Idei în dialog

Referitor la postul de ieri:

x: cali

x: pe mine m-au testat dupa un an de la angajare

x: si la intrebarea: unde te vezi peste 5 ani?

x: am raspuns: director

x: ce s-au mai distrat...ce ma distrez eu acum

Inutil să vă zic că omul chiar a ajuns director peste ăia.

Citește în continuare

Scrisoare de intenţie

Am asistat la o discuţie, cineva îşi căuta de lucru şi era îndrumat să trimită şi o scrisoare de intenţie pe lângă CV. Mi-am adus aminte cât de inutile mi se par aceste foi. Să fim serioşi, n-oi avea eu pregătire în HR dar pot să bag mâna-n foc că şi cel mai serios şi inteligent candidat se inspiră de pe internet. Unii reformulează ce găsesc, alţii fac copy/paste din 2-3 surse iar cei mai deştepţi citesc doar sfaturile, ideea e că nimeni nu stă cu pixul în mână în faţa unei coli de hârtie şi scrie ce-i trece lui prin cap. Şi atunci de ce să-mi pierd timpul să citesc ceva fals şi făcut ca să impresioneze? Ok, hai să fiu cinstit şi să excludem din discuţie top 5% din oameni, ăia care chiar îşi cunosc valoarea şi nu sunt disperaţi să se angajeze în orice condiţii. Poate numai eu consider că scrisoarea de intenţie, deşi ar trebui să reprezinte candidatul, este cea mai mare făcătură, ori într-un mod foarte subtil ori într-unul grotesc, depinde cât l-a dus mintea pe om. N-o să fie niciodată altceva decât ce vreau eu să aud/citesc/cred despre persoana respectivă. Cea mai penală fază mi se pare scrisoarea de intenţie cerută de un patron libidinos (mă abţin să nu scriu şi "italian bătrân" pentru că avem şi "manageri de top" tineri şi la fel de "profesionişti")  care oricum nu angajează decât fetiţe ce arată bine şi sunt, crede el, naive. Cine a avut neplăcere un astfel de interviu să ridice mâna sus.

Pentru mine, căci am condus şi eu câteva duzini de interviuri, preliminare mai ales, pentru că nu e firma mea, singura întrebare care contează, în afară de cea legată de salariu, este aceasta: ce te vezi făcând peste 5 ani? Dacă ai răspuns emigrant în Canada sau orice altceva ce nu implică locul de muncă unde vrei să te angajezi, din punctul meu de vedere eşti admirabil, dar nefolositor, şi n-o să te angajez/recomand niciodată. Pentru că-mi ia doi ani de zile ca să te învăţ tot ce trebuie să ştii şi ce trebuie să faci, doi ani în care o să-mi dai mai mult bătăi de cap decât să mă ajuţi. Nu contează cât de bun eşti, şcoala nu are cum să te înveţe business logic-ul nostru. Aşadar doi ani de zile firma investeşte încredere şi bani în tine, dacă tu vrei să pleci după aceea nu m-ai ajutat cu nimic, ba chiar mă laşi încă o lungă perioadă de timp să descopăr erorile introduse de tine. Asta nu e nicio problemă, cine nu se uită la un cod scris de el cu doi ani în urmă şi nu se ruşinează, înseamnă că n-a evoluat profesional. Am divagat :)

Revenind la scrisoarea de intenţie, o fi fost ea bună, dar în alt secol, când nu se putea copia cu uşurinţă. Poate singurul ei rol acum este să-ţi formeze o mică părere despre cât de cultă este o persoană, ceea ce în IT este inutil, noi suntem ăia cu privire de câine lup, dar buni cu tastele.

Citește în continuare

Songs to remember

Din păcate despre Heather Nova nu mai ştiu nimic nou, ultimul album a fost cam subţire, dar are nişte piese mai vechi foarte faine. Astăzi una cu ATB, care tocmai au scos un album nou (Distant Earth):

Citește în continuare

De pe plantaţie

Când nu suntem foarte stresaţi suntem haiosi. Din păcate în ultima vreme suntem mai mult stresaţi decât haioşi. Mi-am amintit de nişte poze recente de la birou, sper să nu se supere colegii că-i fac vedete. Detaliile sub fiecare poză în parte. Mai am o poză recentă, cu perucă cu plete, dar mi-am promis să n-o fac publică iar în arhivă multe momente amuzante, mai ales din primii ani.

Pe post de stalactite/stalagmite, adică schimbând spoturile. Încă trăiesc.

Curăţenia de primăvară prin sertare. Observaţi nr de maşină.
Întâmplător lipseşte sulul de hârtie igienică.

Are maşină nouă! Să o dezmembrăm! Cercetată inginereşte.

2006 - backup disaster. N-am mai recuperat nimic
dar a ieşit artă modernă de excepţie.

Citește în continuare

Tigrul alb

Cică-i biutiful dar pe mine albul mă lasă rece. iPhone4 alb se lansează săptămâna aceasta, cu 10 luni întârziere, o să fie noua fiță până la momentul introducerii următoarei generații.  Din acest eveniment deduc că următoarea variantă de iPhone o să fie incrementală, cam ca trecerea de la varianta 3G la 3GS, nu radicală ca trecerea la 4. Nu cred că merită să configureze linii de producție cu câteva luni înainte de lansarea unui nou produs, chiar dacă se pare că prezentarea acestuia va fi amânată pentru toamnă în loc de tradiționala conferință din iunie. 

