Web 2.0 şi moartea pasiunii

Postul acesta nu se adresează nimănui, e generic, nu-l luaţi personal, chiar dacă vi se pare că vă regăsiţi în el.

La început a fost Hi5-ul. Mai punea cineva o poză, mai puneai şi tu una de pe unde ai mai fost, te mai uitai pe unde au fost prietenii şi eventual găseai idei de vacanţă. Apoi a început nebunia, au aflat copiii de el, a apărut pitzipoanca şi cocalarul, cereri de prietenie de la tot felul de figuranţi necunoscuţi şi s-a transformat într-o mare labă. Mai ales de când poţi să-ţi pui status ca să afle tot poporul ce face muşchiul tău iecsact în acest moment sau cât de pătrunsă de melancolie este pisi astăzi: "Cat de des ma vei ranii Atat de des iti voi zambii Nu pt ca nu mi'ar pasa ..." Punctul culminant, mesajul ăsta de la o necunoscută numită ▀▄▀♥ZuZa♥N: "Da Si Mie Comm Pls K Am 3 Poze Noi La Albumul Poze Noi :X:X:X.... Returnez :*:*:*:*". Mai mult mass decât mesaj, că e trimis la toată lumea.

Aşa că "lumea bună" s-a mutat pe Facebook. Care e tot o labă, dar măcar acolo îţi foloseşti numele tău şi nu-ti permiţi să postezi orice căcat că te ştie lumea. Cică ar fi mai bun decât Hi5-ul dar pe mine mă încântă la fel de puţin, mă agasează să tot dau ignore sau deny la cereri de prietenie de la necunoscuţi, la dorinţa de a-mi trece datele în agenda cuiva care n-are ce face, de a răspunde la mesaje stupide scrise pe "wall" şi de a face teste ca să vadă prietenii ce IQ de găină am. Sunt invitat să încerc pluginuri noi - apropo, ştiţi că unele sunt viruşi? - cu care pot să fac tot felul de chestii inutile, cum ar fi să-i ofer un cocktail virtual unui prieten. Wow, cum am putut trăi fără asta? Observ că există specia Japonez de Facebook, ăla mic şi cu degetul pe trăgaci, care oriunde merge vede viaţa prin vizorul aparatului foto şi în loc să se simtă bine se gândeşte că mai trebuie să tragă vreo 200 de poze ca să aibă material de postat mâine. Nu contează că n-a ajuns în China, ci e tot în locul ăla unde merge de atâta timp, tot cu prietenii ăia de săptămâna trecută, dar na, facebook-ul cere carne proaspătă, aşa că hai să mai punem nişte poze fascinante cu oameni deranjaţi din băut făcând faţa aia de şobolan prins în bătaia farurilor. Socializare dusă la extrem, după motto-ul "cine nu postează 100 de poze pe săptămână e fraier"?

La fel de inutil, dar făcând parte dintr-o altă ramură a publicării de conţinut - Twitter. Dacă exista site-ul ăsta pe vremea comuniştilor sunt sigur că ne abonam toţi la el: "se bagă carne la alimentara din centru", "acum apă caldă". Roiu! Cine naiba poate să scrie atâtea chestii interesante într-o zi sau săptămână încât să merite să-l citeşti? Câte persoane au ceva interesant de micro-blogguit în mod frecvent încât să te abonezi la twittereala lor? Am văzut un studiu: cititorii acestui site sunt mai inconstanţi decât cei ai altor forme de blogging, adică se abonează, citesc un pic şi se dezabonează. Nu ştiu ce e în capul lor în momentul când se abonează, dar în rest îi înteleg.

Socializare pentru oameni serioşi: LinkedIn. Acolo îţi expui cariera, scriu alţi oameni cu care ai interacţionat profesional caracterizări despre tine, adaugi colegi, parteneri şi ... faci tot ce faci şi pe restul site-urilor, te lauzi. Nu cu poze şi locuri de vacanţă ci cu munca ta. Same shit, different name. E locul ideal de pescuit pentru head-hunteri.

Nu ştiu ce mi-a venit să fiu acid azi, de obicei n-am treabă cu lumea :) dacă v-aţi supărat puteţi să mă înjuraţi mai jos sau să mă scoateţi din blogroll. O să înteleg.