Un mic ghid, inutil și la mișto, am făcut niște note mentale ieri, în timp ce mă tundea o domnișoară, n-o cunoașteți:
- stăpânește limbajul de specialitate: de exemplu, spune că vrei ”cu bordură jos” (la ceafă, bă) și ”pierdut sus” (sub parietal), dacă le inversezi o să te trezești cu freză de rapper cu chică;
- evită frizerița aia sașie, măcar pentru că n-o să știi dacă indică perciunii sau cărarea de pe mijloc;
- nu pomeni de ”freză modernă”, mai ales dacă-i orașul mic, s-ar putea să tundă doar maneliști;
- nu-i spune să facă ce freză crede ea/el de cuviință, fanteziile de păr-stilist au să ducă la tuns chilug sau bătaia de joc a prietenilor;
- nu te tunde la un băiat pe care-l știe toată lumea după diminutiv;
- verifică dacă ți-a făcut perciunii egali;
- nu te tunde la un domn în vârstă, mai ales dacă sunt vremuri cu politică agitată, s-ar putea să gesticuleze cu briciul în mână (ca-n filme) sau să vă certați;
- dacă ai peste 30 de ani: tunde-ți sprâncenele (oamenilor le plac cei cu două sprâncene, nu cu una gigant); peste 40 de ani: tunde și părul din nas; peste 50 de ani: și părul din urechi;
- clasic, dar nemuritor: dacă nu ești în trecere prin orașul ăla, lasă bacșis;
- nu te tunde la cineva cu parkinson, chiar dacă oferă reducere.
Doamnelor și domnișoarelor: care-s regulile la voi?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt moderate, apar dupa ce le citesc, dacă consider că respectă regulile bunului simț. Nu e nevoie să scrieți de două ori, aveți doar un pic de răbdare.