnuit cu mango-ul din Portugalia care trebuia mâncat peste chiuvetă de zemos ce era (deh, fiţe de turc) am încercat să consum un mango verde şi a fost păcat şi de el şi de stomacul meu. Acum m-am învăţat minte şi-mi planific cu 7 zile înainte poftele astea exotice.
V-am mai povestit că mă tot sună fel de fel de promoteri, telesalesmani şi alţi ciungi cu denumiri pompoase. Cea de astăzi îi ia pe toţi, de departe, nu ştiu cine (n-)a învăţat-o meserie, poate e ea pur şi simplu proastă, săraca.
Ea: domnu' Turcu?
Eu: da
Ea: sunt de la revista X, vrem să vă trimitem o analiză a pieţei de capital, ne daţi o adresă de email?
(Îi dau adresa de contact a firmei.)
Ea: este firma dumneavoastră?
Eu: nu
Ea: ce funcţie aveţi?
Eu: X
Ea: sunteţi interesat de bursă, ştiţi cum funcţionează?
Eu (în gând): da, ştiu, în pierdere pt fraieri (urmăriţi stelutza de la final pt detalii)
Eu (cu voce tare): da, ştiu mecanismele de bază
Ea: vroiam să vă invităm la o conferinţă cu doi conferenţiari de top, o să prezinte mecanismele bursei şi pt avansaţi şi pt începători
Eu: când are loc?
Ea: joi
Eu: îmi pare rău, joi sunt în Germania
Ea: aaa, plecaţi în concediu!
Eu: nu, în delegaţie
Ea: cum e Germania? e frumoasă?
Eu: nu, e mai frumoasă România!
Ea: zău?
Eu: da, mie-mi place aici!
Ea: îmi daţi numărul dumneavoastră de mobil?
Eu: pentru ce?
Ea: ca să văd dacă aţi primit emailul nostru
Eu: nu vi-l dau, nu e de firmă, vă răspund eu la el sau mă puteţi suna pe număr pe care m-aţi sunat acum (fixul de la firmă)
bla bla
Noah, spuneţi dacă fătuca asta e normală? :))
____________
Şi acum steluţa: încântat de poveştile prietenilor economişti, acum vreo 3 ani am hotărât să-mi fac şi eu cont pe Vanguard şi să cumpăr acţiuni. Am primit actele, le-am semnat, dar nu le-am mai trimis pe fax înapoi că tocmai picase bursa. Norocul prostului, vorba aia, altfel pierdeam banii.
Pentru voi, cei mai talentaţi la bucătărit, câteva idei de mâncare din SUA:
KogiBBQ.com/ - restaurant care oferă o combinaţie de mâncare coreană şi mexicană. Numai când mă gândesc cum ar trebui să fie gustul la un burrito din ăla şi aproape leşin de poftă (că mie-mi plac mâncarea mexicană la nebunie). Trebuie doar să mai ajung in LA ca să gust, no biggie.
Don Chow Tacos - combinaţie chinezo-mexicană. Cum sună "tamales stuffed with kung pao chicken or Chinese barbecue pork"? Tot în LA, dar poate se îndură careva şi fură reţetele.
Nu vă uitaţi la poze pe stomacul gol că o luaţi razna!
Nu prea mă chinui să-mi promovez blogul dar l-am înscris la ZeList să văd şi eu care e poziţia mea la coada vacii virtuale. Nu înţeleg cum funcţionează, într-o săptămână urc 3000 de poziţii, în alta scad, e ciudat, mai ales că nu postez cu o frecvenţă diferită şi nu se prea leagă alte bloguri de posturile mele. La fel, linkurile din alte bloguri sunt aceleaşi, ba chiar am remarcat că ştiu încă vreo 3 site-uri care au link către blogul meu şi aici nu apar. Nu mă oftic, dar nu mi-e nici clar cum se face topul. Ce-mi place la cei de la zeList este că sunt haioşi, uitaţi-vă la ştirile de pe site-ul lor.
În ritmul ăsta în curând o să fiu mai tare ca 0% bloguri. Oare ce simte ăla, ultimul din top, când vede mesajul "nu esti mai tare ca nimeni"? Când o să ajung acolo vă zic.
Azi când ajung acasă, o Dacie de Alba era pusă de-a latul pe jumătate din parcare aşa cum se poate admira în imaginile următoare. Legenda continuă să crească.
Aseară când veneam de la vizionarea finalei Champions League cu Maybachul lui Teo, care conduce deosebit de coerent după 3 Corona am avut plăcerea să ascult Kiss FM pentru câteva minute. Era o emisiune fără Bebe sexologu sau doftoru Andrei, dar pe aceeaşi temă - o virgină, poate ultima, explica ceva legat de prietenul ei şi faptul că ar fi prima lui prietenă cumsecade, dar care s-a hotărât să termine cu viaţa de virgină. Iniţial am zis că fătuca are în jur de 16 ani, dar cum suntem in 2009 s-ar putea să aibe doar 14. N-am aflat sfârşitul, dar poate ni-l zice Teo care a mai avut câţiva metri până acasă şi poate ştie dacă moderatorii au salvat-o pe fată de la viol, prin convingere. După trei beri n-am înţeles mare lucru, dar mi-a rămas în memorie întrebarea lor: ţi-e frică ce sentimente o să aibe faţă de tine după ce faceţi dragoste? Noah, ce sentimente ar putea să aibă puberu? O să o iubească la fel de mult. Poate deloc. Cuvinte mari la ponei foarte mici.
Revin cu informaţii noi pentru fanii Prison Break: Michael nu numai ca moare, dar este şi violat inainte. De general. Plange ca o fetită şi se plimbă prin închisoarea unde ajunge din nou ţinând buzunarul lui T-bag. Linc scapă şi rămâne cu doctoriţa. Alternativ şi Sucre rămâne cu doctoriţa. Toată lumea rămâne cu doctoriţa, numai Michael nu, că el e mort săracul. Logic.
Adică deseară e iarăşi meci. Ultima chestie sportivă interesantă înainte de vară, ultimul pretext pentru bere pe vreo terasă cu băieţii (yeah, right), mai mult la poveşti decât interesaţi de meci, deşi dacă e o partidă animată o să o privim printre înghiţituri de bere şi sughiţuri de râs. Se termină şi Liga Campionilor şi nu pot să zic că m-a captivat. Din păcate s-a terminat sezonul la baschet şi nici NBA-ul nu mai are mult aşa că începe o pustietate de evenimente. Poate o să mă uit la Turul Franţei, ca în anul când m-am plictisit o lună la rude în Germania de am învăţat ping-pong din lipsă de ocupaţie. Sau poate mă apuc de suicide chess, că şi şahul e sport. La tv, la americani, linişte şi pace, s-au încheiat serialele bune şi nici filme de calitate nu prea se lansează. A, să nu uit, s-a terminat Prison Break şi a murit Michael. Hihi. În chinuri! Să vă povestesc?
Poate aţi văzut articole prin presă - de anul acesta se pot rezerva/cumpăra online bilete pentru Festivalul de Teatru. Tocmai am încercat sistemul, pe sibfest.ro. Dacă ai mai folosit asemenea servicii te descurci, altfel e un pic derutant, cel puţin din trei motive:
nu scrie foarte clar de unde-ţi ridici biletele, am dedus din pagina de condiţii că de la "sala de joc" cu 30 de minute înainte de spectacol - fapt confirmat şi de voucher-ul primit pe email după ce am plătit;
nu sunt bilete cu loc, doar cu rând, cel puţin pentru spectacolul Metamorfoze la care mergem noi, jucat în sala improvizată în parcarea Teatrului, toate biletele au locul X;
poţi să vezi harta sălii, ca să ai idee unde sunt locurile libere, dar e o bătaie de joc, o imagine cu nişte buline, nu e marcată scena, nu sunt marcate rândurile, total inutilă. Poate o fi bug.
