Pentru că la Oldies sâmbătă a fost petrecerea privată a controlorilor de trafic aerian și eu nu-s satelit, pasăre, parașută și nici măcar îngeraș, am mers la Liquid. Am întrebat dinainte dacă am voie să vin în treling. N-am avut, dar zău dacă nu cadram cu dress code-ul unora. Am stat cu niște prieteni, la VIP-uri. Cred că mai bine se redenumea ”la cei peste 20 de ani”, că VIP-uri n-am văzut. Muzica a fost mișto până pe la 12.30, adică partea intro cu niște piese noi trance, după care a început să pună dj-uri toate hiturile de la radio sau difuzate în club în ultimii 10 ani, de la The World is Mine până la Dacă pleci. Și am plecat, pe la 3.30, neimpresionat sau simțind că am pierdut ceva de când n-am mai dat pe acolo.
Paietele in schimb au fost senzatie, nu? :)
RăspundețiȘtergereDa, dar nu pe toata lumea ;)
RăspundețiȘtergere