RHCP live@Arena Națională

Am fost la Rolling Stones acum cinci ani, pe fostul 23 August, ultimul concert înainte de demolare, iar RHCP au fost primii artiști ce au concertat pe Arena Națională; deși nu mi-am propus să ”închid cercul” iată că s-a întâmplat totuși. Fain stadion, deși se vede că e lucru românesc, făcut fără perspectivă: parcare nouă, de 1600 de locuri, total insuficientă, dar totuși neaccesibilă. Alte locuri de parcare, ioc. De fapt durerile cu Bucureștiul sunt multe și vechi, de la ora făcută pentru a ajunge de la capătul autostrăzii până în Romană, în condițiile în care Capitala cică e ”goală”, la semnalizările defectuoase a aproape orice: linia de metrou, direcția spre Arenă, wc-uri. Pe lângă parcările cvasi-inexistente, metroul s-a închis la ora 11, chiar la terminarea concertului, business as usual, să lăsăm cei 45.000 de fraieri pe care i-am rugat să nu vină cu mașinile să se descurce. 

Concertul a fost reușit, deși stadionul suferă la capitolul acustică - ecoul e impresionant iar la un eveniment sportiv cred că se face o atmosferă de excepție, și acum a fost la fel, problema e că sunetul e afectat de multitudinea de suprafețe (2 inele de tribune plus copertina). Timpul ne va lămuri dacă putea sunetistul să facă mai mult sau locația nu e propice pentru muzică. Stând în tribuna din dreapta scenei, foarte departe de cortul sunetistului, nu-mi făceam probleme că o să se remedieze ceva, dar, deși prima piesă a fost o cacofonie de sunete venite din toate direcțiile, totuși ulterior s-a îmbunătățit situația. N-a fost ideală, dar a fost mai bună decât se deduce din înregistrările de mai jos. Până la urmă a fost concert rock și volumul contează, nu stă nimeni să asculte fiecare notă clar.

Trebuie spus că albumul Californication a fost unul din preferatele mele, l-am ascultat zile întregi pe repeat, Stadium Arcadium mi s-a părut o porcărie, iar I'm with You a prins și el zile în playlist, așa că aveam o oarecare idee despre ce se va cânta și am recunoscut majoritatea pieselor, în afară de vreo patru mai funk, restul mi-au plăcut toate. Under the Bridge, unul din hiturile generației MTV din care fac parte, a fost cântat cu tot stadionul și a fost cel mai tare moment al concertului, mi s-a ridicat părul pe mână. Situația s-a repetat și la Californication, iar Scar Tissue, By the Way și The Adventures... urmează în top. Băieții sunt profesioniști și talentați, trecând peste noul look de anti-star, trucker/hillbilly al lui Anthony, mi-au plăcut și pasajele dintre piese și intro-urile, dueturile instrumentale. L-am apreciat mai mult pe Flea live decât în înregistrări, are un killer bass în aproape toate melodiile. Show-ul s-a terminat relativ surprinzător, după o oră și 50 de minute, un singur bis, fără să cânte Snow. Spre comparație, Leonard Cohen, la 78 de ani, trece de 2 ore jumătate, iar Bruce Springsteen a stat pe scenă trei ore. La alții nu-mi aduc aminte cât a durat, dar peste două ore pare să fie norma, mai ales când biletele sunt scumpe. Ca să parafrazez niște review-uri de gadgeturi: a fost un show corect, afectat de probleme de sonorizare, în care artiștii nu s-au omorât cu firea, dar nici spectatorii n-au gustat toate piesele. Nu-mi pare rău de bani, dar a doua oară nu cred că m-aș mai duce.

Alte video-uri: By the Way, The Adventures of Rain Dance Maggie