Muzică clasică nouă

Unde să mai auzi muzică clasică nouă decât în filme sau pe compilaţii chillout? După ce l-am descoperit întâmplător pe Ludovico Einaudi şi prin filmul A Single Man pe Abel Korzeniowski, am început să mai caut pe net compoziţii de-ale lor. O mare parte din cele mai bune am pus-o deja pe blog de-a lungul timpului. 

Din când în când, la un pahar de vin, îmi place să reascult coloana sonoră din A Single Man, incredibil de delicată şi sensibilă. Azi nu o să vă chinui cu "And Just Like That" ci vă propun altceva, new entry, dar nu mă abţin să nu dau un citat în care mă recunosc:

A few times in my life I've had moments of absolute clarity, when for a few brief seconds the silence drowns out the noise and I can feel rather than think, and things seem so sharp and the world seems so fresh. I can never make these moments last. I cling to them, but like everything, they fade. I have lived my life on these moments. They pull me back to the present, and I realize that everything is exactly the way it was meant to be. 

Citește în continuare

Idei în dialog

Cum se negociaza o zi libera la noi in firma:

x: am o intrebare, se poate?

c: da

x: e vreo problema daca nu vin luni?

c: nu, da-i un mail persoanei care ocupa de prezenta

x: da, asta ma gandeam dar am zis sa vb si cu tine 

c: e ok

x: mersi 

c: npc

(2 min mai tarziu)

c: e vreo problema daca tre sa vii sambata?

x: daca trebuie vin

c: bine, 2 sambete

x: te intinzi 

x: daca se plateste dublu vin si duminica

c: da, se plateste dublu decat o sambata normala, adica 0

x: daca mai primesc 3 zile de concediu vin

c: le primesti

x: pentru o sambata 3 libere

c: e bine prima si a doua zi de paste si craciunul?

x: asta e de la stat 

c: angajeaza-te la stat atunci

x: pai acolo trebuie sa stau

x: macar aici mai fac cate ceva

c: si aici stai, ca doar nu fugi prin curte

x: de unde stii?

c: ca nu se vad urme

c: bine, ia-ti liber luni si nu te mai agita

x: na bine, daca insisti imi iau liber

c: nu insist, dar te pun pe blog

Citește în continuare

Hallo, reparaţi redactorul

http://www.tribuna.ro/stiri/stirile-de-pe-strada-mea/hallo-reparati-plasmaa-66917.html
Doar pentru că lui i-au vândut un televizor cu tub catodic drept ecran plat şi a crezut asta pentru că partea din faţă nu e curbată, neinteresându-l cutia din spatele "platitudinii", un boulean de la Tribuna scrie un articol maramite spiritual în care îi dă în sus şi-n jos cu plasma de la Teatru. Amice, eşti stupid, aia nu-i plasmă ci ecran cu LED-uri, display-urile cu plasmă nu se construiesc la asemenea dimensiuni cu costuri acceptabile iar dacă ce-ai văzut tu pe ecranul ăla e rezoluţie full HD înseamnă că de la Elcrom încoace n-ai mai înţeles nimic. Ăla care a dat like articolului e probabil cel care i-a vândut tv-ul "plat".

Citește în continuare

Despre seminţe şi diverşi milogi

De câte ori aud pe cineva lăudându-se că am fost Capitală Culturală Europeană şi că suntem Capitala Bunelor Maniere înclin să cred că ori are prea puţine motive de satisfacţie personală, ori un patriotism local exacerbat dar în orice caz nu vede bârna din ochiul nostru. Când îi văd pe toţi deştepţii cum comentează cu satisfacţie diverse articole laudative din ziare, uitând de măsură şi umplându-se (şi umplându-ne indirect şi pe restul) de ridicol, dând apă la moară celor care zic că sibienii au pus coada la prună, îmi vine să-i trimit în lume să-şi mai spele creierul şi să scape de complexele de superioritate. Articol şi comentarii exemplificative mai jos, mai că-mi vine să mă mut la Sibiu când îl citesc deşi e superficial, exagerat, lacrimogeno-stupid şi cu tentă de compunere şcolară:

http://www.adevarul.ro/grigore_cartianu/Mica_Germanie_din_Sibiu_7_494420555.html

Mai avem multe de schimbat, "bruiajul" nu-i la fel de intens dar există, de la poliţistii comunitari (de care vă povesteam mai demult) care aruncă pe geamul maşinii paharele de plastic până la şoferul Tursib care sparge seminţe în timp ce conduce şi aruncă cojile pe geamul autobuzului (văzut aseară, motivul postării). Cu un pic de ploaie, că gropi avem suficiente, o să crească un lan de floarea soarelui pe traseul 8-ului. 

Am citit o stupoare adâncă pe chipul doamnelor turiste străine când au trecut în centrul oraşului pe lângă o băştinaşă în capot, cu şosete şi slapi roşii în picioare, care ieşise la plimbare spărgând şi ea seminţe, bineînţeles. Mai vorbim de cerşetorii de la terasele din centru care-s aşa de insistenţi încât şi dacă le-a dat cineva de la masă ceva trebuie să se milogească de fiecare persoană în parte, poate mai pică un supliment? Aţi încercat să luaţi masa cu un străin la o terasă în timp ce-ţi croncăne cineva în ceafă? Credeţi că respectivii cerşetori se mulţumesc cu o bucată de pâine? Fals.

Îmi povestea o prietenă contabilă de cei care vin din uşă în uşă să ceară donaţii pentru diverse fundaţii şi pentru diverse cauze - de obicei copii bolnavi pentru că aceştia ne înduioşează cel mai mult. A invitat respectivul reprezentat înăuntru, i-a cerut datele de identificare ale firmei şi a verificat online - fundaţia nu mai funcţiona de vreo trei ani.

