Turul restaurantelor

Ai mei fiind plecaţi în concediu, luna asta dacă vreau mâncare caldă n-am decât trei variante: să mănânc în oraş, să-mi gătesc sau să mă milogesc de alţii (altele) mai talentaţi la sportul ăsta. La câte feluri de mâncare ştiu să fac n-ar trece trei zile fără să mă repet plus că gătitul pentru o singură persoană e la fel de scump ca mersul la restaurant şi n-am timp să fac atâtea în pauza de masă. Să stau flămând până la 5 n-ar fi o idee bună, nici pentru stomacul meu, nici pentru business pentru că precis aş fi grumpy şi scandalagiu. Pentru că ştiu că vă întrebaţi, da, îşi mai face M. milă de mine dar de obicei seara sau în weekend şi-s recunoscător pentru asta, eu mă revanşez cu mesele de la amiază când are timp. Aşa ajungem la a treia variantă: restaurantele. 

Mai trebuie spus că fac pauză cu sportul până în septembrie, pe motiv de refacere a gleznei şi de lipsă de chef de sală dupa 10 luni de tras la fiare, aşa că ar fi bine dacă nu aş mânca doar kebap şi şaorme, deci fast food puţin şi doar de gust.

Săptămâna aceasta am început-o cu La Dolce Vita, salată de la bufet şi nişte paste bune. La fel şi miercuri, tot acolo, o salată de ton cu foccacia. Dolce Vita nu-i cel mai bun surogat de cantină pentru că e scump. O salata 21 de lei? O foccacia 8 si adaos de măsline încă 4? Cam exagerat.

Marţi am mers la Felinarul, am mâncat o supă rece de roşii (cu cuburi de gheaţă) iar M. spunea că dacă ar turna şi un pic de vodkă în ea ar ieşi o bloody mary de excepţie. Corect. La felul doi mi-am luat aripioarele picante pentru care m-am dus de fapt acolo, sunt demenţiale şi salivez doar când mă gândesc la ele. Din păcate la Felinarul s-a scos meniul zilei. A, am uitat să verific în geam dacă mai sunt muştele moarte :))

Joi n-am avut companie şi am luat un sandwich de la Lukas, ruda săracă a Subway-ului. La 9 lei un sandwich decent, te trece ziua, dar seara bagi în compensaţie.

Azi am fost la Weinkeller, am încercat meniul săptămânii: supă de castraveţi cu perişoare şi piept de pui în sos Dijon cu cartofi natur. A durat o oră şi 15 minute toată distracţia, în condiţiile în care locul avea 5 mese ocupate şi la una s-a băut doar suc iar la celelalte erau câte două persoane. Sosul de Dijon probabil era din satul Dijon nu din oraşul cu acelaşi nume, n-am reuşit să înţeleg legătura lui cu muştarul. Chelneriţa apărea tot la 10-15 minute, poate ajuta la bucătărie între timp. Cele două feluri de mâncare au fost decente pentru 16 lei, am suplimentat cu un sfert din porţia de clătite cu legume şi pui comandată de M. Îngheţata de nuci e şi ea bună, aduce cu cea de la Plus, nimic spectaculos. Dacă n-ar fi servirea aşa lentă locul ar fi recomandabil pentru pauza de masă iar curtea ferită îţi asigură multă intimitate şi relaxare, întrerupte doar de vecinătatea cu bucătăria şi de sfârâitul şi aromele care vin de acolo.