Îmi permit să dau niște sfaturi răutăcioase viitorilor miri cu fițe în cap și nuntași la fel. Așadar, nu aveți de ce să închiriați o limuzină americană de 7 metri și prost gust dacă se îndeplinește măcar una din condițiile de mai jos. Pe alocuri se subînțelege că e vorba de cei care vor intra în limo:
- măcar o rochie e cumpărată de la magazinul Dumbrava, buticuri chinezești, târg, second hand, furată sau conține mai mult de 10 paiete;
- vreun bărbălău are tunsură tip polițist sau chiar este polițist;
- există vreo mademoiselă îmbrăcată tip bomboană electrică: roz, țiclam, verde, mov și un tip de albastru dătător de epilepsii, îl știți cu toții, nu insist;
- dacă nănașa vrea să facă un upgrade minibarului din mașină cu un mileu, pește de sticlă, glajă cu răchie sau să pună răpirea din Serai pe jos ca să nu vă tragă la cloambe;
- dacă una din rudele apropiate are acasă unul din obiectele menționate mai sus;
- dacă vreți să rugați șoferul să vă pună manele și să ieșiți pe trapă ca să dansați și să vadă tot orașul ce bazat sunteți;
- dacă cuvântul inbreed vă dă fiori;
- dacă peste 50% din nuntași au cămașă albastru bleumarin;
- dacă mireasa sau vreuna din domnișoarele de onoare are mustață;
- dacă vreți să alimentați de la o benzinărie de renume local pentru că benzina e mai ieftină acolo și drăcia aia mare consumă de-l bagă pe nașu în faliment;
- dacă singura limuzina pe care v-o permiteți are urme de rugină sau mici umflături ale elementelor exterioare din plastic, piele sau imitație, care arată că ar fi trebuit casată acum 20 de ani;
- dacă șoferul limuzinei e și proprietarul ei;
- dacă lucrați la stat și ați făcut banii din șpagă;
- dacă vă bate gândul să o parcați în Piața Mică;
- dacă vreți să coborâți din ea fără să așteptați să vină șoferul să vă deschidă ușa;
- dacă locuiți într-o fundătură și e necesar să iasă cu spatele.
oh my God! Caline, ai avut vreo experienta traumatizanta in ultima vreme? ca prea bine ai descris tu toata situatia! :P de parca ai fi trait-o... :)))
RăspundețiȘtergereDa, m-au conturbat vizual unii de genul asta sambata in Piata Mica. I-am admirat cu invidie din fatza unei cafele :))
RăspundețiȘtergere