Citește în continuare

Blonda bate somnul

Diferenţa e că Groparu a luat bani pentru articolul ăsta, eu vă fac sânge rău şi dinte albastru pe gratis.

http://groparu.ro/dinte-albastru-pentru-blogger-cu-sange-albastru/

Când mă gândesc la Plantronics îmi aduc aminte de Cebit 2005 şi de pozele lui Vali:

Citește în continuare

Anonimilor, cu drag

Din când în când, ca urmare a unor răutăţi gratuite făcute de diverşi oameni proşti, simt nevoia să scriu câte un post în care să-mi exprim dispreţul pentru bârfă şi "răutăcisme". De fiecare dată îmi trece repede imboldul, nu doar pentru că e păcat să râzi de unii de care oricum îşi bate joc soarta zilnic, că-s frustraţi şi înhibaţi până la cotor, dar îmi dau seama că şi eu am momentele mele de prostie, e drept, nu anonime sau gratuite. Simpla conştientizare a acestui lucru mă împiedică să scriu tot ce mi-ar trece prin cap. Ar fi hilar şi v-aţi tăvăli pe jos de râs, aş putea da exemple concrete suficiente dar vreau să mă citească în continuare nişte oameni care nu apreciază umorul de autobază şi să pot să mă uit în ochii lor fără să crăp de ruşine că am putut publica asemenea chestii. Aş putea să o bag pe aia cu "nu mă afectează" lătrăturile unor tufe de Veneţia dar cred că se vede cu ochiul liber, dacă mă cunoaşteţi nu ştiu dacă vă puteţi aduce aminte uşor ultima dată când m-aţi văzut trist. În final, pe lângă precizarea că nu mă refer la anonimii comentari ai blogului ci la cei din viaţa reală, închei cu un citat preţios dintr-un spirit critic în viaţă: dacă mamele respectivilor au făcut trotuarul nu înseamnă că strada e a lor.

Citește în continuare

Întâlnirea de 10 ani de la facultate

După experienţa întâlnirii de 10 ani de la liceu mă aşteptam să fie mai plictisitor dar a ieşit totul perfect, a venit şi o mare parte din colegii cu care m-am înţeles bine aşa că ne-am distrat de minune, banchetul s-a ţinut la Golden Tulip şi a început o dată cu furtuna - impresionante fulgerele văzute de la etajul 11. Ne-am bucurat de revedere, am stat la poveşti între noi şi cu profesorii, am dansat şi ne-am distrat, am transmis live streaming pe internet pentru colegii plecaţi în alte ţări. Momentul tortului în formă de calculator a fost mai  amuzant ca la orice nuntă, fetele noastre, deşi puţine, au fost responsabile cu dansul şi cu buna dispoziţie. M-am bucurat să constat că profesorii îşi aduc aminte de noi, ca am fost o generaţie de referinţă şi că au participat în mare parte la cursul festiv şi la banchet. 

Nu am multe detalii de dat, ca la orice eveniment reuşit şi emoţionant n-am avut detaşarea de a capta amănunte ci m-am axat pe trăirea lui. În plus, n-a fost nimic strident sau nelalocul lui aşa că sarcasmul şi ironia mea în acest caz nu se aplică. 

La finalul cursului festiv a trebuit să ţin şi eu un discurs, dacă cel de acum 10 ani a fost pregătit cu grijă şi cu mari emoţii, acum se părea că o să scap dar am aflat înainte de festivitate că totuşi va trebui să spun câteva cuvinte aşa că mi-am notat repede nişte idei pe telefon şi le-am dezvoltat liber. N-a ieşit dezastruos dar nici memorabil, dacă chiar sunteţi interesaţi întreg filmul evenimentului se găseşte la adresa de mai jos iar partea mea este la 2h şi 21 min:

http://bambuser.com/channel/Olimpiu/broadcast/1764751

Citește în continuare

Stat versus privat

Până mă mobilizez să scriu despre întâlnirea de 10 ani care a avut loc vineri vă spun doar că am observat şi cealaltă faţă a medaliei în discuţia angajat la stat versus privat. Ştiţi că există vasta concepţie că cei de la stat nu-şi merită banii, că nu se omoară cu munca, că-şi merită "discounturile" de salar. Reversul poveştii este că angajaţii la stat spun despre privaţi că nu ştiu cum să mai fure statul şi să iasă pe profit zero, că se gândesc doar la ei.

Ambele acuzaţii sunt valabile, normal, din fericire am întâlnit şi excepţii remarcabile în ambele tabere. 

Citește în continuare

Urziceni who?

Pentru câteva momente aseară am crezut că nu văd bine dar era devreme și încă nu putea să-mi facă imaginația feste. Am clipit, am focalizat, dar tot nu s-a schimbat textul. Deasupra mesei trona un fular de la un meci istoric care nu se disputase chiar între cine credeau ei:

Citește în continuare

Rise of Artificial

Big like pentru ROA. Au un sound modern, versuri deştepte şi pe alocuri uşor cretinele-amuzante, suficient cât să binedispună. Pentru mine sunt urmaşii de drept ai celor de la Şuie Paparude, vocea solistului are ceva special şi mi-au devenit şi mai simpatici când am aflat că unul dintre ei este chiar UNU', cel cu remixul la "Cântec pentru sănătatea ierbii". Cam atât, că nu-s expert in electro şi dub. Amuzaţi-vă cu prima şi gustaţi ritmul celeilalte:

Citește în continuare

Sărac nu înseamnă și murdar

Știți care-i cel mai citit post de pe blogul ăsta? Caietul, probabil datorită preluării lui pe ubix.ro, oricine ar fi aceștia.

Tot din tainele înțelepciunii săsești, străbunică-mea avea un principiu respectat ca o literă de lege: deși erau săraci, capul familiei era deportat în Siberia și ea creștea șapte odrasle, fiecare copil trebuie să aibă trei rânduri de haine - un rând pe el, unul la spălat și unul în dulap pentru situații neprevăzute, ca mersul la doctor. Bineînțeles povestea e spusă tot de bunică-mea. 

Am început să scriu o comparație cu sărăcia în prezent dar mi-am dat seama că o luam pe arătură așa că mă abțin.

Citește în continuare

Avion american, cădea-ţi-ar coada-n ocean!

Locuind pe Maramureşului, fosta centură a oraşului, într-un bloc aflat sub culoarul de aterizare şi lângă calea ferată, m-am obişnuit de-a lungul anilor cu tot felul de zgomote: escadrila de elicoptere (când încă mai exista), trenul, avioanele cu elice ale Tarom, tirurile care luau câte o groapă sau un canal când era noaptea mai liniştită plus ocazionalii beţivi care joacă NFS cu vieţile lor şi ajung să doboare stâlpii de pe margine. Nimic nu se compară însă cu trezitul brusc la 6:40 dimineaţa cu senzaţia de "aviaţie inamică", mai ales dacă e vară şi ai geamul întredeschis. 

