#FITS2012 - ziua 2 (1)

Ziua de ieri a fost cea mai încărcată pentru noi, cu trei piese de teatru în program. Prima a fost ”Scrisori de dragoste către o prințesă chineză”, a lui Matei Vișniec, producție TNRS, cu un erotism mai subtil decât alte creații marca MV. Monologul susținut de actorul Ciprian Scurtea e o combinație de dramă sentimentală și umor absurd, alături de el pe scenă urcând un gigantic urs panda care punctează, mut, în momentele cheie. Chiar dacă jucat într-o sală mică, cu puțin decor, spectacolul este puternic vizual și place ochiului.  Textul este bine scris, actorul bun, așa că merită să-l vedeți dacă stați în Sibiu, probabil o să mai apară în programul TNRS. 

M-am bucurat că textul tradus în limba engleză a fost afișat cu ajutorul unui retroproiector, ceea ce ajută la dimensiunea internațională a festivalului. În schimb nu înțeleg de ce a ales conducerea teatrului să boteze sala pe care o are în cadrul Casei de Cultură ”TNRS - Sala Studio” când acolo exista deja ”Sala Studio a Casei de Cultură”. Da, sunt distincte, cu intrări separate, am aflat și eu azi. Confuzia putea fi evitată.

Cel de-al doilea spectacol a fost de dans japonez butoh, intitulat ”Floarea de Lotus”, jucat la Teatrul Gong. Butoh este un dans de avangardă, cu o mimică facială ușor grotească și cu mișcări lente, supercontrolate, ale corpului. Zice Wikipedia. Am fost acum câțiva ani la o piesă de teatru kabuki, mi-a plăcut și am putut să fac legătura cu elemente din acesta însă barbarul de mine nu-i capabil să înțeleagă subtilitățile variantei de ieri așa că citiți cele ce urmează în cheie comică. Sensul titlului îmi scapă, din punctul meu de vedere s-ar fi putut numi la fel de bine ”la cules de păstrăvi”. Dacă ar fi fost prietenul meu Bobu în sală, l-ar fi caracterizat drept o porcărie sinistră, eu nu-mi permit să spun asta, să zicem că a fost o porcărie exotică pe muzică bună, atunci când nu se auzea zgomotul apei în difuzoare. Tot respectul pentru actriță (a trebuit să mă uit în program ca să-i deduc sexul), acele mișcări sunt precis greu de executat din punct de vedere fizic. În rest, m-a pierdut, atât pe mine cât și pe majoritatea celor prezenți, nu s-a aplaudat cu foarte mare entuziasm, deși a fost sala plină.  Primele zece minute au fost o plimbare pe scenă, cu o oglindă pe față, iar următoarele cinci o dezbrăcare a primului costum, cu spatele la public. Apoi a urmat actul principal, un dans în slow-motion, combinat cu pasul piticului și diverse crăcăneli. În acest timp domnița afișa diverse expresii faciale, oscilând între semipareză autoindusă, față de om interogat cu lampa în ochi și transă.

Trebuie să remarc că ambele săli au fost lipsite de aerisire, s-a făcut o căldură neplăcută, poate are legătură cu motto-ul ”Crize”.