Începutul este bun, probabil o să îmbunătăţească sistemul în anii următori. Pentru plată vă trebuie, bineinţeles, un card de credit, dar deja cred că e suficient de comun ca să nu mai fie o problemă acest lucru. Pentru mine, care sunt un comod şi nu-mi place să mă înghesui pe la cozi, e o mană cerească internetul ăsta...Acum mai rămâne să vedem vineri ce-o mai inventat Purcărete...
Neamţul are o vorbă: sport ist mord. Dar nu cred că se refereau la huliganism. Povestea un tată neamţ că acolo aproape orice copil face fotbal, că deh, sport de tradiţie în ţară de tradiţie. Problema lui era alta, că n-avea ce discuta cu restul părinţilor în timp ce se uită la antrenamentele juniorilor, că-s aproape toţi muncitori şi cam primitivi. Sesizez şi eu inadvertenţa din text, dacă toţi copiii nemţi merg la fotbal, înseamnă că trebuie să fie şi intelectuali. Poate ăia fac fete sau nu-şi dau copiii la fotbal anul acesta, nu ştiu, aşa era discuţia. Alt părinte intervine în conversaţie şi zice că pe măsură ce cresc copiii cresc şi ambiţiile părinţilor, care încep să fie tot mai răi, se lasă cu bătăi prin tribune şi singura ramura unde mai merge, la limită, este fotbalul de fete. Eu m-am distrat, la noi nu prea au unde să-şi ducă părinţii copiii, dar eu m-aş vedea fugărindu-l pe careva dacă urlă la odrasla mea la fel de talentată ca şi tac-su.
Am terminat de curând cartea aceasta, după o lectură care a durat, cu pauze, 9 luni şi fără pauze, vreo 5 zile, pentru că s-a petrecut mai ales prin avioane şi la mai bine de o săptămână de la ultima pagină încă mai îmi rezidă, proaspătă, în memorie. Dacă aţi citit T.O.Bobe - Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, ştiţi cam cum e narată povestea, dar atât, pentru că între cele două cărţi e o diferenţă uriaşă. Pentru cei care nu ştiţi la ce mă refer: toată acţiunea este povestită de o fetiţă de 9 ani, ceea ce face captivantă înţelegerea subiectului pentru că trebuie să prinzi subtilităţile şi aluziile celorlalte persoaje. Despre povestea în sine nu o să vă zic mare lucru, mai bine o citiţi, este o temă clasică sudistă şi trebuie să aveţi răbdare în prima jumătate a cărţii, până se fixează personajele şi contextul. Interesant este că Harper Lee, autoarea, n-a mai scos alt roman, probabil este greu să faci două capodopere. La fel de interesant este că unul din prietenii ei din copilărie, personaj în carte, este Truman Capote iar Lee este personaj în ambele firme recent făcute despre Capote. Probabil vă mai întrebaţi ce este un mockingbird: un mierloi şi de unde expresia folosită ca motto: pentru că mierlele nu fac nimic distructiv, nu mănâncă grânele, doar cântă şi este păcat să ucizi ceva inofensiv.
Cât am stat weekendul tocmai încheiat prin Piaţa Mică am văzut câteva animălutze cu eticheta prinsă de ureche şi punguţa cu doi bani lipsă, aşa că deduc că cei care se ocupă de campania de sterilizare a câinilor vagabonzi îşi fac treaba. Săracii de ei (câinii, nu voluntarii), stăteau leşinaţi de căldură şi de lipsa (testico-)testosteronului, total inofensivi şi blegi. Aşa că asociatului meu i-a venit ideea să mutăm "afacerea" pe online, să facem site-ul castrează-mă.ro şi la primii o sută de înscrişi să le prestăm serviciul gratis. Apoi facem site-ul complementar păstrează-mă.ro de unde puteţi cumpăra borcanul şi formolul.
Am văzut ieri comedia uşurică Ghosts of Girlfriends Past. Despre ea n-am prea multe de declarat, nu se doarme la fel de bine ca pe He's Just Not That Into You, pe care mi-am făcut siesta sâmbătă şi care efectiv n-are nici un pasaj mai zgomots, ca să-ti strice somnul. Bravo regizorului! Altceva vroiam să zic, povesteau cei din film de primul sărut şi m-a întrebat Alinutza dacă mi-l amintesc pe al meu. Ehehe, dragii moşului, unde se duc primele schimburi de salivă când se duc? Habar n-am, dar eu nu-mi aduc aminte când, cu cine şi de ce. O fi fost vreo experienţă traumatizantă şi mi-a suprimat-o greierul? Penal.
După ce am sărit toţi ca muşcaţi de cur când a făcut IT Morar mişto de Sibiu şi mall-ul nostru plin de cocalari acum ceva vreme, astăzi constat că iar mai dă o dumă. A preluat şi publicat o poză care circulă pe bloguri de vreo două zile, poză care sustine prin unghiul din care e făcută că s-a greşti construcţia pasajului Pipera:
Pentru că mi s-a arătat poza ieri şi n-am crezut că putem fi aşa proşti, m-am documentat pe alte bloguri, aşa că am fost surprins că un jurnalist de calibrul lui ITM a muşcat din povestea asta stupidă. Citiţi comentariile de la respectivul post. Ce m-a mâhnit reiese tot din comentariile acelea. Omul nu ştie să recunoască când o comite.
Am aflat că Maribor va fi una din capitalele culturale europene din 2012. Este al doilea oraş al Sloveniei, ţara est-europeană cu cel mai bun nivel de trai, iar când l-am vizitat în 2006 mi s-a părut cu 10 ani înaintea României. Informaţii mai multe despre Slovenia găsiţi pe wiki, dar vă recomand un tur al ei, este un fel de Elveţie a estului, mai ales partea de la graniţa cu Austria, unde se află şi Mariborul, lângă Alpi. Capitala Ljubljana este alt orăşel simpatic şi civilizat iar dacă aveţi chef de plajă vă recomand călduros Portoroz.
Probabil majoritatea cunoaşteţi locul unde puteţi consulta DEX-ul pe internet: dexonline.ro, dar foarte puţini ştiu ce unelte mai oferă site-ul în pagina de unelte.
Dacă sunteţi utilizator mobil şi nu aveţi tot timpul acces la net dar vreţi să consultaţi dexul puteţi folosi unul din programele făcute special în acest sens. Eu am ales să descarc JaDex. Nu trebuie să instalaţi nimic, doar descărcaţi arhiva, o decomprimaţi într-un director şi o porniţi. După prima pornire trebuie să descărcaţi baza de date a DEX-ului, aproximativ 100 MB de pe internet. Procesul acesta poate fi pornind de pe primul buton din primul meniu din stânga. După câteva minute sunteţi gata. Simplu şi eficient.
Dacă doriţi să vă corectaţi textele scrise în browserul de web Firefox, puteţi instala un corector ortografic din aceeaşi pagină de unelte. Apoi trebuie să mai daţi click dreapta în browser şi să alegeţi limba română şi check spelling.
Tot în Firefox aveţi în partea din dreapta sus o bară de căutare cu ajutorul a diverse motoare de căutare şi tot din pagina de unelte puteţi adăuga Dexonline la această listă şi să căutaţi direct cuvinte în dictionar fără a mai vizita site-ul.
Eu unul am subestimat site-ul până astăzi, poate şi datorită interfeţei minimaliste, dar n-am să mai repet această greşeală. Oamenii merită mulţumiri, au introdus de mână mii de cuvinte, au scanat optic cărţi, în total au compilat 24 de dicţionare! Intraţi pe pagina de informaţii pentru detalii, o să aveţi ce citi.