Întâi se aude un şuierat ascuţit, prelung, cam ca atunci când cade o bombă în filme, moment în care simţurile tale adormite percep ceva dar nu suficient cât să te trezească, apoi şuieratul devine brusc foarte tare şi se transformă într-un urlet de motor cu reacţie amplificat de forma blocurilor şi de betoane. În momentul ăla eşti treaz tun, la fix ca să vezi cum lumina dimineţii de vară care îţi inunda casa până atunci se tranformă în umbră pentru o secundă. Înjuri BlueAir, Boeingul 737 şi pe ăla care a programat zborul de Stuttgart aşa matinal şi te culci la loc.

Citește în continuare

Il Titi

Când s-a angajat colegul Traian eram chiaun şi am reţinut că-l cheamă Tibi, după alt băiat care fusese la interviu. Aşa i-am şi creat numele în domeniu, i-am zis parola şi el a replicat uşor stânjenit: "dar nu mă cheamă Tibi, ci Traian". I-am schimbat repede user-ul în Traian, dar ca să nu fie nici ca el nici ca mine, acum îl strigăm toţi Titi.

Citește în continuare

Penajul Basarab

După ce-am scris ieri pe Twitter chestia din titlu m-am gândit că subiectul merită tratat mai pe larg aşadar reiau tema în "plen" astăzi, din lipsă de altceva mai bun de dezbătut. 

Penaj în primul rând de la hobane, aduce din depărtare cu o zburătoare mitologică. Vreau să mulţumesc massmediei că m-a învăţa ceva, lucru rar în ultima vreme, mă refer la cuvântul "hobană". Sorin Hobana cred că e în culmea fericirii iar cărţile lui Ion Hobana au înregistrat un vârf de vânzări. Pe lângă imaginaţia mea, tipic românească a fost multitudinea de papagali care s-a suit pe podeţ ca să dea interviuri. Am văzut la tv oameni din cu totul alte domenii care-şi băteau doct gura despre pasaj.

O fi bun, o fi rău, să decidă bucureştenii, eu n-am priceput din ziare dacă e cu adevărat util sau făcut să se consume nişte bani, la partea interesantă au băgat toţi declaraţiile oficiale şi costurile enorme. Arată bine, mai aduce Capitala în secolul XXI.

Fie vorba între noi, nu m-aş trezi la 5 dimineaţa ca să fiu primul care trece peste un pod - câtă lipsă de adrenalină poate să şi aibă viaţa ta dacă asta te face fericit? Urmează "pic, al meu"? Apoi incidentul cu tramvaiul care n-a putut urca rampa? De sen-za-ţi-e, dacă nu ia Pulitzerul nu mai deschid pe irealitatea.

Citește în continuare

La ştrand

Foarte matinal, sâmbătă pe la ora 15 m-am dus la ştrand ca să uniformizez bronzul tractoristic căpătat până la limita tricoului. Sub tricou brânză, vagi urme de bronz 2010, pentru că ori nu fac suficient duş ori am pielea groasă, pe mine primăvara există întotdeauna două nuanţe de alb: cea de sub linia şlipilor şi cea de deasupra. Aşadar brânză în trei culori.

Dragă jurnalule, ori am îmbătrânit ori m-am obişnuit cu binele. La ora aceea la ştrand singurul loc liber era sub o boxă din care urla un post de radio. Şi mai abitir decât postul de radio urla moderatorul diverselor jocuri stupide cu premii de genul "dacă aţi înghiţit apa din bazin puteţi să o păstraţi" sau "o excursie moka la cabinele de schimb". Urla bietul om în microfon (deci tot din boxă se auzea) ca să mascheze dezinteresul publicului. Băieţii se uitau la fete, fetele la băieţi, în afară de copilaşi nimeni nu prea avea treabă cu concursurile. Eu încercam să citesc ziarul, dar locul era pe marginea bazinului, în capătul unde sunt 1.4 metri deci tot poneiu atinge fundul (ambiguitate voită) şi tot poneiul poate arunca ponela în apă, apă care sărea pe ziar. Per ansamblu era o atmosferă de linişte, pace şi respect reciproc de-ţi era mai mare dragul. Not. De aia zic că am îmbătrânit, pe jumătate i-aş fi luat la palme după primele 5 minute, pe restul doar după 10. Glumesc, bineînţeles, e normal să se distreze puştii şi dacă îmi trebuia linişte trebuia să mă duc la pişcină la Ocna, la sala de lectură sau la cimitir. 

Trebuie să remarc că tinerii arată aproape toţi foarte bine, merg la sală şi au grijă de fizicul lor. Ceea ce e favorabil, frumos şi tont e mai util decât doar tont plus că la nudu' gol nu se distinge manelistul aşa uşor, doar freza rasă în părţi îl mai dă de gol pe câte unul. Există şi excepţii, am văzut o domnişoară care după ce a mâncat tone întregi de chipsuri în scurta ei viaţă s-a gândit să orneze pântecul rezultat cu un cercel în buric - sunt sigur că pare mult mai atrăgătoare acum. 

N-am rezistat decât două ore, suficient cât să capăt seara o culoare roşie, apoi ne-am mutat pe terasa de la Oldies Ştrand la o limonadă. Dacă treceţi pe acolo o să puteţi admira gratis mash-ul cu posterland.ro şi toată fauna acvatică a oraşului.

Citește în continuare

Întrebare grea

La Lili's Cafe în Piaţa Mică, pe peretele locului unde şi împăraţii merg singuri se află acestă poză. Probabil dintr-un film. Probabil italian. Cine ştie de unde-i "oribilitatea"?

Citește în continuare

Ursu băăă!

Văzând filmul Ursul m-am simţit ca atunci când îmi recitesc posturile: creşte frumos acţiunea... dar finalul? Un fâs.

Parcă i s-a terminat inspiraţia lui Chişu cu o pagină prea devreme. 

Nu mi-or mai plăcut şi alte chestii:

•  cozile la bere şi suc - am stat 30 de minute în timpul concertului, îmi venea să-l strâng pe gât pe ăla care turna berea în pahare. Aştepta să se umple o halbă şi începea alta, stătea să se aşeze spuma şi mai turna un pic. În Germania, la profesionişti, unul toarnă în 10 pahare şi mai completează pe rând în toate iar altul vinde, în IT treaba asta se numeşte prefetch;
• în timpul concertului o mare parte din populaţie s-a pus pe scaunele pentru proiecţia filmului. Nici măcar nu se uitau spre scenă, stăteau cu faţa înainte spre ecranul alb. Ciudat sindromul ăsta al locului la români, banii pe bilet erau de fapt pentru concert nu pentru film;
• nici concertul nu m-a surprins, nimic nou de la cel din 2007, atunci a fost o atmosferă foarte frumoasă, lume dansând în hore şi şerpişori, acum câteva mâini prin aer. Normal, la ce coadă era la bere...
• după film toată lumea se îmbulzea către casă, era 12 fără 5 şi când bate ceasul ora exactă se transformă toţi în dovleci, puţini au mai stat să-i asculte pe invitaţi.

