Prin 1999, student fiind, lucram la o firmă care avea contacte cu mai mulți arhitecți sibieni. Unul dintre ei, Adi Gândilă, m-a rugat să-i ajut pe niște prieteni de-ai lui, tot studenți, să tehnoredacteze o revistă culturală. Așa l-am cunoscut pe Felix Damian, iar sub mecenatul lui Adi am ajuns să scoatem primul număr al revistei Punctul Zero. S-ar putea să mai fi fost încă un număr apoi, dar eu am plecat cu o bursă în Germania și n-am mai avut nici o contribuție. În schimb pentru numărul unu aproape ne-am mutat 2-3 zile în biroul lui Adi, i-am acaparat calculatorul iar tehnoredactarea s-a produs în ... Word. La fel, tipărirea tuturor exemplarelor s-a realizat tot prin bunăvoința domnului arhitect, pe imprimanta lui.
N-am multe amintiri despre procesul de creație digitală, au fost o grămadă de încercări și aranjări în pagină ca să arate bine. În ultima seară de lucru, la un moment dat îl întreb ceva pe Felix, care stătea pe scaun lângă mine, dar nu răspunde. Mă uit spre el, dormea cu capul în piept, epuizat. Un alt fragment pe care îl țin minte este de la inaugurarea în Art Cafe, la microfon Felix, ultimul pe lista de mulțumiri, subsemnatul: ”prețioasa tehnoredactare - CT”. Nu cred că băieții au schimbat fața culturii sibiene dar a fost o inițiativă ”rogue” la care eu unul sunt mândru că am luat parte.
De mult doream să postez despre acest episod dar declicul s-a produs acum, din întâmplare, cu ocazia campaniei ”Mândru că sunt român” am găsit pe pagina de Facebook a Organizației Bloggerilor site-ul lui Felix, emigrat între timp in Spania. Acolo, ce să vezi, o secțiune specială dedicată Punctului Zero. Vă invit să o lecturați online:
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.