Spre Dresda

Iar o tai în delegaţie. De data asta la Dresda. Mi-am mai adus aminte câteva chestii de la ultima deplasare:

• mi-a adormit un domn mai în vârstă la ultima sesiune a conferinţei, îl vedeam cum îi cade capul în palmă. Greu să asculţi toată ziua oameni vorbind, mi s-a întâmplat şi mie :)
• la dus mă uitam la Dexter pe iPod şi m-a văzut stewardesa de la Lufthansa, cica e serialul ei preferat, cum am reuşit să-l pun pe iPod, le ce episod sunt etc. Rar o stewardesă prietenoasă în afara sarcinilor de serviciu;
• la întoarcere în avionul de Düsseldorf - München, pe rândul din faţa noastră erau trei români, două femei plus un domn mai în vârstă, genul care a supt tărie toată viaţa, îmbrăcat în cel mai bun treling de fâş mov pe care-l poate da angroul Europa. Îl tot dirijau femeile ce să facă. Dar nu de ei vroiam de fapt să vă povestesc ci de momentul de la coborâre, când de pregăteam să dăm bagajele de mână jos din compartimentele de deasupra scaunelor. Pe rândul de lângă cei trei români stătea o domnişoară care avea o ditamai valiza ca bagaj de mână şi mă tot îndemnam cu colegul Peter să o ajutăm, ceva de genul:  "ajut-o mă pe domnişoara să-şi dea valiza jos" / "ba ajut-o tu". Până la urmă am ajutat-o eu iar pe etichetă scria Ana-Maria, plus un nume de familie neaoş. Plin de români în Germania...