Mi-a plăcut că a fost multă lume, că e mişto să te uiţi la un film împreună cu 5000 de oameni şi să râdă toţi, piesele So Nevo Si şi Artileria ale lui Bregovic şi popcornul - am mâncat un hârdău. Mergeţi deseară la Biutiful, dar nu vă aşteptaţi să râdeţi.

Citește în continuare

Avem o nevastă nesuferită, cum procedăm?

Referitor la crima lunii, cu nevasta avocatului omorâtă pentru banii de asigurare, câţi dintre voi cunoaşteţi oameni cu asigurare de viaţă de 100.000 euro? Probabil majoritatea poliţelor actuale sunt undeva între 5.000-30.000 ron aşa că n-ajung banii nici să plăteşti un killer serios plus ţigara de după. Mai rămâne varianta apelării la un diletant dar sunt şanse mari să facă rasol aşa cum s-a putut vedea în acest caz precum şi metoda clasică "radio la apă". Se pândeşte jumătatea mai bună până când face baie, lucru rar că toată lumea face duş în secolul ăsta, şi se aruncă radioului în vană. Atenţie, radioul trebuie să fie băgat în priză la 220, nu merge cu ipoduri sau laptopuri cu transformator. Vestea bună e că puteţi arunca cu televizorul dacă aveţi un lcd micuţ şi scuza că îi plăceau foarte mult telenovelele.

Citește în continuare

Impresii telegrafice de pe aeroportul din Iasi

Am un prieten care aşteaptă acolo avionul şi transmite live text pe messenger:

• Din asa zisa "sala de asteptare"  urc direct in avion. Ce autobuz, fi serios. Deschizi usa si esti pe pista. Sala de asteptare e putin mai mare decat sufrageria mea. Dar au aer conditionat.
• Astia cand descarca avionul iti aduc bagajul direct in brate. Care banda ? Nici nu au loc unde sa o puna. Ar trebuii alta cladire pentru asa ceva.
• Nu se poate asa cevaaa….. e un chisoc si ala vinde sucuri. Ghici unde are terasa? Spre pista. Astia daca se ridica de la  masa dau mana cu pilotul.
• Ma gandesc cand anunta avionul cum fac ? Vin cu portavocea?

Citește în continuare

Când e indicat să bei cu tac-tu?

Ţinta postului sunt bărbaţii deşi conform celui mai recent banc "înainte fetele găteau ca mamele, acum beau ca taţii". La ultima întâlnire cu nemţii, unul din cei mai tineri povestea ce băută a tras el cu taică-so. Bere, normal, că ăştia beau bere şi-o transpiră. Dacă deguşti mai puţin de cinci litri şi te scoli de la masă eşti pişăcios. Na, evocarea beţiei în sânul familiei ne-a făcut pe restul să medităm dacă noi am avut parte de asemenea momente Kodac. Majoritatea a zis nu, o beţie cu tata nu intră nici măcar în planurile de viitor. 

Ştiu povestea unui domn trecut de 80 de ani care atunci când a aflat că fiul său, trecut de 60, urma să zboare în Olanda i-a zis: "măi copile, ce-ţi mai trebuie ţie călătorie cu avionul la vârsta asta?" nu "hai să bem o cinzeacă să ostoaie frica de înălţime". Aşadar taţii de la noi sunt protectivi şi plini de învăţăminte, cu excepţia celor de la ştirile de la ora 5 care beau cu familionul şi apoi îşi dau în cap cu coasa. Dar ăia-s lucru slab şi nu ne caracterizează.

Voi? Aţi băut cu părintele? Cine pe cine a băgat sub masă? Care a fost pretextul? Aniversare, Paşte, Crăciun, Sfântul Nicolae, tăiere de moţ, cununie, dezlegare la peşte, întoarcerea din armată?

Citește în continuare

Ghicitoare

Ce au piesele următoare în comun? În versuri.

Citește în continuare

Vitejii de discoteca 2

Pretextul introducerii de ieri era păţania de sâmbătă din Liquid. Mi-au venit nişte prieteni acasă aşa că am făcut clubbing cu ei, început la Oldies şi continuat la Liquid. Locul nu era foarte plin aşa că ne-am pus la bar. După un timp apare un grup de arabi, unul dintre ei, mai solid şi mai agitat, se tot împingea într-una din fetele din grupul nostru, care îl ignoră cu graţie o perioadă până îi ajunge şi vine să povestească cu mine. Următorul lucru pe care-l ştiu e că ne uitam amândoi la prietenul ei cum se încontrează verbal cu arabul, se pare că avusese parte de acelaşi tratament de şnitzel şi el. După un schimb de cuvinte neprietenoase, arabul ridică un deget ce indica "stai o secundă că mă întorc" şi dispare în trombă, apoi revine câteva minute mai târziu tot singur, noi crezând că apare cu vreo ceată de spahii, dar tot agitat şi cu nişte strâmbături pe faţă. Prietenii lui făceau eforturi să-l calmeze, ăsta se tot învârtea ca leul acolo. Eram un pic confuz, nu-s specialist în psihologie arabă dar nu înţelegeam rostul mişcărilor agitate pe metru pătrat, ori pui botic şi pleci supărat ori ai o discuţie ce poate să degenereze în bătaie cu adversarul. 

N-am stat să aflăm ce ne aşteaptă, am preluat iniţiativa, ştiind că cel mai mare şi mai fioros bodyguard de la intrare e prieten cu fata asta, am rugat-o să meargă după el, să liniştească lucrurile. Acum începe partea haioasă. Până să vină fata, m-am pus între al nostru viteaz şi al lor viteaz. Ăla a mai încercat să vină să comenteze ceva dar al nostru s-a retras. Apoi a venit un alt arab, îmbrăcat la sacou, finuţ, dantură perfectă, a făcut o plecăciune şi mi-a zis că sunt străini şi să nu ne fie frică că nu caută scandal. I-am zis că nici noi nu vrem să ne stricăm seara, că nu mi-e frică (şi în gând: aşteaptă un minut, două ca să înţelegi de ce), am dat mâna şi i-am urat distracţie plăcută. Începea deja să-mi pară rău pentru el, era simpatic.