Nu e pluralul de la vază, ci un nou site/concept de traffic-sharing. Nu trafic pe internet ci trafic cu maşina. Deocamdată waze.com este în versiune alpha dar m-aş bucura să ajungă vreodată şi în România. Cum funcţionează: descarci o aplicaţie pe telefonul tău inteligent, musai cu GPS, aceasta "vede" cu ce viteză te mişti pe şosea şi raportează site-ului mamă. Ceilalţi utilizatori interesaţi de o călătorie pe drumul acela primesc informaţia despre trafic şi pot să decidă dacă e blocaj sau se circulă normal. Bineînţeles că trebuie mulţi utilizatori pentru a obţine o informaţie pertinentă despre trafic, dar cu timpul, când vom avea toţi terminale cu GPS şi acces la internet, o să iasă o chestie faină. Alt serviciu oferit de site este raportul activ, când utilizatorul comunică ce vede într-o anumită locaţie, de exemplu filtru de poliţie, radar sau că a eliberat un spaţiu de parcare. Dacă strada pe care circuli nu e marcată pe hartă poţi să o înregistrezi tu în timp ce mergi pe ea - şi aici îmi aduc aminte de nenea care mergea cu Hummerul pe câmp şi ce înregistrări la oha poate să facă el.
În primul rând se pare că la taximetriştii nemţi nu e criză. L-am întrebat pe cel care m-a dus la aeroport cum îi merge. Nici o criză! zice el şi mă surprinde pentru că mă aşteptam să fie un subiect sensibil. Îmi spune că firma de taximetrie se bazează pe clienţii stabili, cu contract, care îi folosesc în mod regulat serviciile.
Stând prin aeroport am văzut de vreo două ori o asiatică micuţă, cochetă, îmbrăcată elegant, cu o pungă de shopping Lancome în mână. Ieşea un pic în evidenţă. A doua oară când a trecut pe lângă mine a deschis o folie de aluminiu, a scos unul din cei doi cremvurşti dinăuntru şi a început să mănânce din mers. Probabil în punga aia Lancome mai avea şi o halbă de bere sau o sticluţă de schnaps.
De când cu porcina, ţi se oferă în avionul spre Sibiu o foaie pe care trebuie să dai cu subsemnatul, să zici dacă ai călătorit în vreo ţară atinsă de gripă, de parcă tu trebuie să ştii care mai e situaţia mondială şi unde îi curge nasul porcului în ultimele zile. Apoi nişte întrebări care mă priveau direct, fiind răcit. Aveţi febră? Ăăă, nu. Tuşiţi? Ăăăă, nu. Vă doare gâtul? Ăăăă, nope. Înainte de controlul paşapoartelor era o tanti în halat alb care aduna aceste formulare. I l-am predat pe al meu fără să zic nimic, rugându-mă să nu strănut chiar în momentul acela. Acum pot să zic că nu e porcină. De aviară încă nu-s sigur.
Într-un comentariu la un post anterior mă întreabă Scoobycelflocos ce părere am despre mess. Flocosule, lol, bun nick ţi-ai mai ales pe căldura asta! De messenger am scris ceva urât acum aproape doi ani:
Povesteşte un coleg de serviciu despre băiatul lui de 3 ani care tocmai s-a apucat de grădiniţa germană: ma intreba ieri in parc: "cum ii zice la pom in germana .. die pommi ?"
Nu-s misogin, cel puţin nu mi s-a zis niciodată în mod serios că aş fi. Postul acesta este un fel de odă închinată sexului frumos. Fetelor, tocmai am realizat că sunteţi cu 100 de ani înaintea noastră, voi sunteţi Japonia şi noi nişte papuaşi în suliţa goală. Cauza acestei epifanii este descoperirea posibilităţilor nelimitate de analiză ale creierului vostru, faptul că în fiecare piţi sălăşuieşte o Elisabeta Polihroniade, maestră emerită a şahului şi logicii, a jonglării cu douăzeci de mutări în avans şi, mai ales, în trecut. Dacă un bărbat deschide gura şi spune o chestie aparent banală unei femei, cum ar fi "şşşhh", în mintea ei o să se producă un arc electric, zona raţiunii imediate o să fie scurtcircuitată, adrenalina o să-i lăbărţeze venele, o să-şi amintească de toate cele 1023 de momente anterioare când bădăranul a enervat-o şi o să decidă că nesimţitul are ceva cu ea, nu că o persoană din apropierea celor doi încercă să asculte un biet fragment audio, lucru pentru care s-au şi strâns toţi la un loc.
Ne-am schimbat magazinul partener, de vineri produsele posterland.ro se găsesc în magazinul Nicole, de pe strada Mitropoliei, aproape de capătul cu Piaţa Mare. După doar două zile putem spune că a fost o decizie bună, locaţia are un super vad comercial.
Piesa asta m-a convins că e cazul să-mi pun cauciucurile de vară pe maşină, să-mi cumpăr un subwoofer şi să ies la plimbare, cu geamurile deschise, normal. Killer bass.
Postul acesta nu se adresează nimănui, e generic, nu-l luaţi personal, chiar dacă vi se pare că vă regăsiţi în el.
La început a fost Hi5-ul.Mai punea cineva o poză, mai puneai şi tu una de pe unde ai mai fost, te mai uitai pe unde au fost prietenii şi eventual găseai idei de vacanţă. Apoi a început nebunia, au aflat copiii de el, a apărut pitzipoanca şi cocalarul, cereri de prietenie de la tot felul de figuranţi necunoscuţi şi s-a transformat într-o mare labă. Mai ales de când poţi să-ţi pui status ca să afle tot poporul ce face muşchiul tău iecsact în acest moment sau cât de pătrunsă de melancolie este pisi astăzi: "Cat de des ma vei ranii Atat de des iti voi zambii Nu pt ca nu mi'ar pasa ..." Punctul culminant, mesajul ăsta de la o necunoscută numită▀▄▀♥ZuZa♥N: "Da Si Mie Comm Pls K Am 3 Poze Noi La Albumul Poze Noi :X:X:X.... Returnez :*:*:*:*". Mai mult mass decât mesaj, că e trimis la toată lumea.
Aşa că "lumea bună" s-a mutat pe Facebook. Care e tot o labă, dar măcar acolo îţi foloseşti numele tău şi nu-ti permiţi să postezi orice căcat că te ştie lumea. Cică ar fi mai bun decât Hi5-ul dar pe mine mă încântă la fel de puţin, mă agasează să tot dau ignore sau deny la cereri de prietenie de la necunoscuţi, la dorinţa de a-mi trece datele în agenda cuiva care n-are ce face, de a răspunde la mesaje stupide scrise pe "wall" şi de a face teste ca să vadă prietenii ce IQ de găină am. Sunt invitat să încerc pluginuri noi - apropo, ştiţi că unele sunt viruşi? - cu care pot să fac tot felul de chestii inutile, cum ar fi să-i ofer un cocktail virtual unui prieten. Wow, cum am putut trăi fără asta? Observ că există specia Japonez de Facebook, ăla mic şi cu degetul pe trăgaci, care oriunde merge vede viaţa prin vizorul aparatului foto şi în loc să se simtă bine se gândeşte că mai trebuie să tragă vreo 200 de poze ca să aibă material de postat mâine. Nu contează că n-a ajuns în China, ci e tot în locul ăla unde merge de atâta timp, tot cu prietenii ăia de săptămâna trecută, dar na, facebook-ul cere carne proaspătă, aşa că hai să mai punem nişte poze fascinante cu oameni deranjaţi din băut făcând faţa aia de şobolan prins în bătaia farurilor. Socializare dusă la extrem, după motto-ul "cine nu postează 100 de poze pe săptămână e fraier"?
La fel de inutil, dar făcând parte dintr-o altă ramură a publicării de conţinut - Twitter. Dacă exista site-ul ăsta pe vremea comuniştilor sunt sigur că ne abonam toţi la el: "se bagă carne la alimentara din centru", "acum apă caldă". Roiu! Cine naiba poate să scrie atâtea chestii interesante într-o zi sau săptămână încât să merite să-l citeşti? Câte persoane au ceva interesant de micro-blogguit în mod frecvent încât să te abonezi la twittereala lor? Am văzut un studiu: cititorii acestui site sunt mai inconstanţi decât cei ai altor forme de blogging, adică se abonează, citesc un pic şi se dezabonează. Nu ştiu ce e în capul lor în momentul când se abonează, dar în rest îi înteleg.
