Viața și mai mulți idioți

Cel mai mare, recunosc, sunt eu. Din câteva motive:

- că n-am citit recenzia anterior;

- că am dat banii pe bilet;

- că n-am pătruns simbolistica spectacolului;

- că m-am ridicat și am plecat după 40 de minute, în timpul piesei;

- că mai și semnalizez.

Probabil actorii joacă în capodopera postmodernistă obligaţi iar regizorul sigur nu e idiot, doar a fumat un pic mai multă iarbă şi-mi cer scuze că n-am putut să-i aplaud masterpiece-ul la final (2 ore 30, fără pauză).  A, mişcarea postmodernistă tocmai îmi dă un bobârnac că am jignit-o. Interesant e că şi garderobierele păreau resemnate şi deloc surprinse de exodul spectatorilor (asta e, dacă merg toţi ţăranii la teatru!). Le-am întrebat ce părere au de piesă şi n-am obţinut decât un "no comment".

Dacă vă întrebaţi despre ce e vorba: "Viaţa cu un idiot". 

Despre spectacolul propriu-zis: un tovarăş miner e obligat de conducerea de partid să ia acasă un idiot de la spitalul de nebuni, spre groaza prietenei lui, deja crizate, care se vede nevoită să împartă garsoniera şi cu diliul. O chestie care părea la început interesantă, filmarea momentelor desfăşurate în spatele decorului sau în culise şi proiectarea lor (live) pe ecranele de deasupra scenei a început să fie obositoare, inclusiv datorită mânuirii haotice intenţionate a camerei video. Nici muzica n-a ajutat, mult prea tare şi prea isterică pentru gustul meu, dar mergea perfect cu restul spectacolului. Am văzut şi un "înger" în curul gol, filmat la Ocna Sibiului, am văzut şi un idiot care se masturba şi mânca morcovi. De fapt mai mulţi. Cel mai bun dialog: "în patul nostru miroase a spermă străină" / "Da, am simţit şi eu". Nu cred că mai şochează pe cineva în ziua de azi un păr pubian sau un labagiu compulsiv-obsesiv, chiar şi la teatru, dar mă felicit că nu i-am dat mamei biletul de 8 Martie. La fel, n-am înţeles de ce fiecare scenă era punctată cu proiecţii din filmele lui Tarantino: Kill Bill şi Natural Born Killers - dacă vroiam film, stăteam acasă.

Sfatul meu: reduceţi la jumătate durata spectacolului, renunţaţi la labă, plimbaţi-o mai mult pe scenă pe îngeraşa aia goală, faceţi şi altceva cu morcovii, puneţi muzica din Emanuelle şi cereţi triplu pe bilet.

Da, sunt idiot. Şi inginer pe deasupra. N-am înţeles nimic (deşi în recenzii totul e frumos explicat) şi-mi dau cu părerea. Dar tot nu v-o recomand. Cred că e singura dată când vă pot sfătui să mergeţi mai bine la operetă, manele sau balet sovietic.