În postul anterior rămăsesem undeva în aer, pe creștetul munților. O experiență stranie am trăit-o când am intrat în nori. Ne-am oprit, ne-am uitat peste parapet și în loc de prăpastie n-am văzut nimic, doar abur alb. Drumul ne-a purtat pe lângă două lacuri albastre, probabil principala sursă de apă potabilă a insulei, păzite cu armata. Apoi am ajuns la mănăstirea Lluc, mă așteptam la o colibă de sihastrii dar era ditamai conacul, așa că nespectaculos.
În continuarea serpentinelor am ajuns din nou la nivelul mării în zona orașului Pollenca pe care nu l-am mai vizitat pentru că se făcuse ora 16 și ne era foame, așa că am optat pentru o oprire la malul mării în portul asociat, v-ați prins, Port de Pollenca. Aici am întâlnit niște vile care dau direct cu gardul în mare, despărțite doar de o îngustă străduță și de câțiva metri de plajă, ideale pentru cei care suferă la mersul pe jos. Ne-am ales un restaurant din apropiere, situat chiar pe malul mării și am mâncat toți somon proaspăt, probabil de la Metro-ul local, pentru că nu-s eu expert în pești, dar nu cred că se găsește așa ceva în Mediterana. Fițe de turiști, dar măcar știu că n-are oase mici și multe și nu termin concediul prematur.
În continuarea serpentinelor am ajuns din nou la nivelul mării în zona orașului Pollenca pe care nu l-am mai vizitat pentru că se făcuse ora 16 și ne era foame, așa că am optat pentru o oprire la malul mării în portul asociat, v-ați prins, Port de Pollenca. Aici am întâlnit niște vile care dau direct cu gardul în mare, despărțite doar de o îngustă străduță și de câțiva metri de plajă, ideale pentru cei care suferă la mersul pe jos. Ne-am ales un restaurant din apropiere, situat chiar pe malul mării și am mâncat toți somon proaspăt, probabil de la Metro-ul local, pentru că nu-s eu expert în pești, dar nu cred că se găsește așa ceva în Mediterana. Fițe de turiști, dar măcar știu că n-are oase mici și multe și nu termin concediul prematur.
După ce ne-am mai ostoit foamea am plecat mai departe spre Alcudia, locul de unde incepe autostrada spre Palma. Ca o mică paranteză vreau să vă destăinuesc că Mallorca are mai mulți kilometri de autostradă decât România. Șoseaua dintre Pollenca și Alcudia a fost foarte interesantă, urmărind linia țărmului și având și o pistă de bicicliști, dar surpriza a venit când brusc am ajuns în dreptul unui loc unde se practica un sport acvatic necunoscut mie: kiteboarding (sau kitesurfing). E vorba de un om care stă în picioare pe placă specială și e tras pe suprafața apei de forța zmeului pe care-l controlează cu mâinile. Îți trebuie ceva mușchi, am văzut viteze destul de mari și trasee apropiate de stânci, de unde am dedus că băieții sunt meseriași. Un exemplu, din locul acela, găsit pe net:
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.