Spania 2010 - Palma

După ce i-am lăsat pe kiteboarderii din Alcudia în plata valurilor am intrat pe autostrada spre Palma iar toată distanța pe care de dimineață o făcusem în ore bune prin munți am parcurs-o în aproximativ 45 de minute. 

Despre orașul Palma  sunt probabil multe de zis, dar am petrecut prea puțin timp în el ca să pot să să-mi fac o părere generală. Are aproximativ 400.000 de locuitori, este principalul oraș al insulei iar faleza și portul sunt magnifice. Lângă mare este un drum express cu 4 benzi pe sens, pe o parte portul iar pe cealaltă parte orașul vechi și un lanț de hoteluri. 

Partea cu orașul vechi începe cu faimoasa catedrală, amplasată superb, dominând zona și câmpul vizual. În spatele ei conglomeratul de clădiri vechi cu străduțe întortocheate, transformate toate în boutique-uri și restaurante. Bineînțeles, totul înțesat de turiști și comercianți ambulanți. 

În loc să le lăsăm pe fete la shopping, le-am târât după noi pentru a găsi o reprezentanță a agenției de turism Halcon Viages de unde urma să ridicăm biletele pentru concertul de la Madrid. Uitasem în mașină lista punctelor de vânzare din oraș, așa că a trebuit să sunăm un prieten, care s-a descurcat până la urmă și ne-a oferit trei adrese și numere de telefon. Din păcate cei care răspundeau nu vorbeau boabă de engleză așa că ne-am băgat într-un magazin de pantofi și am rugat-o pe vânzătoare să vorbească la telefon și să ne arate pe hartă cea mai apropiată sucursală. Toată acțiunea de căutare începuse pe la ora 18 și intram în criză de timp pentru că deja era ora 19 iar programul se închidea la 20. Vânzătoarea ne-a marcat pe hartă zona unde trebuia să ajungem, în apropiere, la aproximativ 10 minute de mers pe jos, dar ne-am chinuit mai bine de o jumătate de oră ca să găsim nenorocitul ăla de magazin. Am bătut străzile în cerc, am întrebat o polițistă comunitară, am întrebat la o agenție turistică concurentă, un agent de securitate - nimeni nu știa de nici o agenție Halcon în zonă. Până la urmă a găsit-o amicul Bobu, exact când am dădut și eu peste o vânzătoare mai informată. Drăcia era ascunsă într-un gang, după o curbă, imposibil de văzut de pe arterele comerciale pe care mergeam noi. Era 19.30 și am răsuflat ușurați. Din păcate tehnica nu e la îndemâna oricărui spaniol, la fel ca și limba engleză, așa că a mai durat încă o jumătate de oră ca să-i explic femeii de acolo că nu vreau să cumpăr biletele ci sunt deja plătite și trebuie doar ridicate, ca ea să reușească să acceseze sistemul online, să-mi verifice cardul de credit și să pornească imprimanta și să o facă să tipărească. Așa că s-a făcut ora 20, când toate magazinele se închid, iar nouă ne era din nou foame.

Ne-am întors la mașină, am scos-o din parcarea subterană incredibil de incinsă și am plecat spre Andratx, un port recomandat pentru frumusețea lui și aflat în relativă apropiere, motivul pentru care prelungisem închirierea mașinii după ora 20. Drumul rapid ne-a purtat pe lângă port și am admirat unele din cele mai tari iahturi și mai mari vase de croazieră pe care le-am văzut vreodată.