Caietul

Despre bunică-mea aş putea scrie zilnic, e subiectul meu preferat; de fapt cred ca ar merita un blog numai al ei la cât de drăguţă e. Azi vreau să vă împărtăşesc ceva despre "old school". Pe vremea ei, la şcoala germană din Sibiu (e săsoaică) aveau ore de gospodărie. Vreo 3 ani, în clasele 6-8, au învăţat să aibe grijă de familie şi casă. Au invăţat temeinic, pentru toată viaţa, iar ce s-a uitat sau s-a folosit rar e trecut în caiet, un caiet care a rezistat de la 14 ani la aproape 82, în care încă se mai uită, pentru referinţe, când vrea să gătească o mâncare deosebită. Acolo scrie totul, în germană, de la compoziţia apretului şi modul cum se împătureşte o cămaşă la reţeta de apfelstrudel. O wikipedie a gospodinei, dacă doriţi; a unei gospodine excelente, eu în fiecare zi mă delectez cu mâncarea făcută de ea!

Poate asta ne-ar fi trebuit şi nouă, nişte baze venite odată cu cei şapte ani de acasă, deşi orice fată visează să se mărite cu un bărbat cu stare, aşa cum orice băiat vrea să ia de nevastă o fată drăguţă. Spre surprinderea mea gândul acesta nu e specific timpurilor actuale, e de când lumea. Îmi povestea bunică-mea că ei un singur lucru nu i-a plăcut şi nu l-a învăţat: să cârpească, iar atunci când profesoara a întrebat-o de ce, i-a spus, cu mintea unei fete de 14 ani, că ea o să-şi ia un bărbat cu suficientă putere financiară ca să nu trebuiască să-i cârpească hainele. Aşa a şi fost, bunicul meu a muncit două slujbe ca să-şi întreţină nevasta şi cele două fiice iar cârpeala n-a fost niciodată ceva practicat la noi în familie. 

Fetelor, dacă n-aveţi caiet poate e timpul să porniţi unul şi nu, să nu fie oracol. :)