Mişcare prin terminal

Azi dimineaţă am ajuns în aeroportul din Viena mai devreme, ca să pot să fac nişte mici cumpărături de Crăciun din duty-free. Duc maşina închiriată înapoi, fac check-in-ul, casc gura prin magazine, cumpăr ce aveam pe listă, la controlul paşapoartelor ditamai coada (acesta în Viena e doar la zona cu plecări în afara spaţiului Schengen, după duty-free) - nu mă stresez pt că mai am timp berechet. Mă mai uit prin magazine, poate totuşi găsesc ceva şi pentru bunică-mea, ajung la un magazin de delicatese, îi cumpăr nişte ceaiuri (infuzii) şi când scot pentru a nu-ştiu-câta-oară portmoneul ca să plătesc, ce văd în el? Talonul de la maşina închiriată! Berbecul ăla de la retururi uitase să mi-l ceară, iar berbecul de mine uitase să-l predea. O tai spre biroul de informaţii, fata de acolo avea doar un număr de telefon mobil al firmei de închiriere, lucru stupid pentru că se află în aceeaşi clădire, ezită să sune de pe fix, nu mai stau să o ascult, o întreb cum pot să ies din zona securizată, cobor un etaj în fugă, tot în fugă trec prin sala bagajelor, cu plasele şi laptopul după mine, sprintez pe culoare spre zona de închriat maşini (Doamne mulţam că nu-i ca la München la 10 minute de mers pe jos), îi arunc pe ghişeu la femeia de acolo talonul, bâgui două cuvinte gâfâite şi o tai mai departe, urc scările în fugă, mai bag o tură de atletism combinată cu slalom uriaş prin hala de plecări şi zona securizată, ajung la controlul paşapoartelor şi descopăr că...s-a golit coada, nu mai sunt 30 de oameni pe fiecare rând ca înainte ci doar 2 (mulţam Doamne x2). Ajung la timp la poarta de îmbarcare şi mă duc direct la baie să-mi şterg transpiraţia de pe frunte, fugisem în palton. Apoi iau loc şi mai citesc încă vreo 15-20 de minute. Dar puteam să risc?