La Scala di Milano 3

Nu v-am spus ce operă se juca: Don Giovanni, de Mozart, dirijor Daniel Baremboin S-a anunţat că soprana Anna Netrebko, starul operei, va fi înlocuită din motive medicale de Tamar Iveri, moment de murmur în sală, urmat de aplauze. Restul distribuţiei, dacă vă interesează, o găsiţi aici.

Odată început spectacolul mi-am dat seama că de un real folos au fost cele două ecrane LCD montate în balustrada lojei, vizibile în prima poză din postul anterior, pe care e scris libretul în italiană sau engleză, astfel încât am priceput şi eu ceva şi n-a fost plictisitor. Am mai realizat că în mare parte jocul scenic e limitat, aşa că nu pierd nimic vizual dacă stau jos. Probleme cu libretul au avut-o cele două doamne, pentru că nu te poţi uita simultan peste balustradă la cântăreţi şi sub balustradă la ecran. Trebuie menţionat că au fost foarte amabile, ne încurajau constant să ne uităm de lângă ele, cumva invadându-le spaţiul personal. 

Sunetul a fost divin, nu mi-au plăcut aşa mult cântăreţii cât orchestra simfonică, volumul şi amploarea degajată de ea în pasajele intense şi felul cum se aude. E aceeaşi senzaţie ca la concertele de muzică modernă, când una e înregistrarea audio plată şi alta trăirea live a evenimentului. Primele 90 de minute au trecut repede şi a venit pauza de jumătate de oră. Începeam să înţeleg de ce jucau oamenii cărţi la operă în alte timpuri.

Am ieşit din lojă, am băgat nasul în foaier şi m-am retras rapid. Eram singurul prost în blugi într-o mare de smokinguri şi costume negre, doamnele simandicoase se uitau lung la mine. Aceeaşi senzaţie şi în holul principal în timp ce ieşeam la aer. Nu m-a făcut mama mic, aşa că nu trec neobservat în situaţii din acestea, deşi acum chiar mi-aş fi dorit. Bine măcar că n-aveam plovăr roşu în ziua aceea.

Ţinuta mea de operă, fotografiată câteva ore mai devreme,
în timpul turului

Partea a doua a durat alte 90 de minute, a trecut la fel de repede şi plăcut. M-a surprins modul modern de punere în scenă, unele pasaje au fost jucate în mijlocul publicului, evadarea s-a produs printr-una din lojele de la parter iar stafia a apărut în loja principală, pentru un dialog cu Don Giovanni aflat pe scenă. Această parte se vede şi în filmuleţul de mai jos (muzica începe după primul minut).

Dacă ne-a plăcut? Am fost încântaţi. Dacă ne-am mai duce? Cum să nu, mai ales că acum ştim ce şi cum. O seară de operă La Scala e o amintire de neuitat, chiar dacă nu eşti iubitor de operă şi iniţial nu era pe listă. De fapt cred că oricine trece de pubertate e amator de muzică simfonică, dar nu ştie asta, măcar capodoperele genului trebuie să-ţi placă. E drept, trebuie să ai ocazia să ajungi într-o sală de concerte şi trebuie să ai dispoziţia necesară, e mai greu să îţi placă în maşină, la radio, când eşti stresat sau obosit. Nu ştiu la câte opere o să ajung, dar la concerte de muzică simfonică sigur o să mai merg.