Imediat după se întunecă peisajul, apar vreo trei malaci de la pază şi-i roagă pe străini să-i urmeze la o discuţie, mă rog, poate nu chiar aşa politicos. Nu se lasă cu scandal, îi fac doar să-şi ia băuturile şi să se mute în altă parte a barului. 

Povestită de amica mea, întâmplarea mai adaugă vreo două note comice: când venea cu bodyguardul, o roagă să i-l arate pe cel care a împins-o. Ăsta nu mai era acolo, ei i se face ruşine că l-a deranjat de pomană dar tocmai atunci apare agitatul. Apoi când trupa de arabi se întorcea de la debriefing ca să-şi ia băuturile şi să se mute, eroina poveştii tocmai punea mâna pe paharul arabului, din greşeală, moment în care prietenul ei îi zice să-l lase naibii jos că nu-i paharul ei şi tocmai vin ăia, iar începe scandalul. După ce pleacă din Liquid, merg oamenii la McDonalds să ia micul dejun, în taxiul din spate ghiciţi cine era.

Citește în continuare

Fail de la Banca Transilvania

Un ponei sărac cu duhul de la Banca Transilvania tocmai a făcut gafa vieţii lui. Am primit un mail promoţional care conţine, în clar, adresele de email a încă 1403 posesori de card Mastercard Gold. L-am întrebat dacă i se pare normal să-mi furnizeze adresa mea unor terţe persoane, potenţiali spammeri. Să vedem dacă citeşte cineva mailul. Nu pot decât să sper că doar poneiul e tâmpiţel, nu tot departamentul, deşi eu încă n-am reuşit să activez 3D Secure.

M-am gândit că poate e un email de phishing, dar nu are sens. Dubios mi se pare textul "Pentru a beneficia de această ofertă, prezentaţi la Harrods Rewards, în cadrul magazinul Harrods, acest newsletter listat, chitanţele şi cardul...". Probabil ştiu cei de acolo limba română, n-am fost pe fază să-i întreb anul trecut.

Citește în continuare

Vitejii de discoteca 1

În general oamenii din pub-uri şi cluburi sunt paşnici, de când mergem la Oldies am fost martor la doar două incidente şi, mă credeţi sau nu, ambele au fost generate de medici: primul în fosta locaţie de pe Lazăr când unui ginecolog clujean ambetat i s-a părut că se uită un puşti urât la el şi i-a tras un cap în gură, gest soldat imediat cu cartonaşul roşu; apoi acum câteva luni, după o conferinţă de psihiatrie, participanţii mai tineri au venit să sărbătorească în pub-ul din centru iar doi, un gras şi un ochelarist, s-au luat la harţă din cauza unei colege cu care unul dansa şi celalalt ar fi vrut să danseze. Destul de amuzant, nu erau genul fioros, probabil s-au împăcat la un pahar de Rudotel sau un shot de Xanax.

Prin alte părţi, datorită faunei, nu e totul la fel de roz dar dacă nu te comporţi ca un bou nu are nimeni treabă cu tine, cu excepţia câte unui beţiv care se crede stăpânul lumii. Asta a fost doar introducerea, mâine vă povestesc una proaspătă din Liquid.

Citește în continuare

Întrebări japoneze

Am început pregătirile mentale pentru Tokyo revăzând filmul Lost in Translation. Normal, au început să apară întrebări:
- o să fiu cel mai înalt de acolo?
- o să mă confunde lumea cu Clive Owen? (era să cad de pe scaun de râs când am auzit comparaţia asta)
- o să mă confunde lumea cu Pepe dacă-mi las plete?
- e mai bun Suntory ca Glenlivet şi cât poate să coste cinzeaca?
- e mai luminat decât Las Vegas-ul?
- au wireless gratis?
- îmi permit măcar o batistă în Ginza?
- au ajuns turcii cu shaorma până acolo?
- nimeresc eu sushi-ul ăla din peşte veninos care, dacă nu-i bine curăţat, te omoară?
- ce-i mai tare: castravetele cu e.coli din EU sau roşia de Fukushima?
- hotelul are pat sau tatami?
- îi mai consideră pe vestici barbari nespălați?
- o să fie în sfârșit locul unde o să cânt la karaoke?
- există ninja fricos?
- cum mi-ar sta în costum de sumo?
- cum se pronunță Călin în japoneză?
- dacă mănânc numai orez mă întorc cu ochii oblici?

și ultima pe listă, cu voia dumneavoastră:
- cine-mi udă plantele?

Citește în continuare

Feijoada a brasileira

Citat: dacă mai pui poze cu mâncare pe blog te bat!

De data aceasta nu e ceva foarte apetisant, bag seama că tot ce rămâne după o picanha se transformă într-o tocană cu fasole neagră, denumită feijoada à brasileira. Cam grasă după gustul meu, conține o grămadă de cărnuri și cârnățării. Ce e cu adevărat remarcabil la acest restaurant pentru localnicii din zona industrială e că prețul porției la felurile zilei e 6 euro - și eu niciodată n-am putut termina tot ce-au pus pe masă. Tocana asta o aduc într-o crătițoaie, deși eram trei persoane n-am dat-o gata. Iarba aia de mare habar n-am ce era.

Rețeta aici: http://cook-guru-br.blogspot.com/2011/04/feijoada-brasileira-brazilian-feijoada.html

La desert, o cafezinha

Citește în continuare

Un fel de Pink Floyd

Pe plajă la Miramar, înainte să plecăm, mă uitam la domnii din mijlocul pozei cum puneau la proțap jumătatea aceea de porc vizibilă printre ”uluci”. În boxe se auzea o piesă ce aducea a David Gilmour/Pink Floyd dar în portugheză și mergea foarte bine cu liniștea, asfințitul și briza oceanului. Am găsit-o:

Citește în continuare

Pe plajă la Miramar

În drum spre Porto, aseară, am rugat domnul care ne ducea să se abată de la autostradă și să ne ducă pe malul oceanului, prin Miramar. Am mai scris de frumoasa stațiune cu vile somptuoase și uneori in paragină, loc de refugiu pentru localnicii bogați și mai puțin pentru turiști. Atlanticul aici nu e foarte cald iar zona are plaje mai mult sălbatice, datorită inițiativei autorităților de a proteja vegetația și dunele de nisip. O să vedeți în poze îngrădirile și promenada din lemn. Am filmat și prin stațiune, dar o să pun pe net filmele când o să am timp.

