Despre salarii, abilităţi profesionale şi capitalism

Iar a apărut în ziar un top al celor mai mari salarii din judeţ şi iar murmură târgul. De la ăia care zic că de ce l-au publicat, că le creşte tensiunea la proletari, la cei care-i acuză pe cei din top că-s hoţi sau că nu-şi merită banii, deşi clasamentul e anonim. Or fi hoţi o parte, cine ştie, dar sigur sunt mai hoţi ăia care au venituri la fel de mari şi nu-s impozate, că doar Sibiul abundă de bunăstare. Câţi patroni declară tot la stat şi nu eludează legea în toate felurile posibile? Piaţa neagră şi gri e în floare, ca întotdeauna, dar pe noi ne umplu de fiere ăia cinstiţi sau relativ cinstiţi. Unii mai suferă că nu trăim în comunism şi nu toată lumea câştigă la fel, de parcă toţi am făcut aceeaşi scoală, am muncit cot la cot şi ne duce capul la fel. Să nu uităm norocul, că şi ăla e un factor important. 

Nu vorbesc de protecţie socială, care trebuie să existe şi să funcţioneze, ci am un dinte împotriva comentatorilor (de obicei online şi anonimi) deranjaţi de ce-şi permite unul sau altul, fără a se gândi câtă muncă, şcoală şi pregătire individuală implică anumite activităţi. O ducem mai prost, per ansamblu, ca acum 20 de ani? Categoric nu - populaţia ţării scade, populaţia oraşelor scade, dar mărimea lor creşte. Apar cartiere noi, care nu stau goale, după boom-ul imobiliar preţurile s-au aşezat suficient încât multe familii tinere îşi permit o rată la bancă pentru o locuinţă. Toţi oamenii pe care-i ştiu eu şi care au măcar o inteligenţă medie nu o duc rău, iar cei cu adevărat buni o duc de la bine în sus fără să plece din ţară, în orice domeniu lucrează, fie el gazetărie, PR, avocatură, arhitectură, inginerie, IT, medicină, contabilitate sau asigurări. Muncesc şi se stresează pentru asta? Categoric. De la directorul de logistică care e tot concediul cu telefonul la ureche şi ia xanax ca să poată dormi liniştit la (semi)corporatiştii pentru care beţia de vineri seara e remediul pentru stres, de la cei care iau calciu şi magneziu ca să scape de nodul în gât sau în piept cauzat tot de stres la freelancerul care mai pierde o noapte în oraş făcând conversaţie cu cineva nu foarte interesant, pentru că nu se ştie când îţi ajută o relaţie în plus în acest domeniu. 

Cam ăsta-i costul succesului, nu ruptul porţii fabricii la ora 5 şi comentatul aiurea pe net. Tare-s curios cum o să arate prima generaţie burnout, că presupun că o să vină scadenţa stresului la mulţi, cât de curând. Aşadar, dacă eşti unul dintre cei căruia i se pare că unul sau altul câştigă cam mult şi îşi permit una sau alta, încearcă să înţelegi şi combinaţia de abilităţi profesionale sau sociale pe care o deţine respectivul, poate o să ai o revelaţie. Să nu uităm nici din ce bani provin pensiile, pensiile de boală şi ajutoarele de şomaj. Normal, nu-i bine să frustrezi oamenii prin opulenţă, prost gust şi toate cele, protecţia socială trebuie să existe şi să funcţioneze, politicienii şi sectorul public trebuie să-şi facă treaba, discursul meu se referă strict la comentatul despre veniturile altuia. Să ne reamintim că sectorul privat, din cadrul căruia provin mulţi dintre cei cu bani, e singurul care funcţionează cât de cât în Romania, în ciuda, nu cu ajutorul legilor. Nu zic nimic nou sau original, aşa că mă opresc aici.

PS: pe mine nu mă deranjează topul, ba din contră, mă ambiţionează să fac mai mult.