Ursu băăă!

Văzând filmul Ursul m-am simţit ca atunci când îmi recitesc posturile: creşte frumos acţiunea... dar finalul? Un fâs.

Parcă i s-a terminat inspiraţia lui Chişu cu o pagină prea devreme. 

Nu mi-or mai plăcut şi alte chestii:

•  cozile la bere şi suc - am stat 30 de minute în timpul concertului, îmi venea să-l strâng pe gât pe ăla care turna berea în pahare. Aştepta să se umple o halbă şi începea alta, stătea să se aşeze spuma şi mai turna un pic. În Germania, la profesionişti, unul toarnă în 10 pahare şi mai completează pe rând în toate iar altul vinde, în IT treaba asta se numeşte prefetch;
• în timpul concertului o mare parte din populaţie s-a pus pe scaunele pentru proiecţia filmului. Nici măcar nu se uitau spre scenă, stăteau cu faţa înainte spre ecranul alb. Ciudat sindromul ăsta al locului la români, banii pe bilet erau de fapt pentru concert nu pentru film;
• nici concertul nu m-a surprins, nimic nou de la cel din 2007, atunci a fost o atmosferă foarte frumoasă, lume dansând în hore şi şerpişori, acum câteva mâini prin aer. Normal, la ce coadă era la bere...
• după film toată lumea se îmbulzea către casă, era 12 fără 5 şi când bate ceasul ora exactă se transformă toţi în dovleci, puţini au mai stat să-i asculte pe invitaţi.

Mi-a plăcut că a fost multă lume, că e mişto să te uiţi la un film împreună cu 5000 de oameni şi să râdă toţi, piesele So Nevo Si şi Artileria ale lui Bregovic şi popcornul - am mâncat un hârdău. Mergeţi deseară la Biutiful, dar nu vă aşteptaţi să râdeţi.