luni, 25 aprilie 2011

Cicatricea

Deși este subcotată, literatura SF/Fantasy are și unele romane bune. Majoritatea au fost publicate de Teora începând cu 1992, apoi s-a trecut la unele de duzină după care am crescut și mi-a pierit interesul. Acum câțiva ani am primit însă un roman al lui China Mieville, scriitor al unei noi generații, mi-a plăcut ce am citit și am cumpărat și celelalte două părți ale trilogiei Noul Crobuzon. Pe lângă dificultățile normale scrierii unui roman, un SF implică crearea unei lumi diferite, care totuși trebuie să pară plauzibilă. Mieville inventează atâtea cuvinte încât la începutul cărții aproape te doare capul și trebuie să faci un efort de memorie sau o listă mentală pentru a le asocia cu ideile și lucrurile din spatele lor. Mi-era milă de traducător și de efortul lui. În plus, omul ăsta nici nu arată ca un scriitor, ai o surpriză când te uiți pe coperta cărții:  http://en.wikipedia.org/wiki/China_Mi%C3%A9ville. Dacă vă place genul, recomandată, doar că aveți răbdare, începe molcom.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.