luni, 12 decembrie 2011

Poate eşti alcoolic şi nu ştii

"definiţia este simplă: bei zilnic? Înseamnă că eşti alcoolic"

Citatul face parte dintr-un editorial inteligent. Ok, sunt ironic. Hai, să-i dau linkul, să vă dumiriţi şi voi. Nu cred că m-aş fi uitat prin Sibiu 100% dacă n-aş fi cunoscut pe cineva din conducerea ziarului săptămâna trecută şi nu  mi-ar fi dat impresia de om normal, ba chiar simpatic. 

Revin la articol. Nu comentez restul textului, e mult prea simplist ca să ai ce dezbate, o să mă rezum la definiţia asta puerilă a alcoolismului. Ca să nu credeţi că mă simt vizat în mod direct, urmează un disclaimer. Nu beau zilnic, am barul plin, dar sunt un social drinker, dacă-s singur acasă nu văd rostul. Când beau merg cu taxiul. N-am fost niciodată scos pe braţe dintr-un club, nu mi-am vărsat conţinutul stomacului prin nicio toaletă publică, n-am făcut scandal. Atât cu lauda.

Ştiu persoane din România care beau seara un pahar de bere. Zilnic. Nu-s dependente de alcool, nu le tremură mâinile şi nu încep de dimineaţă. Ştiu altele care adoră vinul bun şi, la fel, beau seara câte un pahar şi sunt cele mai echilibrate persoane din lume. Sunt naţii întregi, spaniolii şi portughezii de exemplu, unde e normal să bei vin la amiază, chiar dacă te întorci la lucru. Oamenii mănâncă, beau, se urcă la volan şi pleacă înapoi la treabă, le dă voie legea. O lege permisivă, pentru că e alt nivel de educaţie şi de trai. Deja am atins două puncte care complică discuţia: lege permisivă şi nivel de educaţie/trai. Cum ele nu sunt tratate în editorial, ci se merge pe varianta prohibiţiei, la modul simplist/heirupist/n-am învăţat nimic din istorie, n-am să fac nici eu teoria lor, nu-s expert în aşa ceva şi mai bine stau în banca mea, spre deosebire de alţii.

Am să-i găsesc şi o scuză: poate prin "zilnic" chiar înţelege 365 de zile pe an, nu 364. Poate. Tot simt că definiţia e jignitoare pentru cei pe care-i cunosc eu.

6 comentarii:

  1. Aleluia, am scapat! In 17 luna trecuta nu am baut bere! Sa se consemneze...

    RăspundețiȘtergere
  2. A se consemna din partea mea că nici unul dintre bunicii mei nu erau alcoolici!!! Chiar dacă Mami (bunica) bea zilnic, la masa de prînz un pahar de vin, iar Tati (bunicul) bea la fel de zilnic un mic păhărel de țuică înainte de masa de prînz... "medicamentul" lui, contra tuturor răcelilor și bolilor, pînă la 87 de ani se pare că a funcționat! Definiția mi se pare extrem de limitată și simplistă!

    RăspundețiȘtergere
  3. uhh, master blaga, heal me! sunt un fan boardwalk empire!

    articolul asta e inca un motiv sa nu crezi in 'justitiari', mai ales in cei din presa. si da, toti suntem niste alcoolici :D

    o fi avand si baiatul asta publicul lui, ca si berea aia la 2 litri de la lidl, pe care scrie doar Bere si costa 3 lei

    ps: cuvantul de verificare e umsins; sa cer vindecare eu, pacatosul?

    RăspundețiȘtergere
  4. Se numeste alcoolic acea persoana care nu poate controla cantitatile de alcool pe care le consuma, chiar daca stie ca acestea ii fac rau. Oamenii tind sa puna egal intre alcoolism si consumul excesiv de alcool. Dar, alcoolismul este forma cea mai grava a problemelor provocate de alcool. Acesta evolueaza diferit in functie de persoana. Desi persoanele afectate sunt constiente de problemele pe care le au, le este greu sa se opreasca. Denumirea de "alcool" provine din limba araba si inseamna "cel mai nobil" :))

    Acestea fiind zise, si eu sunt un social drinker, dar unul care trebuie sa invete sa manance bine inainte de a se apuca de activitatea in cauza, pentru ca alfel exista si riscul de a "imbratisa o toaleta"...mai mult sau mai putin publica :))))

    RăspundețiȘtergere
  5. ah...acum ca am citit si articolul, pot sa completez: eu stiu ca alcoolismul e recunoscut ca boala:
    "...1956 Organizatia Mondiala a Sanatatii a confirmat acest lucru. ( Organizatia Mondiala a Sanatatii-Revizia a 10-a Clasificarea Internationala a Maladiilor Cod 306-Tulburari Mentale si de Comportament Legate de consumul de Alcool ).

    RăspundețiȘtergere
  6. na să-l luăm la bășcău atunci și să-i subliniem că nu ne supunem principiului dreptului la replică conform rezoluţiei Consiliului Europei (74) 26. hâc!. mă scuzați, mi-o venit berea înapoi.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.