A, am auzit că iPhone5 n-o să fie compatibil cu manelele.

http://www.appleinsider.com/articles/11/04/27/apple_to_sell_white_iphone_4_across_the_world_starting_thursday.html

Citește în continuare

Nu mai dau doi bani pe tine

N-am mai avut de multişor căutări Google tâmpiţele care să ducă la blogul meu. Până în sfânta zi de Paşti:

Am devenit curios să văd cum a ajuns la mine respectiva căutare, am intrat pe Google şi după ce am scris "calin nu" n-am apucat să mai scriu şi restul pentru că funcţia de autocomplete a găsit ceva şi mai interesant: "calin nu mai dau doi bani pe tine". WTF? Se pare că am un tiz manelo-gurist. Ia uitaţi ce mândră minune de piesă (fără embed): http://www.youtube.com/watch?v=b3jzRbRmk-g

PS: Semănăm? http://www.youtube.com/watch?v=vCfCHbabI2E

Citește în continuare

Iarăși despre iPhone

Hai să mai scriu și câte una tehnică, doar e blog de inginer. Am constat că iPhone-ul a devenit centrul universului meu digital. Alarma, așa buggy cum e, pe el sună. Ultima fază a fost în Portugalia, n-a sincronizat bine ora cu operatorul de telefonie locală, a rămas setat pe fusul Germaniei și m-a trezit cu o oră înainte. Noroc că mi s-a părut prea noapte afară și m-am uitat și la ceas. 

Așadar nu e o unealtă perfectă dar are aproape tot ce am nevoie, singura excepție fiind Flash-ul iar pe acesta mi l-aș dori doar când e etapă de baschet și nu sunt în fața calculatorului - pentru că FRB transmite scorurile live pe o platformă Flash.

Dimineața pe răcoare, după ce închid alarma, dau drumul la radio. Nu fizic, ci prin aplicația roRadio care are principalele posturi de radio românești, alegerea mea fiind Guerrilla. N-am radio în casă și e mai comod așa pentru că pot să-mi iau telefonul după mine în baie sau când mă îmbrac, difuzorul având o calitate decentă.

Funcția push mă notifică atunci când primesc un email pe oricare din conturile configurate iar pentru că de obicei mailul respectiv e o mizerie din două click-uri și un swipe l-am șters, mult mai rapid decât aș face asta pe computer (intră pe Gmail sau Yahoo mail, bagă parola, selectează mailul, șterge-l). Dacă e nevoie de răspuns și sunt în fața calculatorului, bineînțeles că-l folosesc pe acesta. Avantajul de a avea acces la email în orice moment este considerabil, nu mai trebuie să notez pe hârtie informații de uz temporar gen adrese, numere de telefon, sume, conturi.

La o poveste la masă sau la cafea, dacă nu știm cine a jucat în filmul x sau cum s-a numit arhitectul care a modernizat Parisul în secolul 19 există wikipedia și imdb, accesul la informație e facil și continuu.

Dacă am o idee, de obicei stupidă, postarea pe Twitter e la un click distanță, nu trebuie să o țin minte până ajung la pc. La fel, Facebook-ul e la îndemână atunci când doresc să vizualizez pozele vreunei cunoștințe.

La semafor, când e roșu, intru pe Hotnews și citesc știrile, mai ales când mă întorc de la masă - la ora aceea cozile din trafic permit lectura a două-trei articole.

Shazam e deja arhicunoscut: cine cântă melodia de la radio sau din bar? Aflăm imediat. Am timp să plec în delegație în săptămâna x? Să vedem dacă nu se suprapune cu altceva, calendarul e sincronizat și am mai scris despre asta. Un concert mișto ce merită amintit pe blog? Pac, două poze și un filmuleț, fără a căra DSLR-ul peste tot; nu vorbim de calitate ci de un compromis pentru mobilitate.

Cum o să fie vremea în Portugalia, o să am nevoie de pulovăr?  Știu în secunda doi, dacă-mi e permisă expresia. Sunt în avion, nu cunosc un cuvânt dintr-o carte în engleză și mă mănâncă să aflu? Dicționarul e complet și offline. Și pe mine mă cam mănâncă în avion...

Există până și sisteme de navigație complete, eu n-am dat încă banii pe unul, am instalat o hartă offline a Europei ce include și o funcție de poziționare, nu-ți dă indicații dar măcar te poți uita unde ești iar dacă ai ținut o hartă fizică în mână vreodată te descurci, mai ales că telefonul are și compas.

Bineînțeles, o mare parte din aceste funcții necesită transfer de date 3G sau wi-fi, dar cu toate cele menționate traficul meu lunar este de aproximativ 100 MB. În străinătate îl dezactivez, costul de 1 euro pe megabit mi se pare exorbitant dar tocmai atunci îmi dau seama ce legat de mâini mă simt. Da, iPhone crează dependență.

Citește în continuare

Cicatricea

Deși este subcotată, literatura SF/Fantasy are și unele romane bune. Majoritatea au fost publicate de Teora începând cu 1992, apoi s-a trecut la unele de duzină după care am crescut și mi-a pierit interesul. Acum câțiva ani am primit însă un roman al lui China Mieville, scriitor al unei noi generații, mi-a plăcut ce am citit și am cumpărat și celelalte două părți ale trilogiei Noul Crobuzon. Pe lângă dificultățile normale scrierii unui roman, un SF implică crearea unei lumi diferite, care totuși trebuie să pară plauzibilă. Mieville inventează atâtea cuvinte încât la începutul cărții aproape te doare capul și trebuie să faci un efort de memorie sau o listă mentală pentru a le asocia cu ideile și lucrurile din spatele lor. Mi-era milă de traducător și de efortul lui. În plus, omul ăsta nici nu arată ca un scriitor, ai o surpriză când te uiți pe coperta cărții:  http://en.wikipedia.org/wiki/China_Mi%C3%A9ville. Dacă vă place genul, recomandată, doar că aveți răbdare, începe molcom.

