Leagănul respirației

După primele pagini ale cărții Hertei Müller am descoperit că mă leagă de ea mai multe motive afective. Unul ar fi faptul că personajul principal este sibian, al doilea că pe autoare o cheamă la fel ca pe bunica-mea și acest lucru are legătură cu al treiea: și străbunicul meu a fost deportat în Siberia atunci când nemții au pierdut războiul. Despre asta se povestește în carte, supraviețuirea într-un lagăr de muncă rusesc a unor sași deportați. Oskar Pastior și amintirile lui stau la baza romanului; străbunicul meu n-a avut norocul să se mai întoarcă și tragic este că în apropiere, la câțiva kilometri depărtare, în alt lagăr și fără să știe nimic de el, a fost deportată una din fetele sale, care din fericire a supraviețuit și s-a întors acasă. O altă săsoaică cu aceeași soartă o a fost vecina noastră, se pare ca cine scapă dintr-un asemenea loc de coșmar trăiește mult și bine, aproape de 90 de ani. 

Despre carte nu vă povestesc nimic concret, trebuie citită. Poate nu o să rezonați la ea la fel ca mine dar sigur o să vă impresioneze. Când o termin, prima pe lista celor care o vor primi va fi bunica mea, sunt curios ce impresie o să-i facă.

Dacă tot v-am povestit despre străbunicul meu, să vă spun și cum a ajuns să fie deportat: orașul fiind plin de ruși care opreau oamenii pe stradă iar dacă erau sași îi trimiteau direct la gară sub escortă, colegilor lui de serviciu le era frică să meargă la fabrică să-și ridice salariul, așa că el, om mai în vârstă, s-a gândit că este scutit de asemenea griji și a plecat să le aducă banii și celorlalți. Continuarea este o dramă pe care v-o puteți imagina si singuri.