marți, 12 ianuarie 2010

Belvedere

Belvedere, palatul care adăposteşte colecţia de tablouri austriece, în frunte cu Klimt şi al său Sărut, devenit simbol naţional şi marketat fără limite, este foarte frumos vara, cel puţin aşa am văzut în poze. Cum iarna nu-i ca vara, momentan nu-i splendit. Compus din două clădiri, Belvedere superior conţine arta clasică iar cel inferior arta modernă şi expoziţiile temporare. Cel inferior nu şi-a meritat banii, destul de puţin interesantă expoziţia. Cel superior în schimb a fost frumos, dar nici pe departe la fel de impresionant ca cel văzut anterior, adică Dresda. În afară de Klimt şi o sală cu post-impresionişti în care am admirat minute bune un Van Gogh, conţine doar austrieci plicticoşi, dar nu-s eu un expert în materie de artă. Cea mai ciudată era sala de la intrare în care un artist contemporan te invita să urli, pentru că toate urletele sunt înregistrate şi va face un colaj. Aşa că lumea urla, tot palatul răsuna din când în când de urlete şi era ca la zoo, la tigri, când le e foame. Poze n-am putut face decât afară, nu e permisă fotografierea exponatelor. Pe tigri nu i-am pozat.







2 comentarii:

  1. tră' să recunosc că ai talente şi ca pozar şi ca băgătordesamă în artă :)
    io aştept expoziţia! :) da musai să ai pe masă neşte chivas! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. cand o sa facem expozitie cu van gogh chivas-ul o sa ti se para vodka saniutza! :))

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.