Parasailing

Motto: Ticlazăul tău copile, nu mai scutura scara!

Cam așa ziceam și eu la 35 de metri în aer, când puștiul din barcă sărea cu ambele picioare pe coarda cu care era legată parașuta de ambarcațiune și simțeam că fiecare vibrație se propagă în chingi ca un mic cutremur. 

În rest, parasailingul e un sport extrem pentru comozi: te urci în barcă, ești dus în larg, îți dau oamenii o vestă de salvare (ca să-ți recupereze cadavrul fără bătăi de cap dacă pici de sus probabil), te pui în fund pe punte și ești atașat cu un ham de parasail (denumit în continuare parașută din comoditate și limbă română) care la rândul lui este legat de barcă printr-un catarg și o coardă. Apoi se detașează parașuta de catarg și încep să desfacă funia cu ajutorul troliului. Combinat cu barca în mișcare urmează un ”hopa, sus” relativ lent și ușurel, dacă nu ți-e frică de înălțime. În câteva secunde ești la 35 de metri în aer și n-auzi decât briza, savurezi peisajul și începi să te relaxezi. Apoi totul ar fi perfect dacă nu s-ar apuca boul ăla să sară pe coardă și începi să te întrebi dacă se schimbă vântul și dă cu fâșul de pământ. Dar nu, fășul rezistă, umflat frumos deasupra și te liniștești iarăși. Minutele trec repede și oamenii pun troliul în funcțiune din nou, ca să te coboare. Înainte îți asigură și o băiță la picioare, o altă șmecherie realizată din încetinirea bărcii combinată cu o scurtă relaxare a corzii. Una peste alta distracția merită banii și copilul a scăpat cu viață. La fel și noi. Încă ceva: nu suntem toți icsați (poate un pic eu), așa te fac să stai chingile alea, e una pe care șezi, nu foarte lată.

PS: Daca nu știți bacul din motto, îl găsiți aici, căutați în pagină după schela.