Socializare pentru oameni serioşi: LinkedIn. Acolo îţi expui cariera, scriu alţi oameni cu care ai interacţionat profesional caracterizări despre tine, adaugi colegi, parteneri şi ... faci tot ce faci şi pe restul site-urilor, te lauzi. Nu cu poze şi locuri de vacanţă ci cu munca ta. Same shit, different name. E locul ideal de pescuit pentru head-hunteri.
Nu ştiu ce mi-a venit să fiu acid azi, de obicei n-am treabă cu lumea :) dacă v-aţi supărat puteţi să mă înjuraţi mai jos sau să mă scoateţi din blogroll. O să înteleg.
A apărut cel de-al patrulea album Bliss intitulat No one built this moment. Vestea bună este că au ajuns celebrii, au semnat un contract pe doi ani cu DKNY, probabil pentru muzica din prezentările de modă. Vestea proastă este ca dacă vă aşteptaţi să găsiţi piese gen Kissing sau Wish you were here pe noul album veţi fi dezamăgiţi.
Albumul se deschide cu singura piesă instrumentală, People Among Us, combinaţie de chitară rece şi vioară, fără tobe, plus câteva instrumente pe care nu le pot identifica. Piesă bună de noapte bună, repetiţia monotonă a acordurilor chitării îmi induce o stare de somnolenţă, noroc cu viora care te mai trezeşte din când în când.
Trust in Your Love este cea mai frumoasă piesă de pe album, probabil din cauza vocii Anei Brun combinată cu downtempo-ul tobelor africane şi acordeonul din pasajele intermediare.
OVerture merge în direcţia chilloutului cu elemente de operă, făcut faimos de colecţia Aria de la Cafe del Mar. Sună foarte bine dar din păcate nu mi se pare originală. La fel şi The Hope, o zeamă lungă.
So Still nu mă impresionează nici ea, deşi conţine toate elementele din reţeta succesului Bliss, dar nu în combinaţia cea mai potrivită. La fel şi Stop Me, prea puţine versuri, cam enervante, cu o clasică linie melodică. Light To Your Life merită pomenită doar pentru este şi ea cântată tot de Sophie Barker, cea care apare pe majoritatea pieselor. Cea mai bună piesă interpetată de ea este Calling, una din plăcutele surprize ale albumului.
O altă piesă reuşită, American Heart, conţine un duet între Boy George (da, ăla cu Hare Krisna, Hare Hare) şi Alexandra Hamnede. Este un pic mai alertă decât restul, mai plină de viaţă.
Alte piese: Mivahetsek, Bascar Azad, ambele cântate de Lisbeth Scott. Nimic remarcabil, băgate ca să iasă la număr.
Sincer mie-mi lipsesc piesele melancolice pe albumul Quiet Letters. Acelea mi se par cele mai bune şi mai deosebite piese Bliss, albumul nou este prea standard, prea mainstream şi mă simt dezamăgit. Melodiile nu sunt rele, dar nici geniale. Speram să fie măcar una, două, care să mă dea pe spate dar din păcate de abia sunt câteva pe care o să le reascult câteva zile şi sigur de majoritatea n-o să-mi amintesc la anul.
Eu probabil sunt pe drumul spre casă - ori în avion, ori pierd timpul în Munchen (4 ore între zboruri). Am răcit, aşa că poate au să vrea să mă investigheze pt gripa porcină şi cine ştie, poate îmi petrec weekendul în carantină pe undeva.
Vroiam să vă zic doar că dacă aveţi chef să vă uitaţi luni la ora 19.15 pe The Money Channel, probabil o să fie invitat, live, şeful meu. Emisiunea cred că ţine până la ora 20.00 şi se va desfăşura dacă nu e traficul infernal între Otopeni şi studiourile TMC. Altfel poate o să fie un interviu la mobil. :))
Am văzut la Teo ultima campanie a celor de la KissFM. Detalii aici. Pe lângă faptul că are un umor de autobază pot să vă zic că fusăi la Pula şi e najpa. E mai mult oraş decât staţiune, are nişte plaje urâte şi pietroase, or fi pe undeva şi unele bune dar noi nu le-am găsit. Aşa că ne-am dus în alte orăşele din jurul Pulei, mult mai frumoase: Rovinj şi Porec. Despre ele altădată. Acestea-s singurele poze pe care le am din ... mhh, hihi ... Pula.
Am primit un comentariu la un post mai vechi despre First Prime Group şi cum nu cred că o să-l mai vadă cineva îl postez şi aici:
Salut,
Sunt "fript" cu "serviciile financiare" ale celor de la First Prime. Din pacate acum 1 an si jumatate cand m-au abordat nu existau informatii pe net legate de activitatea lor. Am aflat ulterior cum merge schema, apar, lucreaza vreo 6 luni - 1 an, ciugulesc ce pica si dispar. Reteta e urmatoarea:
- engleza impecabila
- foarte buna cunoastere a mecanismelor bursei - am stat la inceput cate 1 ora la telefon (sunat de ei) sa-mi explice optiuni, etc...
- oameni maturi - toti cu care am vorbit par a avea intre 40 - 50 de ani
- transfer bancar, elegant
- confirmare de achizitie actiuni, bla bla
- follow up zilnic ulterior cu status-ul actiunilor si castigul / pierderea zilnica.
- cand vrei sa vinzi si sa iesi iti spun ca "n-ai completat corect nu stiu ce formular pentru NYSE" sau ca "initial banii au ajuns mai tarziu cu o zi la ei" si contul tau e blocat de autoritatile NYSE si dureaza 1 an deblocarea.
- solutia magica - mai trimiteti inca 5 - 10.000 USD si fac ei un artificiu sa-ti deblocheze contul
- Final - te-ai lins pe bot si de astia.
Concluzie - o echipa de superprofesionisti in frauda financiara.
Cautati atent pe net inainte pentru ca sunt SUTE de astfel de "boiling rooms" - vedeti filmul cu Ben Affleck.
Am discutat cu un neamţ despre basket şi m-a întrebat dacă am văzut poza asta. N-am văzut-o aşa că m-am şocat şi eu acum. E făcută de Chris Detrick, fotograf la Salt Lake Tribune şi a luat premiul trei la concursul Fotografia anului în 2007, secţiunea sport.
Pe blogul fotografului scrie că n-a fost acordat fault, sportivul aflat la minge a ratat coşul acela dar n-a suferit nici o leziune şi a continuat meciul, înscriind de mai multe ori de la 3 puncte.
Nu prea înteleg cum poate cineva să-ţi împingă ochii în cap în halul ăsta şi să nu rămâi cu leziuni...
Sunt tare curios dacă francezii ăia au auzit de wireless şi dacă le place să fie bătaia de joc a lumii, că la cum circulă vestea asta până şi papuaşii trebuie să fi auzit deja. Aşadar îi taie la om abonamentul la internet dacă piratează de trei ori. Şi? Poate vor să-i taie şi antena wireless din laptop ca să nu intre în cafenele şi locuri publice cu hotspoturi. N-o să rezolve nimic, deja se ştie care e soluţia: trafic criptat (the pirate bay) şi reţele private accesibile cu o taxă modică (usenet).
Am mai citit una gogonată de curând: piraţii internet cumpără de 10 ori mai multă muzică decât restul. Descoperire făcută un cercetător norvegian, care probabil s-a luat după cei americani care descoperă că cei care mănâncă gogoşari au mai mult păr pe mâna stângă:
Eventual piraţii internet cumpără mai multă muzică decât cei care descarcă doar filme. Sau piraţii internet cumpără mai multă muzică decât prietenii lor care îi roagă să le dea şi lor nişte muzică.