Citește în continuare

Niște poze pe un deal

În pozele următoare vă prezint restaurantul la care am ajuns în prima zi în Portugalia și din nou ieri. Aflat pe o colină, lângă un parc, cu o frumoasă panoramă asupra regiunii, e amplasat în complexul ștrandului. Acum nu e apă în bazine, de abia le pregătesc, aici în mod ciudat în această săptămână e mai frig ca în Ro, doar vreo 20 de grade. Restaurantul mi-a plăcut pentru priveliște, terasă, cafeaua super bună și, bineînțeles, mâncarea de excepție. Au niște antreuri cu pastă de ton delicioase, ieri nu m-am putut opri din mâncat până a venit felul principal. N-am făcut poze la mâncare, doar la decor, ca să nu vă mai fac sânge rău. Nu-i foarte modern, dar are un farmec aparte, nu știu dacă se remarcă în poze, probabil nu.

Citește în continuare

Boeing vs. Airbus

Foarte interesantă cartea ce descrie rivalitate dintre cele mai mari companii comerciale cu tehnologie de vârf. Nu neaparat cele mai profitabile, dacă vă gândiți la Coca-Cola, firme din industria petrolului sau orice alt producător global de bunuri de consum, dar de importanță strategică pentru guvernele de care aparțin, industria transporturilor aeriene civile a avut totdeauna un rol privilegiat și susținerea statului - în mod direct, prin înlesniri și credite (în cazul europeanului Airbus), respectiv indirect, prin programe militare, de către Pentagon pentru firma din Seattle. În anii 80 Boeing domina piața mondială fiind principala firmă care producea avioane comerciale, succes care i-a cauzat o mare aroganță și suficiență de care a profitat nou înființata Airbus, care a ajuns să dețină mai mult de 50% din piață în anii 90. Gama Boeing, cu excepția modelului 777 lansat în 89, provenea din anii 60 iar Airbus a adus un suflu proaspăt, materiale și tehnologii noi, așa că treptat a impus A320-ul în fața lui 737. Schimbarea de situație a început să apară când Airbus a pariat pe superjumbo-ul A380 care urma să deservează aeroporturi majore pe principiul traficului intens între hub-uri iar Boeing a mizat pe 787 Dreamliner, un avion mai mic dar economic, realizat cu materiale moderne și ușoare, care va ataca clasa de mijloc și va putea zbura pe orice aeroport actual, deservind conceptul zborului de la A la B fără escală în hub. Airbus va contracara cu A350, puternic întârziat de probleme A380 dar bătălia e de urmărit deși până acum Boeing a încheiat mai multe contracte (chiar dacă nu are avionul deja pe piață). 

Cartea intră în detalii și descrie figurile puternice din managementul celor două companii, relația cu statele de care depind și care le apără interesele prin presiuni politice și trocuri internaționale (de ce credeți ca a primit China statutul de cea mai favorizată națiune în anii 90?), manevrele de a vinde în pierdere doar pentru a păstra cota de piață, outsourcingul, transferul de tehnologie și furnizorii strategici din Japonia și China care pe lângă reducerile de costuri cauzează și grija că se va pierde know-how-ul. Merită citită dar din păcate autorul e american și majoritatea detaliilor vin dinspre Boeing iar simpatia lui e clar spre acestă companie.

Cartea la Amazon: http://www.amazon.com/Boeing-Versus-Airbus-International-Competition/dp/1400043360

O critică profesională: http://blogcritics.org/books/article/book-review-boeing-versus-airbus-by/

Citește în continuare

Pentru Peter

Mersi de ajutor, iaca poza promisă pentru că la pachet în România nu livrează picanha:

Citește în continuare

Aeroportuare năduşite

Să zbori pe caniculă e aproape la fel de neplăcut ca la -20 de grade. Iarna îngheți doar în autobuzul care te duce la avion dar vara transpiri în terminalul sibian care face economie de curent, pe tunelul care te duce spre avion în aeroporturile care posedă așa ceva, în avion - în cazul în care nu climatizează excesiv, e totdeauna o ruletă rusească - plus că trebuie să suporți miasmele celor care se descalță - și nu mă refer doar la lowcost și la români ci și la nemți și Lufthansa.

Pentru prima dată am văzut un A380 la Frankfurt, mare și hidos avionul ăsta. L-au umflat pe verticală pentru că nu puteau să-i mărească ungimea din cauza normelor din aeroporturi și arată ca o balenă gestantă. Tot pentru prima dată am văzut instrumentiști care ocupau două locuri în avion, unul din ele pentru instrument - contrabas, violoncel, pușcă cu lunetă, bazuka sau ce se va mai fi ascuns în cutiile alea care îi însoțeau. 

Mă fascinează mașinuțele astea care pot să împingă ditamai avionul, trebuie să mă documentez ce se ascunde sub capota lor plată.

Citește în continuare

Poveste din Frankfurt, terminalul A

Tocmai aterizat la Frankfurt, mă uit pe bilet spre ce gate trebuie să mă îndrept - A16, exact cel la care sosisem, dar pe monitoare scria altă destinație. Întreb angajata de la ghișeu, îmi spune că noul gate este A26. Deschid mobilul, primesc mesaj de la Lufthansa cu aceeași informație: s-a schimbat gate-ul. Imediat după primesc al doilea sms, s-a schimbat iarăși gate-ul, A34. Apoi al treilea sms, deja eram uimit: zborul are 30 de minute întărziere. Ajuns la A34 îl caut cu privirea pe colegul neamț cu care trebuia să mă întâlnesc, nu e. Îi dau mesaj, nu răspunde. După vreo 15 minute apare gâfâind, ud leoarcă. Trebuia să zboare de la Dusseldorf dar a fost o furtună mare deasupra Germaniei toată ziua și majoritatea zborurilor aveau întârziere, inclusiv al lui, așa că cei de la Dusseldorf i-au convertit biletul de avion în bilet de tren și l-au sfătuit să fugă spre terminal când coboară din tren pentru că o să aibe foarte puțin timp la dispoziție. La fel l-a prostit și cea care i-a preluat bagajul la Frankfurt, deși informația cu întârzierea zborului spre Porto ar fi trebuit să-i fie deja cunoscută. Așa că bietul om a făcut crosul tinereții degeaba căci A36 e aproape în extremitatea aeroportului.