Citește în continuare

Poza de la miezul nopţii

Freiburg, primăria veche, noaptea:

Citește în continuare

The Kennedys

Vă recomand o miniserie (dramatizată, nu documentar) despre viața familiei Kennedy cu actori de marcă: Greg Kinnear, Katie Holmes și inegalabilul Tom Wilkinson. Puține familii au ajuns așa sus, cu atâta răbdare și pregătire metodică și la fel de puține au trăit drame similare iar acest film poate vă va face să înțelegeți ce se ascunde în spatele legendei. Fact: mama lui JFK a trăit 104 ani...

Citește în continuare

Compliments of the house

S-ar putea să apară și Moș Crăciun când vede platoul ăsta:

Citește în continuare

Mâncare portugheză

Voi probabil azi sunteți liberi, eu cu fundul prin avioane, așa că trebuie să existe o compensație: vă povestesc despre mâncare, știu că o să mă iubească cei care țin post negru, dar poate că postul negru ar trebui să includă și internetul. Așadar, să începem:

- alaltăieri seară m-a dus unul din portughezi într-o tavernă anonimă, unde merge el de obicei. Bere neagră, măruntaie de pui și apoi niște cârnați de porc numiți chouriço, echivaentul chorizo-ul spaniol. Destul de grași dar buni, n-am mâncat decât câteva bucăți că eram deja plini;

- ieri la amiază am optat pentru favorita mea, cu descendențe braziliene: picanha. Carne de vită pe țepușă, se plimbă chelnerul cu ea prin restaurant, îți taie o bucată după care o duce înapoi la făcut și tot așa, până cazi lat sub masă. Asortată cu cartofi prăjiți, banane în pesmet, orez, fasole neagră, salată. Delicios. Înainte de asta antreurile casei: măsline cu usturoi, pâinea locală și pachețelele acelea de carne care nu știu cum se numesc niciodată. 

- aseară am mai ras o bere tot în taverna din seara anterioară, până și-a termina treaba alt coleg care urma să mă aducă la Porto. De data asta am mâncat o mândrețe de caracatiță, fragedă și picantă, nu guma congelată de care dai prin restaurantele sibiene.

În concluzie: Boa Pascoa! 

Chouriço

Antreuri

Picanha

Caracatiță picantă

Citește în continuare

Songs to remember

Un cântăreț prea puțin cunoscut la noi, actualmente decedat - Phil Lynott / Ode to Liberty:

Citește în continuare

Starea națiunii. Portugheze

Dacă-i auzi pe portughezi vorbind despre guvernul lor juri că-s trăiți în România: au furat toți în ultimii 10 ani și acum nu știu pe unde să mai scoată cămașa. Și stânga și dreapta, n-au știut cum să-și umple mai repede buzunarele. Sună cunoscut?

A venit Fondul și peste ei, o iau probabil pe același drum ca și ai nostri: reduceri de posturi la stat, reduceri de salarii, doar că totul vine după ce au ieșit parțial din criză, și ei fiind furnizori de servicii pentru țările motor ale EU. Benzina e tot ca la noi, dar vorba unui localnic: soarele nu pot să ni-l ia! În weekend au avut 27 de grade și au ieșit la plajă pe malul Atlanticului. 

Îmi place modul lor de viață: au ieșit din mizeria dictaturii, au dezvoltat un concept de bon vivre, cu mâncare bună și băutură la fel, pauze de espresso și alte alea iar acum încearcă să le mențină chiar dacă îi omoară chiria și benzina. Amuzant e faptul că e permis consumul de alcool la volan (0.5 la mie), la amiază trei sferturi din cei care iau masa la restaurant beau bere sau vin, atunci când au încercat să le reducă limita la 0.3 la mie a fost o minirevoluție iar legea a rezistat doar trei luni. Adevărul e că au și motive, natura a fost generoasă cu ei, pot cultiva aproape orice iar vinurile sunt de excepție.

Sărăcia e totuși un factor la fel de prezent ca și acasă: azi a fost zi de piață iar din mașină am văzut bătrâni uitându-se la haine second hand întinse pe tarabă; la fel, chinezăriile sunt și ele peste tot - există lângă firma la care am venit o hală transformată în magazin chinezesc, pe exact același tipic ca și fosta hală a pieței din Ștrand, doar că asta are un nume mai frumos: Chique China.

Vă las cu un filmuleț din goana mașinii, doar așa, ca să înțelegeți cum arată un orășel de provincie (ăsta nu-i pleonasm cumva?) local. Scuzați tremuratul, dar nici ăștia n-au străzi mai bune ca ale noastre. Încercam să surprind casele vechi și frumoase, multe într-un avansat proces de degradare, au un farmec aparte, e păcat de ele, doar gardurile lor din fier forjat au mai rămas impunătoare și mai amintesc de gloria colonială de altă dată. Decay...

