Iris@Oldies Pub

De 8 martie ne-am tratat cu rock. Și n-am fost puțini, s-a umplut tot Oldiesul. Show-ul Irișilor a fost foarte bun, a început cu niscaiva piese noi, de pe ultimul album, dar s-a încheiat în forță, cu clasicele piese de rezistență. Floare de Iris, bineînțeles, la refren. N-am stat să filmez prea mult pentru că nu m-au lăsat fetele, m-au terorizat C. și N. să dau din palme, chestie pe care eu o urăsc dar era totuși ziua femeilor, așa că am mârâit doar în barbă. Păi de aia merg la concert, ca să cânt eu refrenul și să aplaud ca la congres? Eu vreau să mă bucur de muzică, nu să fac atmosferă. Gata, am încheiat răbufnirea teatrală. Până la urmă le-am distras atenția și le-am arătat o altă victimă, bietul băiat de trupă care se ocupa de microfonul basistului, amplasat între noi și scenă. Ăluia numai de aplaudat nu-i ardea, doar vede toate spectacolele, dar până la urmă s-a conformat, fetele au fost foarte insistente, iar noi am râs cu lacrimi. Uitați-vă în film la copila aia din fața scenei, a stat acolo tot concertul, a cântat toate piesele, știa toate versurile și ruperile de ritm, iar la final le-a oferit... iriși.

Finalul serii a fost apoteotic, cu șampanie, deși eram cu mașina. Din păcate a venit sub formă de duș, chelnerița încerca să treacă prin mulțime cu tava deasupra capului, cineva a lovit-o peste mână și eu m-am trezit botezat cu dărnicie. Bine că n-a fost vin roșu, păcat că n-a fost Dom Perignon.