vineri, 13 ianuarie 2012

Unde aş pune io paznici


Din Turnul Sfatului (aici):
Directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca, este cercetat penal după ce, potrivit poliţiştilor, a aprobat suplimentarea unui contract de prestări servicii cu depăşirea creditelor bugetare aprobate, Luca susţinând că a angajat un paznic întrucât prima sa obligaţie este să apere patrimoniul.
"Când a început nebunia cu etnobotanicele şi au legalizat consumul, eu am intrat în panică(...) Până atunci, nici nu m-am gândit că este un pericol această colecţie cu ierburi."

Trec peste faptul că n-are sens să dai spargere unui muzeu dacă poţi cumpăra "sare de baie" în mod legal, din magazinele de vise, şi le dau câteva idei unde ar trebui să mai amplaseze paznici:
  • la depozitul de vopsele din Muzeul Satului şi la teasc, să nu-şi facă must noaptea;
  • la cele două lacuri, din Muzeu şi de la Zoo, că cine ştie, vine vreun drogat în sevraj care ştie că lacul merge tras pe nas şi se aruncă naibii în apă;
  • la laboratorul de restaurare de la Brukenthal, că nici pigmenţii nu-s inofensivi şi poate o să avem primul beţiv verde din oraş şi e păcat să speriem babele că au venit marţienii;
  • la Muzeul de Istorie Naturală, la rinocer şi rădaşcă, să nu le piseze vreun nebun;
  • la toate depozitele farmaceutice şi de spirtoase, că vodca cu diazepam e un evergreen.
PS: Acum înţeleg şi plăcuţele cu "Nu călcaţi iarba".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.