Citește în continuare

Turco

Turco sunt eu. Sau Türgü. Sau Turkish. Depinde pe cine întrebi. De exemplu dacă îi pui pe portughezi să-mi zică numele, din trei încercări două vor produce un Turco. Inclusiv la hotel am văzut că-s Mr. Turco. Pe o parte din cei de la firma asta i-am convins să mă apeleze pe numele mic, dar tot nu iasă Călin, ci varianta folosită şi de nemţi, care se pronuţă Kalin. Măcar asta nu mă enervează.

Referitor la acest subiect, mi-am promis că o să-l înregistrez pe colegul Vali folosindu-mi numele într-o fază de fotbal narată de el pe post de comentator turc. E splendid, cum urlă şi face spume la gură. Până apuc momentul potrivit, vă redau ideea în scris: türgü ... türgü ... sürgür... türgü   türgü  aaaaaa türgü  goooooooolllllllllllllll gooooooooooooollllllllllllllllllll

Afiş fotografiat la Roma în 2006

Citește în continuare

Unfinished business

În anexă, priveliştea pe care mi-o oferă noua clădire de locuinţe pentru medici, din cadrul complexului medical de pe bd Coposu colţ cu Independenţei. Mult timp am crezut că-i neterminată, că au rămas fără materiale. Speram ca partea gri să fie acoperită şi ea cu roşu, mă zgâria pe retină. Când au dat schelele jos am realizat că aşa-i designul. Wow! Nu-i aşa că arată neterminată, mai ales bucăţelele lipsă din partea dreapta jos? Aş putea pune un pariu câte ierni au să treacă până o să se desprindă şi restul plăcilor - atunci o să devină cu adevărat interesant modelul.

Citește în continuare

Supermercado

Supermarketul de lângă hotel aparţine lanţului Pingo Doce. Habar n-am ce înseamnă numele, mie-mi aduce a Pinguinul Dulce, dar sigur nu-i asta. Ca de obicei, unele lucruri nu se schimbă:

• jumătate de magazin pute de la peştele lor tradiţional - codul (bacalhau), aşa cum vedeţi în poză îl ţin sărat, uscat şi la aer. Oribil; şi nici măcar nu-l produc ei, e importat din Norvegia!
• taman în cealaltă extremitate e zona mea preferată: fructele. Aici mango e mango, nu talpă ca la Sibiu. Adică mare, zemos, cu aromă şi costă doar 2 euro kilul. Alături de el se mai află papaia, mamao şi agacate (denumirile româneşti nu le ştiu);
• chipsuri sunt puţine şi groaznice, se pare că n-au auzit de Pringles sau că aleg să trăiască sănătos - deşi unii-s grăsuţi.

O îmbunătăţire am constatat: au vin roşu Cartuxa, o bunăciune locală. Ştiam de el din restaurantul hotelului şi se găsea până acum doar la magazinele din Porto. N-am de gând să beau singur, dar o sticlă tot aduc acasă să ud mielul.

Cod uscat şi sărat

Mango, papaia, mamao, agacate

Citește în continuare

Y is not for everyone

Ok, despre treaba asta cred că am mai scris odată, demult. Sau poate că nu. Oricum ar fi, reiau: igrec e la putere. Dai de el peste tot: 

• în nume neoşe dar care îşi nemulţumesc "proprietarii". Ce e rău la Maria, faţă de Mary sau Marya? Maria, Alexandra, Nicoleta, sunt nume clasice româneşti, atemporale, sună foarte bine aşa, în simplitatea lor. Sunt ca albul, elegant şi tot timpul la modă, de ce să-l facem roz? Înţeleg, dacă te chema Aglaia, mergea şi Aglaya, echivalentul verdelui electric pentru mine;
• în cuvinte banale: "shy" mi se pare cel mai stupid exemplu. În loc de scurtul şi eficientul "şi" suntem ori pedanţi şi băgăm un "shi" ori überpitzi, ridicăm degeţelul mic în sus şi tastăm cu satisfacţie "shy", după care facem un flic-flac din gene;
• saluturi internaţionale deformate: "hy" şi "by". Dacă nu te descurci cu limba engleză scrie frate "salut",  "sal" sau "ciao". Cum naiba să prescurtezi "bye" sau să-l mutilezi pe "hi"? Nu mi s-a părut nimeni mai interesant aşa, dar l-am suspectat de niţele lipsuri la limbi străine.

Da, nu m-a desemnat nimeni paznic al limbii române, manelizaţi în continuare liniştiţi.
Pentru cele câteva persoane care o să mă urască după această postare: ca de obicei, emailul meu vă stă la dyspozitzie :)

Kălyn

Citește în continuare

Minuturi aeroportuare

În autobuzul care ne-a dus la avion, așteptând toți încordați să se deschidă ușile, pregătiți să o luăm la goană spre scara Bombardierului (marcă de zburătoare, nu tip), ca niște atleți la linia de start, doar că aproape călcându-ne pe picioare, deși era o cursă Lufthansa plină de străini,  mă gândeam că nu doar românii au programarea genetică de a se împinge și de a fi primii la coadă, poate la noi e doar mai puțin atenuată de bunăstarea recentă. Motivația mea pentru dorința de a urca ultimul în autobuz și de a fi primul care coboară constă în dimensiunile bagajului de mână - geanta mea de ”pilot” nu încape sub scaunul din față și dacă ajung la urmă risc să stau cu ea în brațe, mai ales dacă-i avionul plin și fiecare își trântește papornițele în cel mai haotic mod cu putință în compartimentele de deasupra scaunelor. Acest aspect devine mult mai strident la întoarcere, când bizonașul român golește jumătate din duty free.

