Ca spectator profan, ca să nu ţi se pară o mizerie, înainte de piesă primeşti un fluturaş cu detalii. E vorba de Caruselul vieţii, piesă de teatru one man show a taiwanezului Song Chang, rezident londonez, pusă în scenă pe parchetul din Oldies. Pentru prima dată am schimbat locurile, noi pe scenă - pe scaune, actorul în locul meselor - pe fotoliu. Legat de fotoliu. Pantomimă. Pentru că pe mine m-ar fi putut induce în eroare, să mă iau după aparenţe şi să cred că e total altceva, de exemplu un nebun electrocutat care-şi mănâncă rahatul şi face sex cu o păpuşă gonflabilă, vă fac rezumatul fluturaşului: întotdeauna există ceva ce ne dorim în viaţă dar nu putem obţine, fie pentru că e prea dificil, fie pentru că nu ne motivăm suficient de tare sau poate pentru că suntem distraşi de caruselul vieţii. Băietul în colanţi aurii, Song, crează reprezentaţii centrate pe imagine, care încorporează esenţa teatrului vizual şi fizic într-un portret somnambulic, comic, erotic şi agitat al locuitorilor subconştientului nostru. A zis. You could have fooled me. În continuare, nu cred că e cazul să merg cu mama la teatru daca n-am vazut piesa dinainte. Dar e festival şi e voie şi cu chestii din astea, pentru cunoscători şi scatofagi.
Postări
iti dau dreptate. am observat si la piesele de la stanca cum pana si piesele clasice se transforma in circ (vezi D-ale carnavalului), totul are tenta sexuala, femeia este denigrata prin scene injositoare, mereu si mereu.. Exact acelasi sentiment l-am avut si eu cand am fost cu socrii la o piesa clasica, iar pe la jumatate, cand fara vreun motiv femeile au inceput sa se dezbrace, imi venea sa intru in pamant :)
RăspundețiȘtergereInsa: cred ca astea sunt tendintele, fiindca asta este societatea in care traim. Pana la urma, de ce sa negam ceea ce suntem/am ajuns? Doare adevarul..
Pai D'ale carnavalului se deruleaza la balci, acolo chiar e nevoie. Mie mi-a placut piesa DC, sunt altele unde circu-i mult mai pregnant si mai inutil. Poate nu suntem noi in target:)
RăspundețiȘtergere