vineri, 4 noiembrie 2011

Sporturi

Trebuie să-mi caut un nou sport. Nu știu cât o să mă mai țină genunchii și spatele la baschet, la un moment dat va trebui să pun ceva în cui. Mai bine mingea decât ligamentele. Trasul de fiare nu mă mai motivează, joggingul e plictisitor, zumba the greek și bimbo dance nu-s de mine. Ar mai fi golful, dar ăla nu-i chiar sport și până nu avem autostradă până la Sebeș e complicat. Înotul e o altă variantă, dar îmi e frică de pneumonie (că așa am făcut-o când am fost mic) și de ciuperci - și nici măcar n-o să fie trufe. Poate tenis sau poate ping-pong, am un prieten care la 40 de ani încearcă să intre în primii 500 din țară iar altul s-a concentrat pe religie. Poate biciclism? Poate un motor roșu, în loc de Porsche roșu? Tir cu arcul, musai cu asigurare de malpraxis. Sau bowling, n-am mai fost de-o veșnicie. Din păcate toate par palide pe lângă baschet. Badminton aș juca, dar ai unde?

10 comentarii:

  1. Interesant. Dar BB-urile alea chiar dor. Un punct minus e numele, aduce a Asesoft :))

    RăspundețiȘtergere
  2. you have an obssesion with the names :).
    Bilele dor cat sa iti fie putin teama de ele si sa incerci sa le feresti. E fun, e mai tactic decat paintball-ul, replicile sunt replici f fidele ale armamentului real. Poate o sa iti placa. Pot sa te duc sa incerci.

    RăspundețiȘtergere
  3. ca tot veni vvb de nume, ai fost la kumm aseara?

    RăspundețiȘtergere
  4. =)) nu, un concert pe saptamana ajunge.

    BB-urile sunt periculoase pt ochi. Am un amic care regreta, din pacate, o partida din aia.

    PS. ne cunoastem?

    RăspundețiȘtergere
  5. regula e sa porti tot timpul ochelari de protectie, aia e singura zona sensibila. Nu ii dai jos de pe ochi pana pleci de la locatie. Si baietii, ca stiu de caz, daca nu ar fi jucat de capul lor, poate nu s-ar fi intamplat.

    Nu ne cunoastem direct, avem cunostiinte comune.

    RăspundețiȘtergere
  6. ai niste bani? hai sa ne facem sportul nostru :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Si cam ce sport sa fie ala? :)) o combinatie intre table si baschet?

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.