Nu m-am înscris ci am asistat la susţinerea lucrării unui prieten. Ocazie cu care am constatat că Rectoratul este foarte frumos renovat iar Sala Senatului este o bijuterie ce conţine culorile: alb, galben, portocaliu, albastru, turcoaz. Plus mobilă de culoarea stejarului şi scaune wenge. Cum ziceam, o bijuterie.
Lucrarea amicului a fost şi ea o bijuterie, de data asta pe bune. Iniţial în postul ăsta vroiam să discut despre limba de lemn a unor profesori, frazele tip, pretenţiozitatea sterilă şi cam tot sentimentul de plictiseală ce emană din procesul de susţinere al unei lucrări de doctorat - inclusiv citirea referatelor profesorilor din comisie. Toată sceneta a fost modificată la final de un domn profesor de la Bucureşti, membru corepondent al Academiei, poreclit afectuos "moşul", un domn care arăta ca un Păunescu mai mic de înălţime, cu nişte brăţări groase la mână şi îmbrăcat complet în negru, care nu s-a mai deranjat să citească referatul dânsului ci a îmbrobodit pe subiect cu mult umor. Atmosfera s-a schimbat din sobră-plictisită în amuzată-relaxată şi nu văd de ce nu s-ar putea desfăşura mai multe procese academice în această notă, că doar oamenii deştepţi nu-s aşa sobrii. Ăsta e totuşi cel mai mic defect al întregii "comedii" care a devenit procesul obţinerii unui doctorat şi care ar trebui adaptat la secolul XXI, nu mult, doar în punctele esenţiale. Dar despre asta pot să-şi dea alţii mai bine cu părerea.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.