Partea 3: ziua de luni n-a adus nicio problemă nouă, am stat la plajă şi am reuşit să nu ne ardem. La amiază am mâncat pe o terasă o specialitate locală între carne de mici şi hamburger, umplută cu brânză feta. Pe la ora 4 în dimineaţa următoare stomacul meu s-a răsculat. Câteva ture la baie, o apatie totală şi refacere cu ajutorul M care a aflat unde se află farmacia în pitorescul oraş labirint - adică nu i-a fost uşor să o găsească. Mă dureau toate oasele şi muşchii, toată ziua m-am simţit ca bătut cu ciocanul de şniţele dar asta nu ne-a împiedicat să facem turul insulei cu maşina, pentru că era înnorat. Ne-am pus sub un conifer pe o plajă şi am zăcut bine mersi câteva ore.
De acolo a mers totul perfect, a mai fost o mică tentativă a sorţii la întoarcere când am prins o descărcare de nori în România, cu crăci rupte şi şosea inundată, dar oricum mi-era suficient de groază de şoşele patriei ca să mai conteze. Mai trebuie spus că n-am venit pe centura Aradului?
De mâine încolo urmează părţile frumoase ale concediului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.