Aşa cum vă spuneam, luni seara ne-am dus toţi participanţii la conferinţă la o berărie. Dar ce berărie! Se află într-o clădire cam cât Tribunalul din Sibiu, doar că mai mare. Hofbräukeller se numeşte ea, există din 1892, are încăperi imense, lambrisate, cu tot felul de alambice vechi expuse la intrare. În spate se găseşte biergarten-ul. Adică nu terasa de vară ci terasa de bere! N-am ştiut că este aşa faimoasă, doar ieri am constatat că în Terminalul 2 al aeroportului Munchen, la ultimul etaj, langă sushi şi thai food se află o mică filială a ei, berăriei, nu terasei.
Luni seara ne-au îmbiat în deschidere cu un platou din lemn aşezat pe două halbe întoarse. Pe el tronau ridichi, ceapă şi o cremă de brânză Obatzda, specialitate bavareză (detalii pe wiki) ce se mănâncă cu covrigii ăia tradiţionali cu sare.
Restul e istorie şi beţie, dar vreau să vă mai povestesc o chestie referitoare la aceste biergarten şi istoria lor. Pentru că fermentaţia se desfăşoară la temperaturi mici iar vara nu-i ca iarna, chiar şi în Germania, berea trebuia preparată undeva şi aşa au apărut în secolul 19 în Bavaria pivniţele de bere (bierkeller), pe marginea râurilor, sub copaci umbroşi. Fiindcă neamţul e iubitor de natură, copaci umbroşi, veveriţe şi în special bogăţiile subsolului, au luat naştere biergarten-urile ataşate acestor pivniţe, surprinzător, tot sub copaci umbroşi, lângă râu şi veveriţe. E o plăcere să stai vara acolo, să bei bere cu litra şi să te uiţi la ţărănci rumene. Mai ales când e campionat de fotbal şi joacă Germania (2006).
Marţi seară, ora 20:40, aeroportul din München. M-a pus naiba să călătoresc cu colegul neamţ de care vă spuneam mai demult că e ghinionist când vine vorba de avioane. Am ajuns aici la ora 17 şi de atunci stăm; şi cum stăteam noi aşa la un carnat alb bavarez şi o bere asortată, primesc un sms de la Lufthansa: ne scuzaţi dar v-am anulat zborul. Hait, dormim aici! Dăm berea pe gât şi mergem la ghişeu, ne informează că s-a stricat avionul, noroc că mai e unul după o oră, vă mutăm în ăla. De vis. Aşa că am găsit un colţ în care pe lângă scaune au şi priză şi m-am uitat la un film pe laptop. Acum scriu, mai mult din plictiseală decât de chef. În timpul ăsta un nene dă ture pe aici cu un ferrari din ăla electric de spălat podeaua, cu o viteză şi nişte viraje de trebuie să tot strâng picioarele sub scaun că altfel îmi spală şi pantofii. La un moment dat venea spre băncuţa noastră ca un kamikaze, ne-a îngheţat sângele în noi privindu-l cum se apropie în viteză. Ne-a evitat la milimetru că e meseriaş. Un neamţ între două vârste n-a avut norocul nostru, tocmai a alunecat pe o bucată de gresie proaspăt spălată de nenea vitejistu, s-a dus pe spate şi i-au zburat foile din mână. Noi ne-am stricat de râs, chilotu de pe electrică ne-a văzut şi ne-a arătat prin gesturi că dacă nu caşti ochii caşti punga, în cazul acesta la doctor probabil. Se grăbeşte că vrea şi el acasă, ca noi toţi, şi cum nu prea pare neamţ, că e cam tuciuriu, nu poţi să-l suspectezi de seriozitate în muncă.
Azi am comis-o şi eu. După ce s-a terminat conferinţa l-am rugat pe un coleg neamţ să aibe grijă şi de geanta mea şi când mă întorc cinci minute mai târziu îmi râde în nas şi pleacă. Geanta nicărieri. O găsesc sub o masă şi-i trag o înjurătură printre dinţi (arschloch). Când mă ridic de sub masă, un chelner se uita la mine mirat de ce-l înjur. Dacă s-o fi prins ce caut eu aplecat sub masă bine, dacă nu, nu, eu n-am stat să-i explic. Nu mă compătimiţi, nu mă exploatează colegii, era răzbunare că i-am cam chinuit zilele astea de plictiseală.
Dacă tot vă povestesc invers cronologic să v-o zic şi pe aia de aseară când am fost toţi cei de la conferinţă la o faimoasă berărie din München. Mi-am mai întărit odată convingerea evidentă că nemţii au inventat "halberele", mărimile paharelor erau: o glajă "de copil" de 0.5 litri, una de neamţ de 1 litru. Majoritatea au băut 4! Litri. Eu m-am oferit şofer că, deh, tot băusem de vineri încoace şi o jumătate de litru de bere lunea e suficient. Când i-am târât pe la 23.30 spre maşină şi hotel a fost haiul de pe lume. Quashqai-ul nostru avea înscris pe portbagaj după nume un "+2" şi aseară am aflat de ce: pentru că în portbagaj mai puteai rabata încă două locuri pentru copii. Aşa că ne-am cărat la berărie cu o singură maşină, asta de 7 locuri, noi fiind opt dar unul dintre nemţi fiind un pic bolnav a rămas la hotel. La întoarcere, cum i-am întrerupt pe doi dintre viteji la jumătatea berii, ce s-au gândit ei, să ascundă hălboiu în haina şi să-l bea în maşină. A început distracţia, unul din ei coborând geamul, scoţând mâna cu halba de bere afară şi făcând dialog cu soferii altor maşini la stop. Ceva de genul: excuse me, do you have some alpine dollars? cu vocea aia spartă de patru litri de bere. Am râs de nici nu mai puteam ţine volanul de toate măscăriile pe care nu mi le amintesc iar un pic mai târziu cei din portbagaj, de pe locurile copiilor, sătui de damfurile de alcool şi mâncare care se adunau la ei mă implorau să deschid uşa portbagajului de la buton, ca să se aerisească. Până la urmă am ajuns cu bine la hotel, nu au fost decât 10 km. Acum la aeroport am văzut că ăsta a luat halba aia de un litru cu el, că nu era nebun să o lase în hotel, dacă tot a plecat cu ea a spălat-o bine şi a băgat-o în bagaj. O nelămurire am şi eu de aseară, cum naiba, între atâtea beri, ăştia mai beau şi pahare cu apă, de sete cică! Una peste alta, au fost două zile plicticoase, dar măcar aseară am râs bine. Cred că am uitat să vă spun că maşina era un SUV, că poate credeţi că mă aberez eu, dar chiar am mers şapte oameni în ea!
Am ajuns la Munchen pe la 18.30, pana mi-am luat bagajele a aparut si primul coleg neamt asa ca ne-am dus la Burger King sa luam cina. Fiind in fierbere ca era pauza la meciul CSU cu Asesoft am mancat rapid junk-fast-food-ul si l-am rugat pe neamt sa-mi imprumute laptopul, ca baterial mea nu mai tine decat 15 minute. 1 ora de net = 8 euro, placerea de a vedea pe csu batand asesoftul priceless, asa ca mi-am dat rapid datele cardului de credit si am intrat pe telesport. Care nu mergea. Dupa vreo cateva minute si niste injuraturi ca am platit degeaba si-a revenit si site-ul si am putut sa vad o semi-transmisiune, mai mult radiofonica, imaginea fiind la nivelul unei prezentari powerpoint. Eram singurul care tremura pe terasa, la Munchen e la fel de cald si frumos ca la Sibiu. Cu un minut inainte de final si-a facut transmisia un refresh si am mai prins comentariul care ne invita sa vedem si meciul cinci, de unde am dedus printre injuraturi ca a pierdut csu. Ce poti sa faci in acesta situatie, aflandu-te in Germania? Sa-ti iei o bere, bineinteles. Ne-am dus si am luat cheile masinii inchiriate apoi ne-am bagat intr-un bar ca mai aveam de asteptat pana la ora 22 cand ajungeau si ceilalti trei colegi nemti pe care trebuia sa-i luam. Ora 22 s-a facut 22.45 pana le-au venit bagajele si ne-am dus la masina. Macar era un Nissan Quashqai si n-a trebuit sa ne inghesuim prea tare. In drum spre hotelul aflat in suburbia Munchenului in care se tine conferinta, la 60 de km de aeroport, am trecut pe langa Allianz Arena, super luminata, arata ca un stand de firma din top 100 la orice conferinta importanta. Doar ca este uriasa. Eye candy. Daca gasesc o poza pe net o sa o atasez la final.