Referitor la intrarea României în spațiul Schengen, aș prefera să stăm pe dinafară, chiar nu mă deranjează controlul pașaportului, om fi noi tehnic pregătiți dar moral nu suntem, la ce indivizi circulă nestingheriți și acum prin Europa nu văd rostul înlesnirii.

Citește în continuare

Ducu Bertzi@Vintage Pub

Joi seară a fost momentul unui concert folk de excepţie în Vintage Pub, cu Ducu Bertzi. Acompaniat doar de chitara sa şi de un violonist, Ducu a făcut un show deosebit, e plăcut să vezi cum se poate naşte muzică de calitate din doar două instrumente şi o voce. Succesul a fost parcă mai mare decât al celor de la Compact, lumea a aplaudat călduros, s-a bisat si re-bisat, fetele s-au îngrămădit la autografe şi poze, probabil şi datorită atitudinii prietenoase a lui Ducu. Una peste alta, o seară plăcută şi o amintire foarte frumoasă, asortată cu un zâmbet de 18K.
PS. Nu pare să aibe ochi albastri. Innocent until proven guilty

Citește în continuare

Poza de la miezul nopții

Freiburg:

Citește în continuare

Spre Porto

Am stat un pic p-acasă, suficient cât să-mi încarc bateriile, așa că săptămâna care vine o să fiu iarăși în delegație. Una scurtă și destul de obositoare în Portugalia. N-am mai fost la clienții aceștia dinainte de criză, din august 2008. Nici nu țineam musai să mă duc taman în Săptămâna Mare dar dacă trebuie, cu plăcere. O să schimb 3 avioane și o să ajung rupt de somn la ora local 12, respectiv 2 dimineața în Ro, în Porto. Luni la 8 mă preia un angajat și mergem în Oliveira de Azemeis, orășelul unde se află sediul firmei. Joi seara fac tura inversă, spre Porto, iar vineri la 6 dimineața am primul avion așa că trebuie să mă scol la patru. La Sibiu ajung la ora 17 via Frankfurt și Munchen. V-am dat detaliile astea doar ca să nu mă invidiați prea tare. Mă bucur deja de mâncarea portugheză, cam singurul highlight al călătoriei, se pare că o să fie vreme ploioasă, nu 27 de grade ca săptămâna aceasta. În acel micuț orășel provincial chiar nu se întâmplă mare lucru, doar dacă nu s-a schimbat dramatic situația în ultimii doi ani.

Vă las cu un ”purpuriu” de postări, una drăguță, una răutăcioasă, una neutră și mai scriu când pot. Spor la cozonaci și belit mielul.

Citește în continuare

Se caută noua imagine feminină a ciocolăţii Poiana

Încurcate sunt căile Domnului... şi ale publicităţii. Vărul neamţ al unei prietene stabilite în Germania e designerul noului ambalaj al ciocolăţii Poiana iar pentru acest proiect are nevoie de o domnişoară reprezentativă care să fie imaginea brandului. Firma lui deja a luat în vizor câteva actriţe şi cântăreţe: Laura Cosoi, Alina Văcariu, Maria Dinulescu, Inna şi Ramona Bădescu dar, trăiască Facebook, el s-a gândit să întrebe şi băştinaşii dacă au alte propuneri. 

Pe lângă această domniţă mai e nevoie şi de o doamnă, un pic mai matură, care să reprezinte Tradiţia şi Familia. Idei? Eu unul nu sunt la curent cu vedetele actuale, singurele care-mi vin în minte (din cauza teatrului) ar fi Ofelia Popii şi Maia Morgenstern, deşi, din păcate, o Inna ar bate-o pe Ofelia la popularitate printre adolescenţi. Hai, băgaţi mare, că poate o să vă puteţi lăuda că aţi pus-o pe "copertă" pe careva :)

Citește în continuare

Songs to remember

Moby - Be the One. Se poate descărca gratis la moby.com. Albumul complet urmează în mai.

Citește în continuare

Câştigătorii biletelor la teatru sunt...

Următorii "comentatori" au câştigat biletele duble pentru spectacolul de duminică: Arthemizaa (#2), Maria (#6), Loredana (#4) şi Alex (#3). Pe ceilalţi participanţi, cu regret că nu am avut pentru toţi invitaţii, îi sfătuiesc să încerce şi la celelalte  bloguri partener, la unele din ele concursul încă se desfăşoară (lista completă se găseşte pe pagina de facebook a teatrului). Organizatorii m-au rugat să le trimit mâine lista câştigătorilor, aşa că o să-i contactez pe norocoşi pe email sau facebook pentru numele real şi indicaţiile de rigoare.

Citește în continuare

Elveția

Sâmbătă, având de ales între Strasbourg și Zürich, am optat pentru ultima destinație și nu ne-a părut rău. Oraș plin de lux, cu o stradă comercială pe care se află toate numele mari ale modei și ceasornicăriei, dar și cu prețuri umflate, pe măsură, plin de străini, de la americani la ruși, Zürich stă liniștit alături de marile capitale ale lumii în orice top al opulenței. Am văzut Rollsuri, Ferrari și Lamborghini cât să-mi ajungă până la următorul salon auto. BMW, vorba aia, are tot servitorul de acolo. Îi ajută și decorul, lacul din centru, lebedele şi raţele, cafenele de pe marginea râului, vremea caldă, străduțele întortocheate pline de buticuri. Numai cu limba nu m-am putut obișnui, mă amuză germana pocită pe care o vorbesc, fiecare anunț sau conversație a fost un motiv de zâmbet.

