Bancheri cu faţă umană

Astăzi vă povestesc o întâmplare relativ duioasă. Acum câtiva ani trec pe la o bancă din centrul oraşului ca să vizitez o amică ce lucra la departamentul de credite. A fost o vizită de curtoazie, un pic din plictiseală (era perioada când încă mai aveam timp să mă plictisesc) combinată cu un interes pentru condiţiile de creditare. Ne retragem în sala de întâlniri de la etajul întâi, parterul fiind dedicat operaţiunilor bancare pentru public, povestim ce povestim, până când la un moment dat se deschide uşa şi apare o bătrânică cu două plase. Ne salută (noi salutăm înapoi), pune plasele pe masă, se duce la watercooler (noi ne uitam holbaţi, întrebându-ne ce caută doamna acolo), ia un pahar de plastic şi îl umple cu apă, scoate din poşetă un medicament şi îl ia cu apă (eu deja amuzat, prietena mea ruşinată că toată morga respectabilei instituţii bancare s-a dus dracului), apoi se aşează pe un scaun ca să se odihnească şi ne povesteşte nişte chestii (eu şi mai amuzat, amica încurcată, prinsă între mila faţă de bătrânică şi dorinţa de a o scoate afară). Până la urmă femeia ne spune la revedere şi iese, in her own time. Poate dacă eram un client mare ar fi fost vreo problemă legată de profesionalismul instituţiei dar aşa n-a fost nici un bai. De fapt am întâlnit şi mult mai rău: aveam un prieten care se culca în sala de şedinţe când venea la lucru rupt după o noapte de beţie.