Citește în continuare

Poza de la miezul nopții

Logic, din Festival:

Citește în continuare

FITS, game over

Aseară a fost una dintre cele mai faine petreceri în Oldies. Plin ochi, atmosferă în ton cu Festivalul, concert Oldiz Bend și surpriza, provocată de Nebuloasa și gașca ei, un invitat special pe scenă - Tudor Chirilă care a cântat ”Vara asta” cu publicul. Jos pălăria, omul știe să facă show. 

Pentru mine FITS2011 se încheie aici, o să zbor spre Portugalia în câteva ore iar la întoarcere o să ne mutăm la Oldies Ștrand, la B9 (vă explic eu mai încolo ce-i B9 dacă nu știți deja). A fost cea mai amuzantă ediție de festival, pe lângă serile cu concerte văzute de la Amber Cafe și cele câteva spectacole pe care le-am prins am (mai) cunoscut niște oameni faini: Raul, Ruxa și Miruna.

Aș detalia dar din păcate trebuie să plec, n-am pregătit niciun post pentru săptămâna viitoare, o să scriu când apuc. Cius.

Citește în continuare

Voila Project@FITS2011

Aseară în Piaţa Mare, după concertul Iris, am avut parte de un spectacol de excepţie: cascadorie şi circ la înălţime pe muzică live. Din fericire am filmat partea cea mai spectaculoasă:

Citește în continuare

Mahalaua din centru

Privelişte de pe geamul Wien Cafe spre oraşul de jos. Concluziile le ştim cu toţii.

Citește în continuare

Blondie of Arabia@FITS2011

One woman show în engleză jucat miercuri şi joi pe scena din Oldies Pub, de data asta am luat-o eu pe Nebuloasă după mine. Monica, blonda new-yorkeză care se autocaracterizează "excesiv de optimistă", ca orice cetăţean al Statelor Unite, pleacă într-un turneu naiv pe bicicletă prin lumea arabă. Punctul de plecare este nunta unui şeic din Quatar, apoi trece în Egipt, Iordania şi în final Siria. Tot spectacolul este centrat pe interacţiunea blondei cu bărbaţii musulmani care o curtează în felurile specifice lumii lor. Încă nu m-am prins dacă se vroia mai mult comedie sau dramă pentru că se râde des dar rolul femeii în lumea arabă nu-i musai subiect de hlizeală iar ea încearcă pe alocuri să imprime poveştii atitudinea tipică americană, plină de învăţăminte şi corectitudine politică, ceea ce merge ca nuca-n perete cu o comedie. Una peste alta, 80 de minute de spectacol reuşit în proporţie de 80%, dacă l-ar reduce la o oră şi ar scăpa de bullshit ar fi ideal. 

Citește în continuare

InTimE@FITS2011

La dansuri contemporane mă pricep aproape la fel de bine ca la teatru, adică tot deloc. M-am luat după Nebuloasa şi ale ei inside-info şi m-am dus la spectacolul companiei maghiare Pál Frenak. N-a fost rău, deşi singurul specialist care s-a nimerit în treacăt lângă mine a sesizat ceva desincronizări şi lipsă de unitate, dar aia e diferenţa între rândul A unde a stat el şi rândul N unde am stat eu. Şase oameni, şase dansatori frumoşi, fac nebunii pe scenă. Eu am priceput mai ales că unguroaicele-s înalte şi drăguţe iar dansatorii de stepă le ajung până la cruciuliţă. Aşadar mi-a plăcut, la fel ca şi Nebuloasei sau lui Dragos Bucurenci, amândoi afirmând că Chiriac are cojones pentru că i-a inclus pe vecini în festival, pe motiv de nuditate. Chiriac are cojones de mult, doar am mai participat la experienţe mult prea tari pentru spectatorul sibian - piesa Viaţa cu un idiot e exemplul care-mi vine imediat în minte - dar de data asta riscul a fost de succes. Am filmat câteva minute, s-a întâmplat să nimeresc cele mai intense scene, cam de la minutul 4 încolo.

Citește în continuare

Istoria mea cu muzica portabilă

De când mă ştiu am fost dependent de muzica portabilă. A început înainte de 89, când am primit un cassette player ieftin de la ai mei, probabil adus din Germania, mi l-a legat tata la un transformator şi îi ascultam în casă casetele în căştile alea cu mult burete. Apoi in 92 când am intrat la liceu am primit tot de la tata, care fusese în Anglia, un Sony Walkman cu care am făcut tot liceul şi nişte drumuri cu autocarul până în Germania. L-am folosit intens, mergeam cu el la şcoală, ba mai şi ascultam muzică în unele ore, avea căşti in-ear. 

La facultate mi-am cumpărat din bursă un Panasonic pentru că Sony-ul se cam uzase. N-a ţinut decât vreo 2-3 ani, calitatea lui a lăsat de dorit şi de atunci nu mai sunt fan Panasonic, deşi cam din aceeaşi perioadă au ai mei un tv care încă merge. În anul IV am fost un semestru la Stuttgart, la un institut de cercetare. Dintr-o parte din banii primiţi acolo mi-am luat un minidisc Sony, o nebunie metalică cu afişaj digital, comandă pe fir. Nu foarte târziu m-am săturat să tot convertesc muzica pentru a o asculta la el şi l-am vândut unui prieten care l-a revândut, a ajuns scula cu care făcea Antract soundcheckul.

A fost pasul spre digital, pentru că a urmat un cd-player care ştia să citească mp3-uri, aşa că am avut acces facil la toată colecţia mea de muzică stocată pe calculator. Din păcate nici calitatea lui n-a fost prea grozavă sau uzez eu repede lucrurile, aşa că nu m-a ţinut nici ăsta prea mult, plus că era şi cam mare. Am făcut rost de un iPod mini în contul unei datorii. M-a fermecat. Era mic, compact, de capacitate mare, l-am legat la maşină şi l-am frecat până nu i-a mai ţinut bateria.

Au început in 2007 delegaţiile spre Portugalia şi îmi trebuia ceva să mă însoţească pe parcursul unei zile întregi de călătorie, mi-am cumpărat un iPod Touch pe care mă uitam şi la filme, dar trebuiau convertite şi procesul dura aproape o oră. Între timp am dat de Mac aşa că bateria la laptop ţine câteva ore bune şi nu mai am nevoie de altceva pentru a vedea filmele prin aeroporturi. Am extins kitul de călătorii cu nişte căşti cu suprimare de zgomot de fond, e greu să asculţi dialoguri în avioane cu căştile normale. După ce am cumpărat iPhone-ul am făcut cadou iPod-ul, îşi pierduse întrebuinţarea. 

