După ce-am terminat plimbarea prin Queluz, ne-am dus la Lisabona, să vedem Oceanariumul-ul, unul din cele mai mari acvarii din Europa. Acesta se află în complexul dedicat Expo 98, toată zona respectivă fiind remodelată pentru acest eveniment, ce sărbătorea 500 de ani de la descoperirea rutei către India de către Vasco da Gama. În cinstea lui au fost botezate alte două construcții din zonă: mall-ul imens și cel mai lung pod din Europa. Ok, și un turn.
Clădiri cu corn, zona Expo 98 |
Nu-s mare fan acvarii sau zoo, dar cam prin toate orașele mari în care am fost am ajuns la unul. N-aș putea spune că nu mi-a plăcut Oceanariumul, te uiți la peștișori și peștoi înotând placid într-un mare bol cu apă, mai vezi diverse specii în acvarii mai mici, te bulucești cu copiii și sperii animăluțele bătând în sticlă. Cele mai haioase au fost vidrele, din alea n-am prea văzut în alte părți. Sunt niște adevărate vedete, stau tolănite pe spate, plutesc liniștite, se mai scufundă, mai fac câte o tumbă, revin la poziția de lăfăire.
Imensiul acvariu central, vizibil de pe 2 nivele |
Vidre tolănindu-se |
Când ne-am plictisit de pește, am hotărât că e cazul să traversăm podul Vasco da Gama, ce se întinde peste estuarul Targusului, 17 km cu tot cu drumuri de acces. Foarte fain, trei benzi pe sens, priveliște frumoasă a Lisabonei. După tura pe autostradă de pe partea cealaltă, ne-am reîntors pe celălalt pod, 25 de Abril, deasupra portului, lângă Belem. Unde am hotărât să mergem vă spun mai târziu, încă nu se făcuse seară.
Podul Vasco da Gama |
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.