Pentru prima data am avut norocul sa dam peste un hotel care are wireless gratuit, asa ca o sa pot posta deseara (luni) ceea ce cititi acum.
Despre conferinta nu o sa va impartasesc mare lucru, cel mai bun lucru pana acum a fost placinta cu ceapa de la amiaza, cand am savurat mancarea si o halba cu cola (ca e doar luni ce dreaq) pe terasa centrului de conferinte. La o alta conferinta un grup de femei invata despre marketing si retorica iar in pauza de pranz isi etaleaza pantalonii cu talie joasa la o masa langa a nostra. Asa ca avem o priveliste dementiala, niste semiluni mari si albe ce se revarsa prin spatarul scaunului. Fetele si nemtii mei beau bere, ca e gratis.
Acum, cand scriu, in stanga mea se afla un cuplu de invitati americani, el mestecand guma o data pe secunda, ea de doua ori mai repede, 10 batai de maxilar in 4.5 secunde, ca de plictiseala am cronometrat-o. Despre conferinta tot nu va spun nimic, noi am venit de fapt pentru prezentarea de maine. N-am net dar am Dan Chisu - Singur sub dus, in format PDF. Si Notepad ca sa scriu textul acesta. Ceea ce nu va doresc si voua.
Femeia noastră de serviciu ar putea fi alpinist industrial. Când o vedem în picioare pe pervaz, la etajul doi, ne apucă ameţeala pe noi. Ea n-are nici o treabă.
Postul se putea numi la fel de bine şi la beaurou. Colegul din imagine, nu-i dau numele că poate-l vede nevasta, are o sticlă de apă minerală pe masă. Mai exact Bucovina. Dar pare cam roşie nu? O fi sirop. Right. De struguri. Aşa ne lungim noi cafeaua dimineaţa... :))
Pentru că habar n-am când o să ajung la net, pentru astăzi v-am pregătit din timp nişte posturi cu viaţa la birou.
Pun pariu că dacă nu lucraţi la Timeline nu ştiţi ce e chestia din mijlocul imaginii şi la ce serveşte ea. Patentul îi aparţine unui foarte miştocar şi inteligent neamţ de la o firmă client. Bucăţica aia de fier făcea parte dintr-un grilaj şi are funcţia de a ţine cablul de reţea pe masă atunci când laptopul la care se ataşează el de obicei nu este prezent. E enervant să-ţi cauţi cablul de reţea dimineaţa pe sub birou, să-l scuturi de praf şi să-l conectezi. Cu ajutorul acestui fier cablul rămâne pe masă. Nu pare mare lucru, e un pic ciudat dar e util şi ne-a plăcut ideea de prima oară când am văzut-o pusă în practică, la neamţ pe birou. Aşa că am cerut şi noi câte o bucată.
M-am gândit câteva săptămâni dacă are sens să pun pozele acestea sobre pe un blog tâmpiţel ca al meu. Are, dar sper să nu vă deprime :) Sunt făcute în cel mai frumos cimitir pe care l-am văzut eu, în insula Krk, în Croaţia. Dacă ar fi să-mi aleg locul de veci, acolo mi-ar plăcea să fie: pe un deal înalt, cu priveliştea golfului albastru dedesubt. Sper să le găsiţi măcar un pic romantice.
(Nu-s deprimat şi nici suicidal, mai ales dacă mi-a aterizat cu bine avionul aseară)
Azi îmi iau zborul pentru o săptămână de Germania. O să fiu tot prin întâlniri aşa că nu prea ştiu când o să ajung la net dar am pregătit totuşi mini-posturi, până marţi o să aveţi ce citi. Cel mai mult îmi pare rău că pierd meciul de baschet din seara asta, o să fie o atmosferă vulcanică. Daca n-aveţi ce face şi staţi bine cu tensiunea, mergeţi la ora 19 în parcarea sălii Transilvania şi urmăriţi-l pe ecranul instalat pentru fanii care n-au mai prins bilet.
Viaţa de noapte sibiană e cam la fel: începe târziu şi se termină repede. Observ că în ultimii ani s-a tot decalat programul ei, înainte cluburile erau pline pe la 12, acum de abia pe la ora 1 vine lumea şi se golesc repede, pe la 3. Am fost în The Corner, la ora 9 seara era gol, dar încet încet până la 11 s-a umplut. Probabil clubul a devenit un after-bar, lumea petrece mai mult timp prin diversele puburi şi baruri, e drept că sunt câteva unde chiar te poti distra într-o seară de weekend şi e foarte bine aşa. Liquid-ul contracarează penuria de clienţi cu o strategie relativ simplă, dar care l-a ţinut în afaceri până acum: fură dj-ii care fac atmosferă în alte locuri. Joi la seara de retro vine dj-ul care pune muzica vineri in Fellini iar sâmbătă îl au pe Jay Ko, fostul rezident din Cotton (cel care punea muzică şi în primul Cotton, în perioada de glorie a clubului). Vineri bate vântul prin cluburi aşa că s-au gândit să reînceapă aducerea invitaţilor: săptămâna viitoare vine Morandi iar peste două săptămâni vine Vama lui Chirilă. Probabil ştiţi că cealaltă Vamă a cântat recent în Oldies aşa că unii dintre voi au ocazia să compare.
Cam atât, vă las să vă relaxaţi iar eu îmi închei bagajele. Ce să vă aduc?
PS. Văd că e plin blogul de reclame la PNL. Cam aiurea, n-am chef de politică pe blogul meu dar n-am ce face.
Hehe, acum că-s deja un bucătar hârşâit atât pot să vă zic, în engleză că sună mai bine: cooking is boring, eating is fun! Am făcut şi o poză dementă, psycho curat, cu mine la cratiţă dar nu mă lasă Alina să o postez. Despre mâncare ce naiba să vă zic, cine n-a mâncat spaghetti? Experienţa în sine a fost plictisitoare: Alino păzeşte oala că eu ma duc să-mi dau barba jos ca să fiu frumos la Fellini (eram neras de 3 zile). Apoi am mâncat. Spaghetele plus un platou de brânzeturi şi un vin roşu Penfolds Rawson's, de care sunt dezamăgit. Penfolds Bin 407 e foarte bun, dar Rawson ăsta e singurul tip de vin Penfolds care se găseşte la Carrefour şi din păcate nu-şi merită banii. Mă rog, nu ne-a stricat seara.
Am asortat şi un film clasic, Amadeus, din 84, foarte bun şi relativ scurt - numai 3 ore. Vi-l recomand!
Nemaivăzut! Lume, lume! Nu vă adunaţi ca nu-i pomană! Deseară, în premieră mondială Turcu, adică io, face spaghetti ala bolognese! Să ne întelegem, o iau uşor, am ascultat sfatul amicului Teodoro şi am cumpărat tot ce trebuie de la supermarket, aşa că mai rămâne să încălzesc sosul şi să fierb spaghettele :)) Noah, ce vreţi, nu râdeţi că e un început. N-o să fie poze, sper că n-o să fie nici incendiu, indigestii din paste nu cred că a făcut cineva, dar dacă se pot produce, acum e momentul! Băgăm bine la ghiozdan pt că astăzi e tradiţionala seară de karaoke şi cuba libre în Fellini şi n-am de gând să mă prindă zorile în casă.
