Near death experience

Exagerez. Am mai avut experiențe interesante cu avioane. Ieri a fost una nouă. Am decolat din Munchen, am trecut de nori, am mai urcat un pic și avionul s-a stabilizat dar stewardesele nu s-au ridicat din scaune și nici indicatorul obligativității centurii de siguranță nu s-a stins. Apoi imediat trei semnale acustice. Hopa! Ceva nu-i în regulă. Observ stewardesa ridicând receptorul și vorbind cu cabina, nouă nu ne spune nimic dar rămâne asezată. Mi se pare mie sau avem o traiectorie ușor descendentă? Apoi vine anunțul: defecțiune tehnică, ne întoarcem la Munchen, nu cunoaștem mai multe amânunte. Yeah, right, hai să nu panicăm fraierii. Avionul plin, ca niciodată. Coborâm, se deschide trenul de aterizare, pilotul ne anunță că vom survola aeroportul, trecem razant de el, urcăm iarăși. Or fi vrut să vadă dacă s-a deschis trenul de aterizare, îmi dau eu cu părerea, liniștind românca de lângă mine, urcată prima dată într-un avion. E Lufthansa, nu-i low-cost, ăștia investesc în siguranță, îi explic, ea se jeluiește că a încercat și ea o dată să vină cu avionul și uite ce pățește. Francezul în vârstă de vis-a-vis, care mă întrebase de la sol dacă vorbesc franceză și a nimerit bine poarta pentru zborul de Sibiu mă întreabă ce spune stewardesa. Spune că mori! ar fi răspunsul scurt, conform bancului, sau ”tu es foutou”, vorba cântecului, dar îmi fac milă de el și mă chinui să-i explic că este o defecțiune tehnică și că ne întoarcem de unde am plecat. Avionul face niște manevre mai ciudățele, care n-au darul să liniștească pe nimeni. După aproape o oră aterizăm, nu în regim special, nu ne spune nimeni să ne luăm de ceafă și să băgăm botul sub scaun,  în alai de mașini de pompieri, ambulanțe și personal tehnic. Ne duc în poziția de parcare, cu tot alaiul, stewardesa ne spune că nu știe nimic, pentru a 10-a oară și tot pentru a 10-a oară îi zic și uncheșului din Hexagon că ”rien” e cuvântul de ordine.  Ne debarcă și ne duc în terminal unde primim sucuri și voucher de 10 euro pentru mâncare. Personalul de la sol ne transmite că putem pleca cu alt avion în circa 60 de minute, putem sta peste noapte la Munchen (de eram însoțit stăteam o noapte pe banii lor) sau putem anula cursa cu totul. Plus întâlnire cu psihologul, din partea casei, dacă suntem afectați. Nee, du-mă acasă măi tramvai, aș fi afectat dacă aș rata Oldiesul, dar încă e devreme. Înfulecat două sandwichuri, umflat cu cola, măcar să mor sătul, dacă nici a doua nu-i norocoasă. Când eram în avion și nu știam ce se întâmplă - între timp ne-au spus că a apărut un indicator de eroare la bord referitor la trenul de aterizare - mă gândeam la sticla aia de Glenlivet, ce frumos șade ea deasupra capului, în geantă, și că poate ar fi bine să mor un pic amețit și zâmbind larg, nu așa treaz și cu palmele transpirate.

Până la urmă am ajuns la Sibiu, cu trei ore întârziere, dar fără alte incidente și am aflat cu groază de accidentul aviatic polonez. Ieri n-a fost o zi bună pentru aviație.