Nu ştiu ce o să urmeze, probabil o perioadă o să rămân la configuraţia asta deşi descărcarea bateriei telefonului nu e cel mai înţelept lucru atunci când eşti plecat de acasă şi nu se ştie cât trebuie să te ţină. S-ar putea să surzesc din cauza acestei pasiuni, dar îmi asum riscul.

Citește în continuare

Cum să-ţi cumperi maşină SH de pe net. Sau nu.

(SH = second hand)
Redau păţania unui prieten care vroia musai o anumită Toyota RAV4, de o anumită culoare şi cu km puţini. O găseşte pe mobile.de la un dealer de lângă  Nürnberg, din 2008, cu doar 30.000 km la bord, full options, preţ de vânzare 18.000-19.000 euro, Maşina avea în poze numărul ascuns. Sună la numărul afişat şi un tip cu o germană dubioasă, după ce aude că e din Ro, îi spune, fericit şi în română, că maşina e la partenerul lor din România.

Când mi-a povestit partea asta i-am replicat ceea ce ştia şi el dar probabil nu vroia să creadă, ca tot omul care a dat peste maşina visurilor şi îl mănâncă să o aibe: grijă mare că e plin de ţepe, mai ales pe mobile şi cu bucureşteni. 

Sună la "partenerul din România", acesta amabil îi spune că se pot întâlni la Braşov ca să vadă maşina, că el vine de la Bucureşti. Prietenul meu îi cere o poză cu cartea maşinii, primeşti una aproape ilizibilă. Citeşte de acolo că maşina e înmatriculată la Bacău şi că proprietarul e din Oneşti. Află şi seria motorului, sună la Toyota, oamenii îi transmit intervenţiile minore suportate în garanţie, schimburile de la intervalele de service plus o daună fără detalii din 2008, toate la Cluj, apoi o pauză mai lungă şi la final vreo 3-4 intervenţii la Bucureşti, tot pe garanţie, în 2011.

Totul arăta relativ bine, cu excepţia daunei din 2008, care îi stătea pe creier, mai ales după faza cu dealerul neamţ. Reuşeşte să desluşească numele primului proprietar în cartea maşinii şi îl caută pe internet, îi află numărul de telefon fix şi îl sună pe clujean. Ăsta siderat, nu-şi revine din uimirea că a dat de el dar amabil îi răspunde că dauna din 2008 n-a fost nimic important, o zgârietură. Uşurat, prietenul meu vrea să închidă telefonul dar îi vine ideea să-l întrebe de ce a vândut maşina. Urmează răspunsul edificator, că deh, ardelenii dacă nu-i întrebi nu zic singuri: "apăi domnule dragă, am  înfipt-o într-un cap de pod şi am dat-o varză cu 6000 euro".

Citește în continuare

Idei în dialog

c: sa-ti aduc ceva anume din portugalia?
x: adu si tu un vin sa ma convingi ca nu toate is mateus si mi-e rau dupa ele
c: speram sa nu zici asta
c: sa vad daca gasesc cartuxa
c: te deranjeaza daca stii ca o fost invelit in chiloti ca sa nu se sparga?
x: :))
c: il speli, ca pe castravetii cu e.coli

c: zi ma, ce sa-ti aduc pe langa vin
c: ce pofte mai ai?
c: vrei branza de capra portugheza?
c: o caracatita vie?
x: te aresteaza astia pt trafic de animale exotice ma
c: le zic ca o folosesc la pariuri

Citește în continuare

Doamnele şi domnişoarele din firmele prestatoare de servicii

Spre deosebire de poneiul lui Băgă, poştăriţa noastră e pâinea lui Dumnezeu. Mărunţică, totdeauna în blugi şi adidaşi, cu tolba după gât şi părul prins în coadă, atitudine de om bun, ne face diverse înlesniri şi favoruri cu o naturaleţe şi cumsecădenie rar întâlnite în ziua de azi. Aşadar dragă Băgă, caii breji sunt în centru, poneii la periferie :)

Altă duducă cu care interacţionez lunar e Fifi de la firma de salubrizare, care plimbă facturile şi încasează banii. Şi ea tot în blugi şi teneşi, dar blondă şi mai tânără, gureşă tare de când a nimerit într-o şedinţă de-a trebuit să o bag în bucătărie şi implicit să-i ofer din bolul cu Haribo post-delegaţie. Ultima dată a trebuit să fug după ea că uitase să-mi lase factura şi chitanţa la finalul poveştii despre detaşarea ei şi munca de pe sate.

Atât. Acum aştept să urlaţi că vouă nu v-am dat Haribo.

Citește în continuare

Caruselul vieţii (cică teatru)

Ca spectator profan, ca să nu ţi se pară o mizerie, înainte de piesă primeşti un fluturaş cu detalii. E vorba de Caruselul vieţii, piesă de teatru one man show a taiwanezului Song Chang, rezident londonez, pusă în scenă pe parchetul din Oldies. Pentru prima dată am schimbat locurile, noi pe scenă - pe scaune, actorul în locul meselor - pe fotoliu. Legat de fotoliu. Pantomimă. Pentru că pe mine m-ar fi putut induce în eroare, să mă iau după aparenţe şi să cred că e total altceva, de exemplu un nebun electrocutat care-şi mănâncă rahatul şi face sex cu o păpuşă gonflabilă, vă fac rezumatul fluturaşului: întotdeauna există ceva ce ne dorim în viaţă dar nu putem obţine, fie pentru că e prea dificil, fie pentru că nu ne motivăm suficient de tare sau poate pentru că suntem distraşi de caruselul vieţii. Băietul în colanţi aurii, Song, crează reprezentaţii centrate pe imagine, care încorporează esenţa teatrului vizual şi fizic într-un portret somnambulic, comic, erotic şi agitat al locuitorilor subconştientului nostru. A zis. You could have fooled me. În continuare, nu cred că e cazul să merg cu mama la teatru daca n-am vazut piesa dinainte. Dar e festival şi e voie şi cu chestii din astea, pentru cunoscători şi scatofagi.

http://songtheatre.blogspot.com/

Citește în continuare