Insula - An Island for the Masses

N-ai cu cine, toți niște băștinași!

Aseară am fost la teatru, la premiera spectacolului Insula, în regia lui Vlad Massaci. De când am fost la Idiotul am o reținere la piesele despre care nu știu nimic și încep cu litera i. Glumesc. N-am citit piesa lui Gellu Naum, nu știu dacă regizorul a fost fidel textului dar pot să vă spun că a ieșit o comedie absurdă, pe alocuri tare absurdă, plină de alegorii și metafore, că doar ne aflăm pe cea mai aglomerată insulă pustie, locuită doar de un naufragiat și un sclav. Nu știu care era băutura preferată a lui Gellu dar aș încerca-o și eu. Zău, vă așteptați la chestii subtile de la un inginer? Eu pot să vă descriu mai bine că sala a suferit o adaptare, s-a stat pe niște gradene.

Am avut parte de momente de pantomimă și musical, pe rând, nu simultan, toate reușite. Imaginați-vă o secvență de 10 minute în care singurul cuvânt rostit (și repetat) este apă și eforturile unui papagal de a-i explica această noțiune lui Vineri. Savuros. Nu cred că putea fi parte din textul original - pentru că nu era text.

Piesa abundă de personaje ciudate: un pirat obsedat de unități de măsură, niște canibali la costum, deghizați în funcționari comuniști, o familie denaturată plus niște animale, dintre care am remarcat Leul (știam actorul, a fost mâna care ieșea din dulap în Faust, citiți aici că merită: http://www.calinturcu.net/2010/06/discutie-cu-un-actor.html)

E o insulă pe care timpul ori stă în loc, ori merge în zig-zag. Nu pentru prima dată am senzația că dacă ar fi scurtat spectacolul cu o treime ar fi fost mult mai alert, dar cine-s eu să critic viziunea regizorală. De văzut, dar numai dacă vă place umorul absurd, mie nu mi-a părut rău că am fost și încă mă mai amuz de unele momente.