Pot întelege că nu vrei să munceşti şi cauţi moduri alternative de îmbogăţire. Dar orice rahat ai face, trebuie să fi bun la el. Până şi la trimis spam sau phishing. Nu ştiu dacă a muşcat careva la mailul ăsta:
Despre bunică-mea aş putea scrie zilnic, e subiectul meu preferat; de fapt cred ca ar merita un blog numai al ei la cât de drăguţă e. Azi vreau să vă împărtăşesc ceva despre "old school". Pe vremea ei, la şcoala germană din Sibiu (e săsoaică) aveau ore de gospodărie. Vreo 3 ani, în clasele 6-8, au învăţat să aibe grijă de familie şi casă. Au invăţat temeinic, pentru toată viaţa, iar ce s-a uitat sau s-a folosit rar e trecut în caiet, un caiet care a rezistat de la 14 ani la aproape 82, în care încă se mai uită, pentru referinţe, când vrea să gătească o mâncare deosebită. Acolo scrie totul, în germană, de la compoziţia apretului şi modul cum se împătureşte o cămaşă la reţeta de apfelstrudel. O wikipedie a gospodinei, dacă doriţi; a unei gospodine excelente, eu în fiecare zi mă delectez cu mâncarea făcută de ea!
Poate asta ne-ar fi trebuit şi nouă, nişte baze venite odată cu cei şapte ani de acasă, deşi orice fată visează să se mărite cu un bărbat cu stare, aşa cum orice băiat vrea să ia de nevastă o fată drăguţă. Spre surprinderea mea gândul acesta nu e specific timpurilor actuale, e de când lumea. Îmi povestea bunică-mea că ei un singur lucru nu i-a plăcut şi nu l-a învăţat: să cârpească, iar atunci când profesoara a întrebat-o de ce, i-a spus, cu mintea unei fete de 14 ani, că ea o să-şi ia un bărbat cu suficientă putere financiară ca să nu trebuiască să-i cârpească hainele. Aşa a şi fost, bunicul meu a muncit două slujbe ca să-şi întreţină nevasta şi cele două fiice iar cârpeala n-a fost niciodată ceva practicat la noi în familie.
Fetelor, dacă n-aveţi caiet poate e timpul să porniţi unul şi nu, să nu fie oracol. :)
Dacă nu zicea Nicolle că se uită la pozele mele săream săptămâna asta peste postarea de acest gen. Dar cum noblesse oblige .. iaca mall-ul din centrul Düsseldorfului - Sevens.
Dacă tot ascult intens albumul "Live in London" al lui Cohen de 2 zile şi dacă tot au fetele păreri diferite despre felul cum cântă/recită Leonard, vă mai plictisesc cu o piesă care chiar aşa se cheamă, Recitation, bazată pe "A thousand kisses deep". Nu este cântec, nu este poezie, este Leonard Cohen...
You came to me this morning
and you handeld me like meat
it have to be a man to know
how good that feels how sweet
my mirror twin my next of kin
i know you in my sleep
and who but you would take me in
a thousand kisses deep
i loved you when you opend
like a lily to the heat
you see i'm just another snowman
standing in the rain and sleet
who loved you with his frozen love
his second-hand physique
with all he is and all he was
a thousand kisses deep
i know you had to lie to me
i know you had to cheat
to pose all hot and high
behind the vails of cheer deceit
our perfect porn aristocrate
so ellegant and cheap
i'm old but i'm still into that
a thousand kisses deep
i'm good at love
i'm good at hate
it's inbetween i freeze
than work it out-but it's to late
it's been to late for years
but you look good you really do
they'll love you on the street
a snowflake must have died for you
a thousand kisses deep
'was looking at the crucifix
got somthing in my eye - a light
that dosen't need to live
and dosen't need to die
a riddle in a book of love
obscure and obsolete
as witnessed here in time and blood
a thousand kisses deep
and i'm,
i'm still working with the wine
still dancing cheek to cheek
the band is playing "auld lang syne"
but the heart will not retreat
i ran with Diz i sang with Ray
i never had their sweep
but once or twice they let me play
a thousand kisses deep
i loved you when you opend...
but you don't need to hear me now
and every word i speak
it counts against me anyhow
a thousand kisses deep
Fraţilor am aflat! De la răsărit vine lumina! Noroc cu Mortyse, via Brylu. Acum încep să înţeleg chestii. Adânci.
Am avut la grătarul de 1 mai o discuţie interesantă, "nevasta" unui prieten a zis că, mai nou, dacă ai maşină tare, fetele şi-o pun cu tine direct în parcarea din faţa clubului, nu mai trebuie cameră de hotel.
Noi, baieţii care stăm până la ore târzii în club şi bem apă plată cuba libre cu lămâie, am negat cu îndârjire treaba asta, că doar nu eram nebuni să creadă nuestras mujeres că noi mergem la căminul cultural şi uităm să plecăm acasă, deşi e zi afară, pentru a arde câte-o pitzipoancă în maşină. NU! Noi stăm în club pentru că e muzică faină (minimalu e viaţa mea), ne simţim bine şi, last but not least, nu prea putem merge "coerent". N-am vazut picior de femeie prin geamul limuzinelor din parcare şi nici scene cu abureli şi palme ca-n Titanic, dar poate înca n-a ajuns criza la băeţii de băeţi. Dacă stau bine să mă gândesc, există un motiv foarte bun pentru care fetele noastre stau liniştite şi ne lasă să venim dimineaţa: noi mergem cu taxiul!
Nu ştiu zău cum am ratat articolul ăsta! Am citit titlul şi m-am stricat de râs: Cătălin Botezatu are un băiat. La câte s-au spus despre el, e foarte logic! Ce putea să aibă Botezatu alceva decât un băiat?! Doi băieţi! Aşa cum alţii au două gemene blonde ... de 18 ani
Oare nu s-a gândit nimeni că bujia, fiind incandescentă, i s-a sudat de palmă, de la căldură, fetei? Noi ne facem probleme pentru geamuri dar săraca, prin ce chinuri a trecut ea, cu chestia aia fierbinte pe mână, e şi normal că o cercetează în libertate ăştia! Poate nici nu vroia să spargă geamurile, poate dădea cu palma de durere, să-i cadă drăcia aia lipită de mână!
Urlă presa, se întoarce Cohen pe 4 septembrie la Bucureşti. Eu nu o să-l văd de data aceasta, pe 29 august merg la Coldplay în Munchen şi probabil o să-mi fac concediul în perioada aia, dar grăbiţi-vă şi luaţi bilete, "moşul" merită văzut live! Cine vrea un preview poate să cumpere albumul Live in London, înregistrat în acest turneu. Eu îl am deja mp3 şi de abia aştept să cumpăr DVD-ul. Cum l-am luat m-am uitat rapid peste tracklist şi am fost dezamăgit, lipsesc două piese vechi, care sună diferit în concert şi cu vocea lui actuală de originalele de pe album. Este vorba de The Partisan şi Famous Blue Raincoat. Nu ştiu ce-a fost în capul producătorilor de nu le-au inclus pe album, mai ales că au fost cântate live şi in Londra. Uitaţi-le mai jos ca să vă convingeţi. Mi-ar fi plăcut să le am într-o calitate bună.
