vineri, 6 aprilie 2012

Lisabona

Lisabona nu arată a capitală de ţară, agitată, gălăgioasă şi murdară, ci a oraş vechi şi liniştit, similar centrului Vienei, dar pe dealuri. Deşi s-a extins mult şi la periferie sunt cartiere întregi de blocuri moderne, centrul şi-a păstrat aerul aristocratic, cu clădiri vechi de peste 100 de ani, bulevarde largi, cafenele, lume liniştită şi trafic relativ redus şi civilizat. De alfel oraşul propriu-zis are doar 600 mii de locuitori iar întreaga zonă metropolitană 3 milioane. Multă verdeaţă, parcuri în care palmierii coabitează cu coniferele şi foioasele, exemplul cel mai interesant fiind bulevardul Av. da Liberdade, lung de câţiva kilometri, cu magazine de lux, care are pe ambele părţi câte o fâşie de parc umbros. Interesante sunt şi pieţele centrale Praca dos Restauradores, Dom Pedro IV sau do Comercio, ultima cu deschidere spre malul râului Tagus şi aflată în prelungirea pitoreştii străzi pietonale Rua Augusta. Pe promenadă poţi să ai ocazia să asişti la concertul vreunei trupe stradale, ce merge numai bine cu briza, cu foşnetul apei şi cu soarele.

Mai merită menţionat oraşul vechi, Bairro Alto, cu străzi înguste şi întortocheate, toate amplasate în pantă, acesta fiind de altfel principala problemă a turistului: e uşor să cobori spre mare, dar începe să fie greu să urci înapoi pe dealuri, mai ales dacă e o zi călduroasă - şi care-s şansele să nu fie. Multitudinea de terase te ajută însă să-ţi recapeţi pulsul normal sau oricând poţi opta pentru tramvai. Dacă mai ai chef de explorare poţi urca până la cetatea ce domină zona, pentru nişte poze panoramice - noi n-am mai avut chef. Am optat pentru o masă copioasă în centru, pe o terasă, ascultând concertul de fado din interiorul restaurantului, apoi am luat iar dealul în piept ca să ajugem la hotel. În total ne-am plimbat de la 15:30 până spre miezul nopţii, iar la final simţeam fiecare piatră cubică prin talpa pantofilor.

Av. da Liberdade
Rua Augusta
Praca do Comercio
Concert pe malul răului Tagus
Cartierul Bairro Alto
Piazzetă în Bairro Alto
Praca Dom Pedro IV
Teatro Nacional

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.