La Scala di Milano 2

După ce ne-am holbat admirativ la Cina cea de Taină şi la ora 18 am încheiat turul oraşului, am luat metroul şi ne-am întors la Scala. În faţa biroului de bilete coadă, vreo 200 de persoane. Un domn striga nişte numere de ordine de o hârtie şi cei care şi-l auzeau pe al lor intrau. În timpul acesta bişniţarii încă încercau să găsească amatori, sugerându-le că nu o să mai prindă bilete. I-am întrebat cât costă două bilete: 100 euro bucata. Pas. Apoi am întrebat pe cineva de la coadă cum e cu numerele de ordine. A zis că trebuia venit la ora 14 şi înscris pe o listă. 

10 minute mai târziu, strigarea numerelor de ordine s-a încheiat şi coada s-a mai rărit. A început altă strigare, a celor care aveau rezervări. N-au fost mulţi. Am mai rămas vreo 20 de persoane. Cine mai vroia să cumpere locurile rămase a putut intra să facă acest lucru, am fost avertizaţi că nu-s foarte ieftine. Am făcut monetarul, aveam vreo 150 de euro la noi, am zis că dacă reuşim să luăm două bilete până în suma asta e ok, o dată în viaţă mergi la Scala. Ajunşi la ghişeu, am cerut două bilete împreună, cele mai ieftine disponibile. Unul a fost 60 şi unul 77 euro, le-am luat.

Piesa începea la ora 20, era 18.30, aşa că ne-am dus în cafeneaua operei şi am cheltuit şi ultimii bani cash avuţi la noi pe vin şi sandwichuri. La 19.30 eram în holul operei, căutam garderoba. Am fost îndrumaţi la etajul 4, din 6. Acolo ne-a preluat poneilul de serviciu, ne-a îndrumat pe culoar spre loja noastră de patru persoane şi ne-a descuiat, pe cealaltă parte a culoarului, garderoba pe care o împărţeam cu loja alăturată. Ne-am dezechipat şi ne-am întors în lojă. Care arăta aşa:

Domnişoara care ne-a condus la locurile noastre ne-a indicat cei doi tabureţi din spate, moment în care am avut un şoc: nu se vedea nimic de acolo decât o parte din tavan. Loja oricum era una din cele mai proaste, aflată deasupra fosei orchestrei şi în imediata apropiere a scenei, ceea ce era perfect normal dat fiind că am luat biletele în ultimul moment, dar mă aşteptam ca la banii ăia să-mi pun fundul pe un scaun şi să văd scena. Cam asta se vedea peste balustradă:

Câteva minute mai târziu au venit şi ceilalţi ocupanţi ai locurilor din lojă, două doamne elveţiene, mamă şi fică. Ne-au povestit că au avut locuri jos în sală, la 300 euro bucata, dar nu le-au ajuns prin poştă în timp util şi au trebuit să schimbe cu cele din lojă, la 150 euro bucata. Când am auzit preţurile m-am mai calmat. Ne-au spus că locurile pe care stăm erau marcate pe website ca fiind cu "active participation", adică trebuie să stai în picioare şi să te uiţi peste cei din faţă. Cum a început să se umple sala am observat că situaţia era similară în toate lojele, ba chiar la ultimele două etaje (5 şi 6) erau galerii, toată lumea stătea în picioare. Frumoasa sală are peste 2000 de locuri, probleme cu vizibilitatea cred că au până şi cei din primul rând, peretele fosei orchestrei e destul de înalt şi nu cred că văd mare lucru din scenă peste el.

Urmează şi partea a treia, deja am scris prea mult.