Steaua vieţii, la Mamaia

Prin studenţie când fitzele, ca şi bugetul, tindeau spre zero, ne-am dus la mare la Mamaia. Nu mai ştiu ce prieten a găsit oferta hotelului de o stea, ştiu că am supravieţuit fără sechele majore, deh, tinereţea, gaşca şi plecarea de acasă au compensat condiţiile semi-salubre ale mirificului stabiliment cu buda pe hol. Nu prea pot să vă ajut să  vă faceţi o idee ce nashpa era hotelul, mintea mea a şters sistematic amintirile acelui concediu, îmi amintesc însă că la plecare ne acuzam reciproc că am furat Picasso-ul de pe perete. Reţin, ca pe o amintire dragă de aşa-nu,  noapte albă făcută pentru că patronul hotelului tocmai organiza botezul copilului, pe terasă, cu boxe şi lăutari. Îmi mai amintesc şi de ghinionul unor prieteni care şi-au pus valiza prea aproape de geam şi, pentru că stăteau la parter, au rămas fără lucrurile accesibile unui hoţ cu mâna lungă vârâtă printre zăbrele. Ca o mică satisfacţie, ajuns acasă, am citit într-un ziar naţional că respectivul hotel a fost declasificat pentru condiţii improprii, a pierdut şi steluţa avută, dar sper că odrasla "investitorului" a crescut mare şi sănătoasă.