Am mai scăpat o dată (2)

Imediat după accident...

Ne revenim repede din buimăcie, slovacul de la volan se panichează, desface centura aproape dându-mi un cot în gură, deschide portiera deformată din a doua încercare și o taie pe câmp. Nu știu dacă mi-a sărit căciula din cap la impact sau am aruncat-o eu imediat după că mă sufocam, desfac centura și mă gândesc ce dracu s-a panicat ăsta de a luat-o la fugă prin zăpadă, mașinile nu explodează ca în filmele americane. Ies totuși afară în relativă grabă, ca să nu constat o eventuală excepție pe pielea mea. Îl văd pe neamțul din spate fugind și el prin zăpadă. Ce naiba e cu ăștia de se împrăștie ca potârnichiile? Italianul coboară și el, calm.  La debriefingul de la berea de după o să-mi spună neamțul că el s-a speriat când a văzut ceva roșu în portiera din față (e un bec roșu ca să vezi că-i ușa deschisă) și a crezut că arde mașina, de aia a fugit. După primul accident serios deja nu mai e impresionant. E ciudat că te poți obișnui și cu așa ceva.

Motorul încă merge, farul din dreapta luminează. Noi o să ne dăm seama de asta doar după ce ne controlăm unul pe celălalt ca să vedem dacă suntem bine. Slovacul încă e pe câmp pe undeva, neamțul vine primul înapoi. Mă roagă să mă uit la ochii lui, pornesc blitzul mobilului, pare ok, mă apucă un râs isteric și îi zic că nu-i momentul să fie romantic. Se lovise de montantul mașinii în momentul impactului, dar din fericire nu tare și nu e nici măcar zgăriat. Eu îmi suflec pantalonii și îmi etalez gambele prin zăpadă, ca să văd dacă e sânge pe picior. Sunt ok. Mă întoc la mașină și opresc motorul. Îmi recuperez și căciula ajunsă taman sub pedale. E frig, suntem cu picioarele în zăpadă și bate un vânt care trântește ușile mașinii. Vine și echipajul de pe plug, îi trimitem la slovac să se înțeleagă.

Un sfert de oră mai târziu apare poliția și, imediat după, o mașină de descarcerare și o ambulanță. Vine o doctoriță la noi și ne întreabă ceva. Îi răspundem cu English or Deutsch. Pleacă. Vin cei de la descarcerare și desfac cu levierul capota mașinii, ca să scoată bateria. Poliția discută cu șoferii. Noi stăm în continuare în câmp și tremurăm și de frig și nervos. Nu ne bagă nimeni în seamă. Italianul intră înapoi în mașină, e îmbrăcat cel mai subțire dintre toți. După încă vreo cinci minute pompierii ne invită în mașina de descarcerare ca să ne încălzim. Nu s-a uitat nimeni la noi să vadă dacă avem nevoie de ajutor medical, dupa acea întrebare inițială. Neamțul e dezamăgit, la el acasă ar fi avut deja un suport alb la gât ca să-i fixeze coloana. Nu ne cere nimeni măcar să ne identificăm. A fost unul din cele mai internaționale accidente auto cu mașină mică.

După încă o jumătate de oră ne vine taxiul comandat de slovac, iar la 20:30 suntem la hotel. Ne lăsăm laptopurile, după ce verificăm că încă funcționează și mă duc cu neamțul la restaurant să bem ceva. Italianul vrea să vine și a doua zi dimineață cu noi, cu taxiul. Se pare că nu crede în ghinion. Slovacul e la poliție, o să apară mai târziu și el la masă. 60 de euro amenda. Lesne. Ne arată că are cucui. Nu de la accident ci de când s-a urcat în mașina salvării, îl durea antebrațul dar i-au zis că n-are nimic.

Râdem toți la masă, fiecare își aduce aminte altceva. Neamțul că șoferul a claxonat, noi că n-a claxonat nimeni. Nu mai știm care a urlat mai tare, sau măcar care din noi a urlat, fiecare are altă versiune a realității. Plugul, în schimb, plugul ăla mare și portocaliu ni-l amintim toți.

Când vedem pozele a doua zi constatăm că dacă intra lama un metru mai în spate, în portiere, ar fi fost prăpăd. Gaura din capotă de vreo jumătate de metru adâncime.