Spre seară, la întoarcere, ne-am oprit și la Basel, locul unde urma să revenim duminică dis de dimineață pentru a zbura spre casă. În centru era un concurs de atletism, ștafetă, pentru copii, dar organizat după toate regulile artei: zona de fugă delimitată cu bandă de restul străzii, uneori banda era la bordura teraselor, polițist pe motocicletă antemergător și încurajări frenetice de pe margine. Ne-am dus până la Rin, pentru a admira promenada la asfințit, plină de oameni, și vechiul pod. Apoi ne-am pierdut pe străduțele cu căsuțe renovate, toate cu obloane frumos colorate, din păcate prea întuneric pentru a le poza. Au și ei ”maneliștii” lor, multe perechi tinere ascultă muzică la difuzorul telefonului în timp ce se plimbă. Vă recomand Elveţia are alt aer şi dacă n-aveţi ocazia încercaţi Slovenia, partea muntoasă, peisajul e identic.

Zürich

Zürich

Zürich

Basel

Basel

Citește în continuare

Cacofornication

Poate să-ţi placă o cacofonie? Chiar dacă e măritată cu altul? aș putea adăuga, în glumă. Daaa, mai ales când e vorba de Adela aka BauAde. Ziarista mea preferată revine după o lungă pauză în blogosferă cu un blog nou-nouț: cacofonica.ro. Mi-a fost dor de scrisul tău, Ade!

Citește în continuare

Invitaţii la teatru - Felii

Duminică la ora 18 la TNRS va avea loc o reprezentaţie specială a piesei Felii, programată la cererea juriului Uniter. Sunt onorat să vă invit să comentaţi la acest post pentru a câştiga una din cele patru invitaţii care mi-au fost oferite pentru voi. De data aceasta fără anonimi. Aveţi timp până joi la ora 17:00. Voi anunţa căştigătorii imediat după, precum şi restul detaliilor logistice.

Update: invitaţiile sunt duble. O sa permit şi comentariile anonime, că ştiu ce mult iubiţi sistemul de comentarii de la Google, dar să conţină o adresă de email în comentariu.

Extras din comunicatul de presă:

Actriţa Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Ofelia Popii, a fost nominalizată, în acest an, la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal” pentru rolurile din spectacolul „Felii”. La aceeaşi categorie au mai fost nominalizate actriţele Petronela Grigorescu şi Maia Morgenstern. Juriul final care va decide câştigătorii ediţiei din acest an ai Premiilor UNITER este format din scenografa Maria Miu, regizorul Alexandru Berceanu, criticul de teatru Ion Parhon, actriţa Ozana Oancea şi teatrologul Sebastian Vlad Popa.

„Felii” a avut premiera anul trecut, pe data de 2 octombrie şi are la bază un scenariu emoţionant scris de Lia Bugnar. Spectacolul o aduce pe scenă pe Ofelia Popii, care interpretează cameleonic rolul a şapte personaje, şapte femei al căror destin se schimbă odată cu moartea unui bărbat. Producţia se bucură, de asemenea, de o versiune radiofonică prezentată în premieră pe 24 ianuarie 2011 la Teatrul Naţional Radiofonic ca o coproducţie între Radio România Cultural şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, în cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani”.

Cea de-a XIX-a ediţie a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 18 aprilie, ora 21:00 şi va fi transmisă în direct pe TVR 1 şi Radio România Cultural.

Citește în continuare

Freiburg

Vineri seara am dat o tură până la Freiburg, aflat la 20 km distanță de locul unde eram cazaţi, oraș universitar despre care nu pot spune mare lucru pentru că e tipic german: o stradă pietonală lungă, străjuită de un turn/poartă la un capăt și aceleași magazine ca peste tot. O parte a universității fiind chiar în centru, era plin de studenți, kebab și destulă animație seara. Am asistat şi la un concert de muzică arabă în faţa teatrului, pe scări, rapid întrerupt de poliţie. Mai interesante sunt poate pozele, deşi n-am prea avut chef de pozat şi asta se cam vede:

Citește în continuare

Idei în dialog

X: m-am apucat de un audiobook

Y: pe iphone? şi nu te dor ochii?

Citește în continuare

Kaiserstuhl

O parte din frumusețea zonei Freiburg constă în clima perfectă (cea mai caldă zonă a Germaniei), tradiției vinurilor și apropierea de Elveția și Franța. În mica localitate Bahlingen (am Kaiserstuhl) unde am stat aproape fiecare locuitor avea butoaie de vin în curte, respectiv podgorie prin apropiere. Pe dealurile verzi din jur butașii creşteau frumos aliniați și legați, iar seara avioane de mici dimensiuni împrăștiau substanțe împotriva țânțarilor care altfel le-ar distruge boabele de strugure. Ce înseamnă climă perfectă? Nu știu acasă cum a fost vremea, dar acolo erau 25 de grade, perfect pentru plimbare și pentru prima ieșire la bere, seara, pe terasa hotelului. Am mâncat și câteva chestii tradiționale, unele cu leurdă, le-am băut și toate felurile de vin, spumant, alb, rose și roșu - dar parcă tot schnaps-ul lor din fructe e mai bun.