Am văzut la ştiri aseară un reportaj despre Poliţia Comunitară. Nu ştiu exact despre ce era vorba, navigam pe net iar televizorul mergea în fundal, dar cred că se vorbea despre nişte cursuri de perfecţionare. Mi-a trezit interesul doar când am văzut calculatoare în cadru şi mi-am adus aminte de reportajele regizate de la pionieri şi Şoimii patriei. Un băiet tuns regulamentar, îmbrăcat în tricou negru cu Poliţia Comunitară, se holba la un monitor. El săracu avea instrucţiuni precise, trebuia să pară că învaţă, că studiază, că i se miscă rotiţele şi înţelege ce e pe ecran. Ca para-militar nu te joci, ordinul e ordin! L-au ales pe cel mai fotogenic, si i-au zis să se holbeze 10 secunde, până filmează domnul, chiar dacă pe ecran apărea doar mesajul ăla cretinel din Microsoft Word, când încerci să deschizi un document care e deja accesat de altcineva şi te întreabă dacă vrei să deschizi şi tu documentul read-only. Eu respect Poliţia şi nu cred că el silabisea, că nu mişca buzele. Era ordin! Sau era examenul de promovare la detectivi şi trebuia să afle cine blochează fişierul şi de ce?
Poza asta are o istorie drăguţă. Încercam să ne facem o poză în port, în care să apărem amândoi. Am pus aparatul pe o bordură, am setat timer-ul pe 10 secunde şi am fugit in cadru. Succes? Nope! Era plin de turişti, până ajungeam eu în poză apărea careva în plimbare şi trecea printre noi şi aparat chiar în momentul declanşării. Când eram aproape să renunţ apar două nemţoaice, una îmi ia aparatul foto şi ne face poză în timp ce cealaltă opreşte circulaţia cu "halt" şi mâna întinsă în faţă. Foarte haioase şi simpatice, le-am mulţumit călduros pentru ajutor. Cine s-ar fi aşteptat chiar de la ză germans, right?
Când ne-a lăsat ghidul timp două ore să ne plimbăm pe La Rambla şi să mâncăm ni s-a părut prea mult. Dar nu eram singur, eram cu pitzi meu. Plimbarea a fost relativ scurtă, în schimb ne-am întins (şi porcit) la Hard Rock Cafe, ghici cine a umblat cu ditamai hamburgerul la pachet prin toată Barcelona în ziua aia? Că pitzi are poftă, dar i se termină repede. L-am şi ţinut în camera de hotel vreo zi, de puteam face din el veioză-ciupercuţă la cât de mare era. Alinuţa are un hobby, ochelarii de soare. Aşa că, dacă tot mai aveam vreo 15 minute până la reunirea cu grupul, am intrat într-un magazin de ochelari aflat lângă punctul de întâlnire. Acolo surpriză: cumperi doi ochelari, plăteşti trei plăteşti doi, primeşti trei! Eu am o pereche de ochelari noi aşa că am lăsat-o pe pitzi să-si aleagă trei perechi! Credeţi ca 15 minute au fost suficiente?? Nooo. Erau pereţi întregi de cercetat, alegerea era grea, că doar cum să alegi trei perechi aşa repede? A trebuit să ies să-i zic ghidului unde suntem ca să nu plece fără noi, iar când în sfârşit s-a încheiat tranzacţia erau toţi în autocar şi nu se uitau prea prietenoşi. La pitzi nu i-a păsat, ea zâmbea fericită. Priceless. Ăştia-s doi dintre ochelari, cei din poza din zid - favoriţii mei, ceilalţi - favoriţii ei, deşi i-am zis că arată ca Michael Jackson.
În ciclul filmelor deosebite care merită (re-)văzute, astăzi o poveste despre fotbal, huligani şi prietenie. Excelent filmul Green Street Hooligans, excelentă muzica, mai ales piesa lui Terence Jay - One blood, deşi seamănă mult cu Brothers in arms. Dacă vă place genul acesta de filme, mai există unul, mai nou, Cass, despre un copil jamaican de culoare care ajunge lider al unei grupări huligane. Scenariile sunt un pic mai profunde decât fotbalul şi bătăile între "ultraşi", merg în direcţia lucrurilor şi sentimentelor cele mai dragi bărbaţilor (în afară de sex). Dacă nu ştiţi care-s acelea...well, vizionaţi filmele :) http://www.imdb.com/title/tt0385002/ http://www.imdb.com/title/tt0954981/
Am eu un feeling că anul acesta Ştrandul va lua faţa Ocnei Sibiului. Asta n-ar fi o surpriză, că doar e mai aproape, au pus instalaţie de încălzit apa, pare modern (de afară) şiiiii ... o să aibă şi un fel de terasă/club. Adică nu ne mai înghesuim prin locaţii supraîncinse, mergem în cort, pe malul bazinului şi chefuim. Aşa că pe lângă cei de la Ocna eu zic că au de ce să se teamă şi patronii de cluburi. Cam aşa peste vreo lună cică va fi gata brainchildul celor de la Fellini. Până atunci ne distrăm vineri în Fellini-ul ăla vechi. Karaokele a devenit un pic monoton, nu se mai închesuie lume nouă să cânte, se repetă melodiile şi cântăreţii în proporţie de 90% de la o săptămână la alta, dar distracţia în schimb e în acest moment cea mai bună din oraş. Am plecat la 3.30 şi era plin ochi! Am văzut procurori rupându-se în figuri, mi l-a arătat Marius pe Iacobescu (preşedintele CSU Asesoft), era şi fătuca de la Hi-Q, dar cineva n-a venit totuşi săptămâna asta: poliţia (acum vreo două săptămâni ne-au vizitat de vreo 5 ori). Data viitoare mi-am propus să plec pe lumină acasă!
Oamenii informaţi stau în casă. Ca să nu-i plouă! Mă trezesc matinal, mă uit pe geam, destul de urâtă vremea, nori şi cam răcoare. Oare merită mers la grătar sau îl facem sub umbrelă? Mă uit pe vremea.com, cică o să plouă torenţial după amiază. Hait, cumperi carne, bere, brânză, ouă şi viezure şi rămâi cu ele, le găteşti în tigaie şi la microundă, mai bine să nu te rişti. Hai să ne mai uităm pe un site: weather.com. Soare şi nori dimineaţa, la 3 PM light rain. Deja sună mai bine, light rain nu e furtună, să ne riscăm, să nu ne riscăm? Până la urmă a fost aşa o vreme faină la Cisnădoara, am făcut grătarul rapid ca să nu ne apuce ploicica de trei, iar la ora când trebuia să plouă cu bulboace noi jucam poker la soare de ne-am bronzat ca tractoriştii şi ne-am dat cu cremă să nu ne pârlim. E drept că nici meteorologii n-au dat-o total în bară, pe la ora 6 a ploua un pic, dar deja n-a mai contat. Acum mergem să bem frăţeşte banii de poker, că n-am mai apucat să stăm să vedem care duce potul. Fellini, here I come!
Prin clasa a 9-a, când eram boboc şi aveam o frumoasă mustaţă (dar asta-i altă poveste, tre să caut o poză), am descoperit gustul farselor. De fapt gustul farselor mele l-a descoperit întâi ăla de-o mâncat Nivea, l-am văzut zilele astea pe stradă, a cam chelit, dar trăieşte! Aşadar nu mâncaţi Nivea că nu e bună pentru păr. Plus că îngraşă!
Într-o zi am venit cu capsatorul la şcoală şi, logic, am capsat o parte din caietele colegilor. Ideea era că nimeni nu o să observe până nu începe ora şi atunci victimele o să aibe mici probleme în a scoate toate capsele până la momentul când trebuiau să-şi noteze chestii în caiet.Unul din colegii mei, super haios, olimpic la ce vroia muşchiul lui, dar mai ales la mate şi fizică, vine într-o pauză la mine, surescitat, mă ia repede, hai scoate odată capsatorul, i-am luat caietul lui X, să i-l capsăm înainte să se întoarcă! Zis şi făcut, am început să-l capsez, la început n-am înţeles de ce începem cu spatele caietului, dar după vreo 30 de capse, când am ajuns la partea scrisă mi-am dat seama. Am recunoscut scrisul. Era al meu.
Acum mi se pare cea mai bună farsă la care am participat, atunci nu cred că m-am amuzat. A fost ultimul caiet capsat, dar numai începutul prostiilor...
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Postări
