Cunosc, tangențial, o domnișoară ce posedă rara calitate de a purta tot timpul un zâmbet pe buze. De câte ori ne salutăm sau schimbăm câteva cuvinte o face cu un surâs, atitudine care n-are legătură cu persoana mea ci se manifestă la contactul cu fiecare cunoscut. Mi-a trebuit destul mult timp să înțeleg că nu-i suficient să fii bine pregătit profesional dacă ești introvertit, dacă n-ai încredere în tine sau dacă nu știi să interacționezi cu oamenii. În unele domenii mai ai o șansă (IT-ul fiind unul dintre ele, plin de șoricei), dar altele implică o comunicare constantă și o personalitate plăcută. Nu mai vorbim despre sentimentul de încredere generat.
Dar adevărata artă este să nu pierzi zâmbetul atunci când ești stresat și asediat de probleme - teorie de doi lei, știu, dar mă lovesc prea des de oameni speriați ca să nu profit de ocazia inspirației și să o subliniez și eu. (Hmm... oare sunt speriați că mă lovesc de ei?)
Gata, fug la oglindă să-mi exersez rânjetul.
Postări
Oare eram eu? :)
RăspundețiȘtergereNu cred...
Eu stiu ca n-o cheama Shnucky dar in ziua de azi mai poti sa bagi mana-n foc pentru ceva?
RăspundețiȘtergereVrei sa ma ard?!!
RăspundețiȘtergereCu siguranta nu o chema Shnucky!!
Nu ne stim. Poate as putea spune ca avem prieteni comuni, dar atat.
RăspundețiȘtergereIti citesc blogul de multicel, scri frumos si ma amuzi. :)
Multumesc :)
RăspundețiȘtergere