Alpine dollars

Marţi seară, ora 20:40, aeroportul din München. M-a pus naiba să călătoresc cu colegul neamţ de care vă spuneam mai demult că e ghinionist când vine vorba de avioane. Am ajuns aici la ora 17 şi de atunci stăm; şi cum stăteam noi aşa la un carnat alb bavarez şi o bere asortată, primesc un sms de la Lufthansa: ne scuzaţi dar v-am anulat zborul. Hait, dormim aici! Dăm berea pe gât şi mergem la ghişeu, ne informează că s-a stricat avionul, noroc că mai e unul după o oră, vă mutăm în ăla. De vis. Aşa că am găsit un colţ în care pe lângă scaune au şi priză şi m-am uitat la un film pe laptop. Acum scriu, mai mult din plictiseală decât de chef. În timpul ăsta un nene dă ture pe aici cu un ferrari din ăla electric de spălat podeaua, cu o viteză şi nişte viraje de trebuie să tot strâng picioarele sub scaun că altfel îmi spală şi pantofii. La un moment dat venea spre băncuţa noastră ca un kamikaze, ne-a îngheţat sângele în noi privindu-l cum se apropie în viteză. Ne-a evitat la milimetru că e meseriaş. Un neamţ între două vârste n-a avut norocul nostru, tocmai a alunecat pe o bucată de gresie proaspăt spălată de nenea vitejistu, s-a dus pe spate şi i-au zburat foile din mână. Noi ne-am stricat de râs, chilotu de pe electrică ne-a văzut şi ne-a arătat prin gesturi că dacă nu caşti ochii caşti punga, în cazul acesta la doctor probabil. Se grăbeşte că vrea şi el acasă, ca noi toţi, şi cum nu prea pare neamţ, că e cam tuciuriu, nu poţi să-l suspectezi de seriozitate în muncă.

Azi am comis-o şi eu. După ce s-a terminat conferinţa l-am rugat pe un coleg neamţ să aibe grijă şi de geanta mea şi când mă întorc cinci minute mai târziu îmi râde în nas şi pleacă. Geanta nicărieri. O găsesc sub o masă şi-i trag o înjurătură printre dinţi (arschloch). Când mă ridic de sub masă, un chelner se uita la mine mirat de ce-l înjur. Dacă s-o fi prins ce caut eu aplecat sub masă bine, dacă nu, nu, eu n-am stat să-i explic. Nu mă compătimiţi, nu mă exploatează colegii, era răzbunare că i-am cam chinuit zilele astea de plictiseală.

Dacă tot vă povestesc invers cronologic să v-o zic şi pe aia de aseară când am fost toţi cei de la conferinţă la o faimoasă berărie din München. Mi-am mai întărit odată convingerea evidentă că nemţii au inventat "halberele", mărimile paharelor erau: o glajă "de copil" de 0.5 litri, una de neamţ de 1 litru. Majoritatea au băut 4! Litri. Eu m-am oferit şofer că, deh, tot băusem de vineri încoace şi o jumătate de litru de bere lunea e suficient. Când i-am târât pe la 23.30 spre maşină şi hotel a fost haiul de pe lume. Quashqai-ul nostru avea înscris pe portbagaj după nume un "+2" şi aseară am aflat de ce: pentru că în portbagaj mai puteai rabata încă două locuri pentru copii. Aşa că ne-am cărat la berărie cu o singură maşină, asta de 7 locuri, noi fiind opt dar unul dintre nemţi fiind un pic bolnav a rămas la hotel. La întoarcere, cum i-am întrerupt pe doi dintre viteji la jumătatea berii, ce s-au gândit ei, să ascundă hălboiu în haina şi să-l bea în maşină. A început distracţia, unul din ei coborând geamul, scoţând mâna cu halba de bere afară şi făcând dialog cu soferii altor maşini la stop. Ceva de genul: excuse me, do you have some alpine dollars? cu vocea aia spartă de patru litri de bere. Am râs de nici nu mai puteam ţine volanul de toate măscăriile pe care nu mi le amintesc iar un pic mai târziu cei din portbagaj, de pe locurile copiilor, sătui de damfurile de alcool şi mâncare care se adunau la ei mă implorau să deschid uşa portbagajului de la buton, ca să se aerisească. Până la urmă am ajuns cu bine la hotel, nu au fost decât 10 km. Acum la aeroport am văzut că ăsta a luat halba aia de un litru cu el, că nu era nebun să o lase în hotel, dacă tot a plecat cu ea a spălat-o bine şi a băgat-o în bagaj. O nelămurire am şi eu de aseară, cum naiba, între atâtea beri, ăştia mai beau şi pahare cu apă, de sete cică! Una peste alta, au fost două zile plicticoase, dar măcar aseară am râs bine. Cred că am uitat să vă spun că maşina era un SUV, că poate credeţi că mă aberez eu, dar chiar am mers şapte oameni în ea!