Citește în continuare

Poza de la miezul nopții

Basel, fotografii HDR:

Citește în continuare

Marcaj de client fidel

Când regăseşti la bar sticla începută cu o săptămână înainte, ştii că eşti de-al casei. Din păcate nu are şi dungă orizontală ca să vedem dacă s-a mai evaporat din ea sau nu. Asta m-au rugat prietenii să o postez, eu nu ţineam morţiş.

Citește în continuare

BMW xDrive 4

Două filme de la tura cu 550ix:

Citește în continuare

Songs to remember

Johnny Cash - Folsom Prison Blues. Morabilă e atmosfera înregistrării live, din Folsom Prison. Ascultaţi deţinuţii cum aplaudă la refren sau la "I shot a man in Reno just to watch him die".

Citește în continuare

BMW xDrive 3

A doua jumătate a probelor a început cu secţiunea intitulată Joy, o tură cu pilotul Claudiu David pe un 550ix de peste 400 CP. Şi aici, mai mult a fost aşteptarea decât cursa, totul durând foarte puţin, o trecere printre jaloane urmată de frânare bruscă, apoi o întoarcere pe acelaşi traseu. Ca şi copilot simţeai cum te aruncă de două ori în lateral şi apoi în faţă la frânare. Interesant a fost că era montată o cameră în maşină şi puteai urmări din xBase transmisia live. Mai târziu public şi înregistrările. Amuzant a fost când fugăreau jandarmii o potaie, ca să nu ajungă sub roţile maşinii.

Proba finală a fost cea de Traction, o mare plictiseală pe X3-uri. Întâi o întoarcere din 7 mişcări, pentru a demonstra funcţia de asistenţă la parcare, bazată pe camera video din bara din spate. Asistenţa nu era parcarea automată ci afişarea pe ecran a traseului pe care urma să-l ia maşina dacă rămân roţile în poziţia respectivă. Tot pe ecran era afişat şi traseul pe care ai ajuns în punctul acela. Partea a doua a fost o trecere peste o rampă, pentru a "vedea" cum se mută tracţiunea de pe o axă pe alta şi puterea este transmisă la roţile care au nevoie de ea.

Pe la 19.30 am încheiat distracţia, după un condus efectiv de vreo 10-15 minute. Regret că m-am dus? Nu. M-aş mai duce în curând? Nu, până nu se apar generaţiile ulterioare. O să-mi cumpăr maşină? Nu, tocmai am făcut acest lucru şi n-aş trece la ceva mai mare de seria 3 oricât de bine m-am simţit în 5 GT.

Citește în continuare

Reîncepe sezonul delegaţiilor

Prima, începând de azi până duminică la Freiburg. Aflat pe graniţa cu Elveţia şi Franţa, o să fie greu de decis pe unde o să mă plimb sâmbătă. Probabil Zürich - Berna - Basel, dar nici Dijon şi Nancy nu sună rău. Vreme bună se pare că e, chef de plimbare aşijderea, că n-am mai fost în delegaţie de 6 luni şi nici în Elveţia n-am călcat până acum. De fapt o să zbor la Basel via München. Pe cei din Oldies i-am anunţat că trebuie să se descurce weekendul ăsta fără mine, au zis că o să le fie greu dar au să facă ce pot, pe voi vă las cu nişte postări scrise în grabă ce acoperă toată săptămâna. Ce să vă aduc?

Citește în continuare

BMW xDrive 2

Urcat la volanul monstruleţului 5GT am constatat că poziţia de condus e mai ridicată faţă de sol decât a seriei 5. Mi-a mai plăcut lipsa ramelor la geamurile de la portieră, ca la coupe-uri. Prima probă a fost cea intitulată Mobility, practic un test al elanului, trebuia accelerat la 40km/h, evitat brusc un obstacol şi apoi revenit la traseul principal. 5GT-ul s-a conformat cu succes, apoi am trecut pe X6 4.0d, iar copilotul meu a trecut la volan. Şi a împrăştiat juma din conuri la revenire, animalul de SUV are un gabarit cam mare pentru strâmtul traseu pregătit de ei. Tendinţa a fost ca toată lumea să apese pedala de acceleraţie cât poate, mai puţin contând testul în sine cât "forjarea" căluţilor, dar n-a depăşit nimeni limitele bunului simţ. Dupa X6 am trecut la X3 2.0d, care e un ponei cu botniţă pe lângă celelalte. Aşadar nicio senzaţie specială, maşinuţă decentă dar banală. Îmi pare rău că n-am apucat la 320xd şi seria 7. Cu aşteptările după restul participanţilor şi schimburile cu copilotul, toată proba a durat o oră.

Proba a doua, Dynamics, a fost doar de 30 de minute, dar mult mai intensă, de fapt cea mai interesantă, parcurgerea unui traseu jalonat. Dacă la prima probă puteai schimba pe ce maşină vroiai, instructorii de aici au avut altă metodă aşa că am trecut doar pe maşina din spate şi am ajuns să conducem două X3-uri, în loc de 5GT sau X5. Acelerări şi frânări repetate, S-uri printre conuri, frânare puternică pe piatră cubică, cam asta a fost distracţia. 

Apoi a urmat regruparea la XBase, pauză de cafea 30 de minute. Vorba unui prieten: xCoffee şi xPiss.

