Single or blended?

N-am fost niciodată un băutor de whisky dar degustarea făcută la ziua unui prieten dintr-un Glenfiddich de 18 ani mi-a arătat că junkurile care se se comercializează de obicei prin barurile noastre și pe care le bea tot poporul ce stă cu sticla pe masă sunt niște tării ieftine și că whiskyul nu e musai o băutură cu un pronunțat gust de alcool ce-ți arde esofagul. Ca să nu fiu nedrept, tot mai multe localuri au în meniu în ultima vreme și produse de calitate, există un importator care le promovează agresiv.

În primul rând o scurtă introducere în tipurile de whisky cele mai cunoscute: blended și single malt. Blended se referă la un amestec de diverse tipuri de alcool din cereale, care totdeauna (indiferent de an) va avea același gust, iar single malt denumește un alcool produs dintr-un singur malț (boabe de orz încolțite, uscate și măcinate) care se lasă la maturare în butoaie de stejar pentru un număr de ani, minim 3, frecvent 10, 12, 15, 18 sau în cazul produselor ce costă o avere 30 și peste. De la respectivele butoaie sau de la niște lemne afumate introduse în el, whisky-ul poate căpăta diverse arome iar pentru că am descoperit o hartă a gustului prea frumoasă ca să fie tradusă, uitați-le aici: www.lfw.co.uk/flavourmap. Dacă un produs blended are specificată o vârstă de maturare, atunci musai toate componentele sale trebuie să fie minim de acea vechime. 

Cineva care a băut doar blended, spunea prietenul meu, e bine să nu facă trecerea direct la finețuri gen 18 ani, pentru că nu o să le aprecieze la adevărata valoare. E bine să crești progresiv, pentru a identifica diferențele de gust, ca să nu mai vorbim de preț, cele vechi fiind sensibil mai scumpe.

De la degustarea pomenită mai sus am mai testat câteva branduri dar o să vi le prezint mâine, pentru că tot n-am altceva mai bun de scris săptămâna aceasta.