Citind-o pe Gabriela şi al ei "e totul în regulă?", mi-am adus aminte de ceva similar. Am fost într-o seară în restaurantul/cafeneaua noastră preferată şi aveau o chelneriţă nouă. Ne-a adus comanda, cinci minute mai târziu s-a postat în faţa noastră, la câţiva centimetri de masă şi ne-a întrebat dacă "suntem bine". Adică ea întreba la persoana I plural. I-am mulţumit şi ne-am văzut de mâncat şi povestit. Peste 10 minute vine a doua oară - "suntem bine?" Da, suntem, noi sigur, dumneata? Bineînţeles, răspunsul a fost în gând. Mai trec 10 minute - "suntem bine?" Da, femeie, suntem bine, nu se vede că povestim? Normal, tot în gând. A patra oară când a venit să ne întrebe dacă "suntem bine", cu ultima urmă de decenţă de care mai eram capabil, i-am spus că o să o deranjăm noi dacă ne trebuie ceva. A înţeles mesajul.
Problemele mele cu sistemul ăsta sunt următoarele:
- dacă mi te postezi în zona mea de confort, o iau drept atitudine agresivă;
- dacă mă întrerupi din conversaţie, chiar dacă mă întrebi dacă sunt ok, tot e nepoliticos;
- dacă ţi-am spus de trei ori că n-am nevoie de nimic, ai putea să înţelegi mesajul şi să încetezi;
- folositul persoanei întâi plural e cel mai stupid dintre toate.
Răspunsul care taie macaroana: eram bine, până ai apărut tu.
Postări
:))) nu degeaba se numeste "regula de doua minute"!! Clientului ii trebuie exact doua minute DUPA ce i-ai servit mancarea sa-si dea seama daca ii mai trebuie o scobitoare sau daca mai vrea ceva de baut. Sunt critice alea 2 minute!! :)))
RăspundețiȘtergereDa' in niciun caz nu intrebi "suntem bine" :))))) ce tare! eu cred ca firul gandirii era urmatorul: "suntem bine"...adica daca voi sunteti bine pt ca v-am servit eu, atunci si eu voi fi bine cu seful... :)))
Hai ca ma lungesc...