Un filmuleţ absolut banal:

Citește în continuare

BMW xDrive 1

Aşa cum poate aţi văzut pe twitter, duminică mi-am petrecut o mare parte a după amiezii în compania BMW-urilor. Da, da, alea conduse de manelişti şi gherţoi, doar că de data asta erau şi piloţi profesionişti, patroni de firme şi alţi fericiţi ai sorţii. Plus doi ţigani de mătase care nu au deranjat pe nimeni prin absolut nimic. Na, şi un domn în trening cu ceva aurifere pe el. Şi mai mulţi ponei, printre care şi eu. Ok, aţi prins ideea :)

Intrarea în parcarea de la Teatru se face prin zona Dobrun, ţi se verifică numele pe listă la două checkpoint-uri, apoi eşti îndrumat spre cortul de primire - XBase. Aici completezi un formular, se asigură oamenii că ai un carnet de conducere valabil, bei o cafea şi aştepţi ora 4 când începe un scurt briefing, sunt explicate întâi câteva noţiuni tehnice, de ce tracţiunea integrală BMW xDrive e cea mai evoluată din lume (cine-s eu să-i contrazic) iar participanţii seriei respective sunt împărţiţi în patru grupe. Bănuiesc că au fost 5 serii de participanţi începând de vineri după amiază.

Ne ducem cu instructorul la maşinile noastre, facem o poză de grup şi ne alegem maşinile. Iau un Seria 5 GT, 335d, de peste 300 CP. Avea să fie cea mai mişto maşină pe care aveam să o conduc în ziua respectivă.

Prima constatare, în calitate de conducător al unei maşini mult mai mici dar al aceluiaşi producător: aproape toate modelele arată similar la interior, plus/minus adaptări în funcţie de gabarit, dar instrumentele de bord şi controalele sunt aproape identice, n-ai probleme de ajustare pe orice model te-ai urca. 

A doua constatare: toate maşinile sunt automatice. Noroc că îmi reîmprospătasem cunoştinţele cu un weekend înainte, într-un scurt test drive cu un X3 al unui prieten.

Continuarea, mâine.

XBase

Citește în continuare

Beyond the Speed of Sound

Așa se intitulează noul film despre Ayrton Senna, brazilianul care a uimit lumea și a devenit o legendă a Formulei Unu.  Două ore și 45 de minute de interviuri cu oameni care l-au cunoscut și imagini de arhivă ilustrează ascensiunea lui în F1, încearcă să redea geniul pilotului și culminează cu accidentul fatal din 94. Senna a fost idolul unei Brazilii sărace, fără multe bucurii, motivul pentru care oamenii aceia se mândreau cu naționalitatea lor, deci pierderea a fost cruntă și dramatică. Ayrton a fost pilotul care a facut minuni într-o vreme în care mașinile nu erau drive-by-wire iar factorul uman avea un rol mult mai important decât acum. Duelurile lui cu Prost sunt legendare, dar mai mult de atât e emoționant să vezi respectul și camaraderia din relația lor în ultimii ani. Un film despre sport și despre un sportiv excepțional. Despre un minireportaj pe aceeași temă am mai scris aici: http://www.calinturcu.net/2010/09/senna.html

Citește în continuare

Poza de la miezul nopții

Budapesta:

Citește în continuare

BMW xDrive live

Am fost invitat să iau parte la test-drive-ul organizat de BMW (nu ca blogger). Începând cu ora 15 o să fiu acolo, probabil o să twitteresc ceva impresii live iar un post complet o să apară marți. Aproape toți l-au înjurat pentru că a dat traficul peste cap (inclusiv eu) dar să vedem cum arată și din interior. Cred totuși ca e onorant pentru Sibiu că o marcă de prestigiul BMW-ului a ales orașul nostru. Răutăcisme gen ”bmw conduc doar cocalarii și țiganii” am auzit cu carul, vă asigur că totuși mai sunt și oameni inteligenți și cu bun simț care preferă acestă marcă - știu eu câțiva pe care-i admir, inclusiv Liiceanu. 

Citește în continuare

Lucrează magnetismul!

M-am distrat copios joi la avanpremiera piesei D'ale Carnavalului, montată la TNRS de Silviu Purcărete. Caragiale - clasic prăfuit? Aş! Omul a fost genial şi nu e nevoie decât de nişte profesionişti fără impresii inovatoare ca să ai parte de ceva ce se vede tot mai rar: teatru bun, atemporal. Distribuţie numeroasă, decor relativ simplu, text urmat la literă (nu că l-aş cunoaşte eu pe dinafară dar aşa pare), două ore de amuzament. Musai de văzut. Mă duc să le tachinez.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/silviu-purcarete-monteaza-dale-carnavalului-pe-scena-teatrului-national-radu-stanca-din-sibi.html

Citește în continuare

Farsa de 1 Aprilie

Modestă, ce-i drept. În textul de azi dimineaţă scria că şeful de proiect IE9 e sibian. Nu e. Nici măcar român.

Anul acesta n-am prea avut chef de farse, dar au fost şi ani mai buni:

http://www.calinturcu.net/2009/04/adevarata-farsa-de-1-aprilie.html

http://www.calinturcu.net/2009/04/alte-farse-cu-mailuri.html

Citește în continuare

Yahoo fail

Ieri n-a mers Yahoo Mail. Încercând un browser alternativ (IE9), am primit următoarea recomandare de la Yahoo: să upgradez la IE9. Logic. Apropo, știați că șeful de proiect de la IE9 e sibian, fost coleg de facultate?

Citește în continuare