Despre nişte mâncare şi nişte turişti

După o vineri seară tropicală petrecută la Oldies Ştrand pe terasă, sâmbătă a plouat aşa că am anulat planurile de Romaniacs şi ne-am dus la Felinarul să-l verificăm pe Bobu şi să facem recenzia muştelor moarte şi a mâncării bune - mi-era dor de nişte aripioare picante, exact ce-a prescris doctorul după litra de Cuba Libre degustată în noaptea anterioară. Surpriză, n-aveau curent, Electrica îi şuntase doar pe ei şi le dăduse un termen ultra scurt de rezolvare a reclamaţiei: 12 ore. Aşa că ne-am reorientat spre Max. Supa de ardei gras aducea cu ardeii umpluţi ai bunică-mii, minus ardeii şi umplutura. Pastele cu cârnat proaspăt şi nucă au fost la fel de bune ca de obicei iar dolce della grazia  (sau cum s-o scrie) făcuse de vineri un fan nou.

Duminică am mers la Albota, pofteam păstrăv. La fel şi alte cohorte de oameni, plin ochi, cozi la mese, am avut noroc să se elibereze una imediat după scurta plimbare de dezmorţire. După un păstrăv tartar antreu n-a venit felul principal ci patru persoane care ne-au rugat să-i lăsăm să stea cu noi la masă. Am acceptat, deşi nu-i plăcut să mănânci privit de 8 ochi flămânzi. Erau două cupluri, unul de români şi unul de nemţi mai în vârstă. A venit păstrăvul în fulgi de porumb, respectiv la grătar şi ne-am apucat de treabă. La un moment dat îi spune nemţoaica doamnei de lângă, în germană, uitându-se spre noi: "cei doi din faţă arată/n-arată a români tipici". N-am sesizat existenţa sau lipsa negaţiei pentru că eu înfulecam şi doar ulterior am procesat cuvintele ei, niciuna din variante nu îmi displăcea dar am avut grijă la plecare să le urez poftă bună şi distracţie plăcută. În germană.