Odă pentru TransAgape

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine după o noapte de stat în oraş mă ia cu ameţeală şi cu foame. Cu ameţeala n-am nici o treabă, e indusă, dacă pot să zic aşa, dar foamea îmi roade stomacul şi-mi strică plăcerea ameţelii. Aşadar trebuie tratată, dar cum? La McDonalds de obicei e coadă la drive-in, la KFC e coadă cât la trei McD-uri, ambele variante au costuri mari, să saturi ditamai animalul nu e uşor, plus taxiul. Mai rămân ceva bodegi non-stop gen LaCai şi ElGringo dar acolo durează multicel servirea iar la BigMama nu mă risc, prefer să-mi pută hainele a fum decât a prăjeală iar mâncarea nu m-a convins în rarele ocazii din trecut când am ajuns p-acolo. Mai rămâne Simpatico, pentru care am o afinitate deosebită de când am văzut răsăritul pe terasa lor, dar nu e în drum. Aşadar rămâne relativ new-entry-ul non-stop TransAgape din Ştrand, de la care poţi cumpăra faimosul sandwich cu 3.5 ron, care satură bine şi nu goleşte buzunarele crizate. E drept, efectul de saţietate e dat mai ales de chiflă, nu de conţinutul, relativ sărac, dar bine ascuns sub un strat de maioneză şi ketchup - dar la banii ăia e păcat să criticăm. Plus că se poate încălzi acasă, la microunde. Kudos!